Premiul Goncourt (în limba franceză Prix Goncourt) este acordat de către Academia Goncourt autorului ''celei mai bune şi originale proze de limbă franceză a anului''. Alte patru premii sunt acordate pentru: primul roman (prix Goncourt du Premier Roman), naraţiune scurtă (prix Goncourt de la Nouvelle), poezie (prix Goncourt de la Poesie) şi biografie (prix Goncourt de la Biographie).

Academia Goncourt este o organizaţie literară cu sediul la Paris, fondată de scriitorul Edmond de Goncourt (1822-1896). În acest fel, el a vrut nu doar să onoreze amintirea fratelui său, Jules (1830-1870), ci şi să impulsioneze literatura de limbă franceză şi să ofere o alternativă la premiile literare oferite de Academia franceză.

Noua societate literară urma să aibă zece membri, care să hotărască anual ce scriitor francez merită să primească Premiul Goncourt, în valoare de 5.000 de franci. Academia Goncourt a luat fiinţă în 1903 şi de atunci, în luna decembrie a fiecărui an, oferă amintitul premiu. Componenţa juriului nu include obligatoriu doar francezi. Primul jurat de altă naţionalitate a fost romancierul spaniol Jorge Semprun, în 1996. Începând cu 1914, locul de întâlnire al juraţilor este Salonul Goncourt, aflat la etajul al doilea al restaurantului Drouant, din Paris.

Deşi, iniţial, câştigătorul premiului Goncourt primea şi o sumă respectabilă de bani, care să îi asigure mijloacele pentru realizarea unei a doua opere literare, în prezent laureatul premiului primeşte doar 10 euro. Totuşi, prestigiul acestei distincţii se traduce în vânzări de milioane de exemplare ale lucrării premiate.

De-a lungul istoriei sale, premiul Goncourt a stârnit şi anumite controverse. De exemplu, în 1904, ca o reacţie şi chiar protest faţă de componenţa exclusiv bărbătească a juriului academiei Goncourt, cele 22 de autoare care alcătuiau redacţia revistei ''La Vie heureuse'' (astăzi Femina) au instituit premiul literar Prix Femina.

În 1919, premiul Goncourt i-a revenit lui Marcel Proust, deşi favoritul cititorilor francezi era Roland Dorgeles. Doi ani mai târziu, academia a evidenţiat romanul ''Batouala, veritable roman negre'' semnat de Rene Maran, prima carte care a criticat făţiş colonialismul european în Africa. În sfârşit, Romain Gary a câştigat de două ori premiul, deşi regulamentul academiei spune că un autor nu o poate face decât o singură dată. Explicaţia este că a doua oară, în 1975, Gary a scris lucrarea ''La vie devant soi'' (Ai toată viaţa înainte) sub pseudonimul Emile Ajar, fără ca juraţii să ştie lucrul acesta.

Primul scriitor distins cu premiul Goncourt a fost John Antoine Nau pentru cartea ''Force ennemie''. Marcel Proust a fost remarcat pentru cel de-al doilea volum al lucrării ''În căutarea timpului pierdut''. Simone de Beauvoir a obţinut premiul în 1954 pentru ''Les mandarins''. Andre Malraux a câştigat premiul în 1933, cu volumul ''La condition humaine'' (Condiţia umană). Cel mai recent scriitor distins cu un Goncourt a fost Mathias Enard, francez stabilit la Barcelona, pentru cartea ''Boussole'' (Compasul).

Printre laureaţii Goncourt se numără şi românul Vintilă Horia, în 1960, pentru lucrarea ''Dieu est ne en exil'' (Dumnezeu s-a născut în exil). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)