În fiecare an, la 20 martie, este sărbătorită Ziua internaţională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Limba franceză, valorile solidarităţii şi dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaţionale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenţiei prin care a fost creată Agenţia de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), astăzi Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). Instituită în 1998, de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de ţări francofone membre.

În 2016, Ziua internaţională a francofoniei se desfăşoară sub sloganul "Le pouvoir des mots" ("Puterea cuvintelor"), organizându-se o serie variată de evenimente în ţările francofone: promovarea bucătăriei franţuzeşti şi a diverselor elemente culturale, concursuri ale cântecului francofon, Festivalul Internaţional al Francofoniei 2016 (Franţa), simulări ale reuniunilor Consiliului permanent al francofoniei (Ungaria), Săptămâna naţională a francofoniei (Canada) etc., scrie site-ul 20mars.francophonie.org.

Termenul "francofonie" a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus şi se referea la o clasificare a popoarelor în funcţie de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunităţi de oameni, răspândiţi în toată lumea şi vorbind limba franceză. Cu toate acestea, această definiţie a francofoniei nu a fost însuşită şi de către lexicografi, doar termenul de francofon impunându-se în Larousse, în 1932, potrivit larousse.fr.

O primă etapă în recunoaşterea unei realităţi francofone a fost Uniunea internaţională a jurnaliştilor şi a presei de limbă franceză (UIJPLF), create în 1950. Au urmat, crearea, în 1960, a Conferinţei miniştrilor Educaţiei naţionale din ţările francofone (CONFEMEN) şi Asociaţiei Universităţilor cu predare parţială sau totală în limba franceză (AUPELF).

Prin publicarea, în 1962, în Revista Esprit, a unui număr dedicat ''limbii franceze vii'', de către scriitorul şi preşedintele senegalez, Leopold Sedar Senghor (1906-2001), francofonia a fost dotată pentru prima dată cu o dimensiune culturală. Articolul va sta la baza organizării instituţionale a francofoniei, cu scopul de a se constitui o zonă de influenţă comparabilă cu Commonwealth-ul britanic.

Alţi şefi de stat precum Habib Bourguiba (Tunisia), Harmani Diori (Nigeria), Charles Helou (Liban), Norodom Sihanouk (Cambodgia) au avut un cuvânt de spus în ceea ce priveşte ideea de francofonie. Pe măsură ce fostele colonii franceze şi-au obţinut independenţa, cooperarea promovată de Charles de Gaulle cu acestea a condus la evoluţia francofoniei de la un fenomen cultural la unul politic.

Un prim pas concret spre instituţionalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferinţă a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă. Conferinţa s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenţiei de cooperare culturală şi tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenţia interguvernamentală a Francofoniei, iar în 2005, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

De asemenea, în 1973, summit-ul nord-african a consfinţit strângerea legăturilor dintre Franţa şi ţările Africii care împărtăşeau aceeaşi comunitate de limbă. Mai mult, în 1984, preşedintele Franţei a creat, prin decret, Înaltul Consiliu al Francofoniei, traducând astfel voinţa Franţei de a prelungi o parte dintre orientările majore ale gaullismului. În 1986, la Paris, a avut loc primul Summit al francofoniei.

Organizaţia Internaţională a Francofoniei acţionează pentru răspândirea limbii franceze şi menţinerea statutului ei de limbă internaţională, cu ajutorul Cartei francofoniei (2005). În prezent, politica francofonă este manifestată, la nivel instituţional, prin intermediul a trei entităţi: Conferinţa şefilor de stat şi de guvern ai statelor în care se vorbeşte franceza (summit) şi care se reuneşte o dată la doi ani; Conferinţa ministerială a francofoniei care reuneşte miniştrii de Externe; Consiliul permanent al francofoniei.

Printre obiectivele OIF prevăzute de Carta francofoniei se numără: instaurarea şi dezvoltarea democraţiei; prevenirea şi gestionarea conflictelor şi susţinerea statului de drept şi a drepturilor omului; intensificarea dialogului intercultural; promovarea educaţiei şi formării etc. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu)