COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 19 Intre 19:45 si 20:45 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Argeş, Județul Giurgiu; COD GALBEN: 04-06-2025 ora 19 Intre 19:20 si 20:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Argeş, Județul Teleorman;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actorul de comedie Jerry Lewis s-a născut sub numele Joseph Levitch la 16 martie 1926 în Newark, New Jersey, Statele Unite ale Americii. Este un bine-cunoscut actor evreu-american de film şi televiziune, precum şi regizor, scenarist şi producător.

Comic celebru al anilor '50-'60, continuator al tradiţiei burlescului cinematografic american cu o puternică infuzie de umor evreiesc. Dedându-se la cele mai extravagante şi grosolane clovnerii, creează personajul unui adolescent întârziat, uşor debil mintal, neîndemânatic, neadaptat şi ghinionist, care distruge totul în jur şi se află în permanent conflict cu o societate care nu-l înţelege şi pe care nu o înţelege, potrivit Dicţionarului de Cinema, Univers Enciclopedic, ediţia 1997.

Părinţii săi, emigranţi evrei, Rae (Rachel) şi Danny (Daniel) Lewis, erau profesionişti în lumea divertismentului. Potrivit site-ului www.jerrylewiscomedy.com, tatăl său, un actor de vodevil şi maestru de ceremonii, s-a căsătorit cu Rachel ''Rae'' Brodsky, o pianistă şi aranjor muzical pentru postul de radio WOR, în ianuarie 1925. La cinci ani, Jerry Lewis debutează pe scenă mimând în stilul său caracteristic versurile unor melodii de pe un vechi fonograf situat în afara scenei. Urmează cursurile şcolii "Frank Morrrel High School" din Irvington, New Jersey, iar la 16 ani adoptă numele de scenă Jerry Lewis pentru a nu fi confundat cu comedianul Joe E. Lewis sau cunoscutul campion de box Joe Louis.

La 25 iulie 1946, a început un parteneriat cu actorul Dean Martin, devenind un cuplu apreciat mai întâi la radio şi apoi la televiziune, unde cei doi sunt protagoniştii unei emisiuni de comedie în anii '50 denumită ''The Colgate Comedy Hour'', pentru a culmina cu o serie de filme produse de celebra companie Paramount. Parteneriatul artistic al celor doi ia sfârşit pe 25 iulie 1956. Cei doi artişti urmează cariere solo de succes, însă niciunul nu a explicat decizia de a se despărţi. Următoarea întâlnire a celor doi avea să se producă în 1976 cu ocazia unui teledon pentru întrajutorarea bolnavilor care sufereau de distrofie musculară, întâlnire aranjată de Frank Sinatra. Jerry Lewis şi Dean Martin s-au împăcat definitiv după ce fiul celui de-al doilea, Dean Paul, moare la sfârşitul anilor '80.

După ce s-a despărţit de Dean Martin, cariera lui Jerry Lewis a intrat în ascensiune, el devenind un mare star de comedie odată ce filmele în care apare se succed cu repeziciune. Jerry Lewis scoate, în acelaşi timp, şi un album muzical, acesta fiind scos pe piaţă mai târziu sub numele ''Jerry Lewis just sings''.

Urmează o serie de filme produse de Hal B. Wallis, "The delicate delinquent" (1957), "Rock a bye Baby" (1958), "The Geisha Boy" (1958). În 1960 de Crăciun era programată marea premieră a filmului "Cinderfella", însă Paramount avea nevoie de un film care să dea lovitura pentru vara acelui an, astfel că studioul îi propune lui Jerry Lewis să producă un film care avea să reprezinte primul său mare succes, "The Bellboy", realizat cu un buget foarte mic şi într-o perioadă de filmare foarte scurtă. Mulţumit de ceea ce a realizat, comediantul continuă să joace şi să regizeze filme scrise de el împreună cu Bill Richmond, culminând cu producţia "The Nutty Professor" (1963), un mare hit la acea vreme, care-l consacră definitiv ca unul din cei mai mari comici ai tuturor timpurilor.

În 1972, Jerry Lewis joacă şi regizează prima dramă, "The day the clown cried", care are acţiunea într-o tabără nazistă de concentrare, dar care nu va fi niciodată lansată pe ecrane din cauza ''dificultăţilor financiare''. Cu toate acestea, motivul real pentru care nu a fost prezentată pelicula nu a fost dezvăluit mult timp. În una dintre cărţile sale, intitulată "Dean and me", Jerry Lewis dă de înţeles că nu a fost mândru de acel film şi de aceea nu a mai fost lansat.

În 1976, Jerry Lewis apare într-un muzical, "Hellzapoppin'", însă premiera nu mai are loc. Apare rar în filme, dar în 1994 îşi face debutul pe Broadway în muzicalul "Damn Yankees", în coregrafia viitorului regizor Rob Marshall.

În 1983, joacă în filmul lui Martin Scorsese, "The King of Comedy", împreună cu Robert de Niro şi înregistrează un mare succes. Urmează apariţii din ce în ce mai rare în filme precum "Arizona Dream" (1994) sau "Funny bones" (1995).

La vârsta de 83 de ani, apare la Festivalul de la Cannes, în 2009, şi anunţă că se reîntoarce pe ecrane în primul său rol principal după filmul lui Scorsese, în pelicula "Max Rose".

Este deţinător a numeroase premii şi distincţii pentru activitatea sa, iar la festivalul Academiei Americane de Film, în 2009, a fost recompensat cu un Oscar pentru întreaga sa carieră. De asemenea, a fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace în 1977, senatorul Les Aspin aducând la cunoştiinţa publicului ca teledonurile organizate de Jerry Lewis în 11 ani au adunat mai mult de 95 de milioane de dolari în conturile Asociaţiei pentru Prevenirea şi Combaterea Distrofiei Musculare.

"De-a lungul celei mai mari părţi din viaţa mea am crezut că nu este nevoie de mulţumiri pentru o faptă bună... asta până acum", a declarat comedianul la primirea Oscarului. "Doresc să mulţumesc Academiei şi vouă, tuturor care lucraţi în domeniul cinematografiei. Sunt extrem de fericit să fiu alături de voi", a adăugat celebrul actor care nu a fost niciodată nominalizat la un premiu Oscar în cariera sa.

Are două stele pe "Walk of Fame", pe Bulevardul Hollywwood, una pentru film, în partea de nord, aria 6.800 şi alta pentru televiziune, în partea de sud, aria 6.100.

Una dintre iubirile lui Jerry Lewis este jocul de baseball. Pe parcursul anilor '50 şi '60, Jerry a jucat "prima bază" cu numeroase echipe de baseball profesionist şi s-a antrenat în fiecare an cu echipa "Los Angeles Dodgers".

În anul 1967, Jerry Lewis a devenit profesor la Universitatea din California de Sud (USC), unde a predat cursuri de film pentru studenţi. "The Total Film-Maker", bazat pe înregistrări de 480 de ore de la cursurile sale de clasă, a fost editat de Jerry Lewis şi publicat de Random House în 1971. Biblioteca USC găzduieşte, de asemenea, o vastă colecţie de documente originale Jerry referitoare la producţia de film.

Are şapte copii, dintre care doi adoptaţi, şi a fost căsătorit de două ori. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.