Intrarea în Postul Sfintelor Paşti, cel mai aspru dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată de ziua în care se lasă sec, ultima zi în care se mai poate mânca "de dulce". Postul Sfintelor Paşti, cunoscut şi ca Postul Mare, este singurul pentru care există două date de Lăsat al secului, una pentru carne (Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi), anul acesta la 6 martie, iar cealaltă pentru lactate, ouă şi peşte (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), anul acesta la 13 martie. În ziua următoare, respectiv la 14 martie anul acesta, se intră în Postul Sfintelor Paşti.

Având în vedere faptul că Sărbătoarea Sfintelor Paşti este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, Lăsatul secului pentru acest post are loc tot într-o zi de duminică. Sărbătoarea de Lăsatul secului prezintă variaţii calendaristice, în funcţie de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morţilor. Se fac parastase şi se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăţi, se coace pâinea, apoi se fac plăcinţele cu mălai în frunze de varză, tăiţei cu nucă sau cu mac, poame coapte.

Duminică, toată familia se aşază la masă şi trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce". În trecut, în această zi se ţineau cele mai mari şezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoşi şi plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paşti. În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca şi se bea din abundenţă, şi purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăiţe, Refenele, Opaiţ. În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinţi, finii la naşi şi aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei şi cereau iertare, pentru a intra împăcaţi cu toată lumea în Postul Mare.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri rituale din paie sau lemne aduse de săteni. Lăsatul secului este situat între solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară, având astfel şi rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului. Focul se numeşte "priveghi" şi, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune Priveghiul cel Mare, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo, sătenii cântau, jucau, mâncau şi făceau strigături, cu urări pentru a fi iertaţi şi purificaţi. În Maramureş, strigăturile se încheiau prin versurile: "cele bune să se-adune, cele rele să se spele". Petrecerea continua până spre miezul nopţii, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: "ouşor, ouşor, să-mi fie postul mai uşor".

Petrecerea Lăsatului de sec este punctul central al ritualurilor ce preced intrarea în Postul Mare. În unele zone, fetele şi flăcăii se adunau, se urcau pe înălţimile satului de unde slobozeau roţi mari din paie aprinse şi-i satirizau pe cei rămaşi necăsătoriţi, în cadrul unui obicei numit strigăturile peste sat.

Lăsatul de sec este un prilej de bucurie la care iau parte toţi membrii comunităţii. A doua zi începe Postul Mare, femeile încep să facă treabă prin casă, iar bărbaţii prin ogradă. În casă sunt aduse războaiele de ţesut, pentru ca femeile să aibă timp să ţese hainele de sărbătoare, pe care le vor purta la Paşti. Postul Sfintelor Paşti ţine 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, prin urmare, de luni, a doua zi după lăsatul secului, şi până în Sâmbăta Mare sunt şapte săptămâni. În fiecare sâmbătă, au loc slujbe pentru pomenirea morţilor, iar femeile duc la biserică prescuri. În Sâmbăta Mare, dimineaţa, duc la biserică o prescură mai mare şi o sticlă de vin. Prescura urmează a fi tăiată în bucăţele mici, stropite cu vin, iar noaptea, după slujba de Înviere, acestea sunt împărţite credincioşilor. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)