Cadarca este un vin tradiţional, de culoare roşu-rubiniu, specific podgoriei Miniş, din judeţul Arad.

Soiul Cadarcă este amintit şi în volumul ''Wine grapes. A complete guide to 1368 vine varieties, including their origins and flavours'' (2012), avându-i ca autori pe Jancis Robinson, Julia Harding şi Jose Vouillamoz, care susţin că soiul ar fi fost adus în Ungaria din Balcani. Aceştia prezintă, însă, două ipoteze privind originea soiului. Una dintre ele este cea potrivit căreia Cadarca ar fi fost adusă de către sârbi, ipoteză susţinută de faptul că denumirea Cadarcă ar fi numele slav pentru Scutari (sau Skadar), un lac situat între Muntenegru şi Albania şi de faptul că soiul a fost cultivat, pe vremuri, sub numele de Skadarka, în Croaţia şi în Serbia. Cea de-a doua ipoteză este cea potrivit căreia soiul ar fi fost adus de către turci, de unde şi denumirea de Tőrőkszőlő, ceea ce înseamnă strugure turcesc. Cadarca a trecut, însă, prin Bulgaria, unde este cultivată la scară largă, sub denumirea de Gâmză. Totodată, în România, este considerat a fi un soi local, specific podgoriei Miniş. Cu toate că originea sa exactă rămâne necunoscută, este cert faptul că provine din zona Balcanilor şi a Câmpiei Panonice.

La Miniş, a fost produs, pentru prima dată, în 1744, un vin roşu dulce de Cadarcă, obţinut din boabe stafidite, de tip Aszu, care concura îndeaproape cu vinurile de Tokaji, notează Mihai Macici în volumul ''Lumea vinurilor. Vinurile lumii.'' Soiul era cunoscut încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul ocupaţiei turceşti, sub denumirea de Scadarca (Tőrőkszőlő - strugure turcesc). Pe vremea când Transilvania aparţinea Imperiului Austro-Ungar, Cadarca nu avea concurenţă printre vinurile roşii. Odată ce a revenit la România, Cadarca a intrat în competiţie cu soiuri renumite obţinute în mari podgorii, precum Dealu Mare, Sâmbureşti, Mehedinţi sau Murfatlar, rămânând un vin de nivel mediu, potrivit prof. Viorel Stoian, în ''Marea carte a degustării vinurilor''.

Cadarca este un soi viguros, ce se caracterizează printr-o perioadă lungă de vegetaţie, strugurii ajungând la maturitatea deplină spre sfârşitul lunii septembrie, notează prof. dr. Liliana Rotaru, în volumul ''Soiuri de viţă-de-vie pentru struguri de vin'' (2009). Producţiile sunt variabile, cuprinse între 6 şi 14 t/ha, iar acumulările de zahăr sunt cuprinse între 170 şi 220 g/l.

Strugurele este mic spre mijlociu, cilindro-conic, uneori aripat şi compact. Boabele sunt sferice, de mărime mijlocie, neuniforme, cu pieliţa subţire, colorată negru-violaceu şi cu miez zemos, menţionează prof. dr. Adriana Indreaş şi Luminiţa Vişan, în cartea ''Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România''.

Având o culoare roşu-rubiniu, Cadarca era numită, de strămoşii noştri, ''sânge de taur'', rămânând, şi în prezent, un vin roşu de referinţă pentru podgoria Miniş, notează acad. Valeriu D. Cotea şi colaboratorii, în ''Podgoriile şi vinurile României''.

Vinul de Cadarcă este plăcut, echilibrat, având un grad alcoolic, corpolenţă şi intensitate mijlocii, notează prof. Viorel Stoian. Pe de altă parte, oenologul Mihai Macici precizează că vinul are o coloraţie ce variază de la roşu aprins la roşu închis, devenind roşu cărămiziu pe măsura învechirii. Are o aromă particulară de fruct proaspăt, un gust armonios, uneori acid şi poate fi consumat cu plăcere din primele luni după vinificare, dar câştigă în calitate după învechire de 2-3 ani, ''dezvoltând un buchet fin şi complex, de vin maderizat (...)''.

În ceea ce priveşte asocierea vinului de Cadarcă cu mâncarea, Radu Anton Roman îl recomandă pentru a însoţi cârnaţii de Pleşcoi, cârnaţii olteneşti, ghiudemul şi salamul de Sibiu, dar şi tradiţionalele sarmale. Totodată, Cadarca merge foarte bine cu mâncărurile grele bănăţene, cu vânatul şi cu somnul, notează C. Zidurean Florescu şi E. Demetreacă, în ''Ghidul gustului. Iniţiere în arta vinului''. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache)