Liviu Rebreanu, reprezentant de seamă al prozei interbelice, ctitor al romanului românesc modern, este scriitorul căruia i se datorează adevărata trecere către realismul obiectiv, cu tentă socială, realizată la noi abia odată cu publicarea romanului ''Ion''. Rebreanu nu interferează în destinul epic al personajelor sale, scriitura sa rămânând, pentru prima dată în literatura română, perfect obiectivă.

''Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în 'umila şi precara lor realitate' '', spunea criticul literar Tudor Vianu. Totodată, acesta adăuga: "Niciodată realismul românesc, înaintea lui Rebreanu, nu înfiripase o viziune a vieţii mai sumbră, înfruntând cu mai mult curaj urâtul şi dezgustătorul, întocmai ca în varietatea mai nouă a realismului european, crudul naturalism francez şi rus".

Liviu Rebreanu însuşi îşi mărturisea admiraţia faţă de ţăranul român, în discursul de recepţie la Academia Română, intitulat ''Laudă ţăranului român'' (1940): ''În viaţa altor naţiuni ţărănimea a putut avea şi a avut un rol secundar, şters; pentru noi, însă, e izvorul românismului pur şi etern. La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul''.

La Rebreanu, ''viaţa ruralului n-are nici complexitatea existenţei orăşeneşti, dar nici îngustimea traiului vegetativ. Ţăranul vieţuieşte integral, însă obiectiv. Gândirea lui e a întregii lumi din care face parte, reacţiunile îi sunt uniforme.'', susţine George Călinescu, în volumul ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent''. Acesta spunea despre romanul ''Ion'' că este ''pânza enormă, ieşită din aceste dibuiri de detaliu'' (n.r. cu referire la nuvele scrise anterior); ''Ion este o epopee perfectă (...) Romanul s-a născut viabil în ciuda scriitorului a cărui conştiinţă estetică se ghiceşte inferioară creaţiei. Este neîndoios că autorul exaltă pe Ion, că vede în el o figură măreaţă a câmpului.'' Dar ''în planul creaţiei, Ion este o brută.''

La apariţia romanului ''Ion'', Tudor Vianu îl caracteriza drept ''icoana complexă, vie fără exuberanţă, bogată în amănunte de observaţie a vieţii Ardealului'', iar Mihail Dragomirescu - ''cel mai frumos roman românesc şi unul din cele mai tipice opere de acest fel, în literatura universală''.

''Liviu Rebreanu, privit în marea felurime a formulelor de roman pe care le-a practicat, este scriitor de o vioiciune pe care n-au atins-o niciodată scriitorii reputaţi prin agerimea de concepţie şi realizare. În adevăr, literatura română nu mai cunoaşte un alt romancier care să-şi varieze cu atâta libertate de spirit formula artistică de la un roman la altul'', susţinea Vladimir Streinu. Iar Perpessicius nota: ''Romancierul cel mai viguros, cel mai captivant rămâne, fără tăgadă, d. Liviu Rebreanu''.

Pe lângă opiniile critice formulate şi de alte personalităţi ale literaturii române, precum Pompiliu Constantinescu sau Şerban Cioculescu, meritul de a fi impus cu adevărat numele lui Rebreanu îi revine îndeosebi criticului literar Eugen Lovinescu, care susţinea că ''Liviu Rebreanu a ridicat cele mai mari construcţii epice din literatura noastră pe care 'modernismul liric' nu le putea nici măcar înţelege''. Acesta remarcă atât capacitatea creatoare a romancierului, cât şi tendinţa acestuia de revendicare a ruralului, a mediului ţărănesc cu valorile sale. ''Apariţia lui Ion - scria Eugen Lovinescu în 'Istoria literaturii române contemporane' - rezolvă o problemă şi curmă o controversă'', arătând că Liviu Rebreanu a demonstrat, printre cei dintâi, că literatura despre ţărani nu trebuie să fie necondiţionat sămănătoristă.

La foarte scurt timp după apariţia romanului ''Ion'', Eugen Lovinescu publica, în revista ''Sburătorul'', un ciclu de patru foiletoane intitulate ''Liviu Rebreanu'', în care încadrează opera marelui scriitor în contextul literaturii naţionale, notează site-ul crispedia.ro: ''Pentru modesta noastră literatură (...) Ion e cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române (...) şi cum procesul firesc al epicei e spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive''. Lovinescu susţinea că Liviu Rebreanu aparţine acelor generaţii care au creat o operă fecundă, proprie anilor 1915-1940, opera sa situându-se într-un domeniu de creativitate de proporţii notabile, alături de romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, romanul psihologic al lui Camil Petrescu şi romanul cu proiecţii proustiene al Hortensiei Papadat-Bengescu.

Plasând opera lui Liviu Rebreanu în contextul literaturii universale, Lovinescu aprecia că: ''Formula lui Ion nu e o formulă nici actuală, nici comodă; ea e, totuşi, formula marilor construcţii epice, pornind de la cei vechi şi ajungând la cei moderni, formula romanului naturalist, a Comediei umane, de pildă, dar, mai ales, formula operei tolstoiene: formulă ciclică a zugrăvirii, nu a unei porţiuni de viaţă limitată la o anecdotă, ci a unui vast panou curgător de fapte învălmăşite, ce se perindă aproape fără început şi fără sfârşit, fără o necesitate apreciabilă, fără o finalitate deci, şi această zugrăvire nu printr-o selecţionare de elemente simple, caracteristice, ci printr-o îngrămădire de imponderabile. E, negreşit, o metodă fără strălucire artistică, fără stil, cu mari primejdii (şi cea mai ameninţătoare e banalitatea), dar care ne dă impresia vieţii în toate domeniile ei, nu izolate pe planşe anatomice de studiu, ci curgătoare şi naturală, formulă realizată rar în toate literaturile şi pentru prima dată la noi în Ion.''

Mai târziu, Iacob Naroş, în volumul ''Romanele lui Rebreanu'', le fixa pe acestea în contextul literaturii universale: ''Romancier de tip monumental, Rebreanu se alătură cu lumea lui, 'lume a spaţiului naţional românesc', celor mai mari creatori din literatura universală în domeniul romanului, lui Balzac şi Zola, Tolstoi şi Şolohov, Verga şi Reymont, Thomas Mann şi Galsworthy.''

''Romanul 'Pădurea spânzuraţilor' reprezintă alt moment de seamă în creaţia lui Liviu Rebreanu.'', scria Silvian Iosifescu, care aprecia romanul drept ''un progres remarcabil al romanului psihologic (...) Analiza psihologică nu se desparte la Rebreanu de observaţia exterioară. În opoziţie cu literatura psihologizantă care rupe viaţa sufletească de ansamblul existenţei unui personaj, Rebreanu sondează stările de conştiinţă prin intermediul reacţiei exterioare, notând mişcarea, mimica, nuanţele de vorbire.''

Ultima mare capodoperă a lui Rebreanu a fost romanul ''Răscoala'', în care mulţimea de ţărani se conturează ca un personaj colectiv: ''Scriitorul nu vede individualul, ci numai colectivul (...) Nicio figură nu se poate memora'', susţinea George Călinescu.

Spre ultima perioadă a vieţii, dramaturgul nu a mai dat opere de valoarea romanelor precedente. El încearcă să abordeze şi mediul citadin, într-un mod deficitar, însă. ''Curba evoluţiei lui Rebreanu cunoaşte o coborâre întristătoare'', spunea Silvian Iofisecu în prefaţa volumului ''Răfuiala'' de Liviu Rebreanu (1961). ''Declinul se face simţit încă din romanul 'Jar'. În comparaţie cu 'Pădurea spânzuraţilor', analiza psihologică devine aici convenţională şi plată. Dar punctul cel mai coborât în evoluţia ideologică şi artistică a lui Rebreanu l-a constituit 'Gorila' (1938).''

George Călinescu concluziona, în paginile dedicate marelui romancier, în volumul ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'', că: ''Din felul regresiv cum s-a desfăşurat talentul lui Liviu Rebreanu se pot deprinde aceste constatări: romancierul percepe ruralul şi aproape deloc orăşenescul, îmbrăţişează colectivul şi nu înregistrează individualul, pătrunde minţile haotice întunecate, prăbuşite în instinct şi nu e în stare să analizeze conştiinţa, poate urmări dezlănţuirile brutale, fioroase chiar, dar nu-i este în putinţă să noteze deplasările nevăzute ale sufletului subtil, el are aproape geniu în producerea gloatelor şi exponenţilor ei, şi e un scriitor adesea cu totul inferior al lumii de la nivelul orizontului nostru. Cu toate aceste inegalităţi, Liviu Rebreanu este un mare scriitor şi pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern, cu mult asupra a ceea ce epoca lui produsese.'' AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; redactor arhiva foto: Vlad Ruşeanu, editor: Marina Bădulescu)