Ziua Veteranilor

 •  Documentare
1094 afişări

Inițial denumită "Ziua Armistițiului", data de 11 noiembrie marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial. La ora 11, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918, forțele aliate au semnat armistițiul cu Germania, în urma căruia se punea capăt războiului.

8a4209e2-339e-4df2-b4be-93e6718440b1

Ceremonie militară organizată cu prilejul Zilei Veteranilor, la Monumentul eroilor căzuți în teatrele de operații și pe teritoriul României, din Parcul Tineretului
"Ziua Armistițiului" este celebrată prin manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe țări ale lumi, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, dar și în state europene.

România s-a alăturat acestor state în 2014, prin adoptarea Legii 150/2014, privind modificarea și completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

Astfel, după articolul 6, a fost introdus un nou articol, care stipulează că ''în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naționale''.

Pentru Armata României, semnificația acestei zile este legată și de faptul că, la 11 noiembrie 2003, sergentul major Iosif Silviu Fogorași a fost împușcat mortal, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în timp ce o coloană de blindate aparținând Batalionului 151 ''Războieni'' (''Lupii Negri''), aflată în misiune de luptă, a fost atacată cu focuri de armă în zona localității Spin Puldac, situată în apropierea graniței cu Pakistanul. Iosif Silviu Fogorași a fost primul militar decedat în teatrul de operații din Afganistan, iar Mihail-Anton Samuilă a decedat trei zile mai târziu, la 14 noiembrie, într-un spital de campanie al armatei Statelor Unite din Bagram. Cei doi au fost înaintați, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decorați cu ''Virtutea Militară'' în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Astfel, această zi este celebrată și în semn de recunoștință pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român, având ca obiectiv limitarea efectelor acțiunilor teroriste.

În țara noastră, se sărbătorește și Ziua Veteranilor de Război, la 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Citește și:
MApN: Militarii români morți în teatrele de operații, comemorați de Ziua Veteranilor

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe