Coarna albă, Coarna neagră, Coarna roşie şi Coarna vânătă sunt soiuri pentru struguri de masă, care aparţin aceluiaşi sortogrup, respectiv Coarnă. Ele sunt, totuşi, diferite din punct de vedere morfologic: primele trei au florile hermafrodite funcţional femele, iar cel de-al patrulea este singurul soi autofertil al sortogrupului. Toate cele patru soiuri au origine orientală, fiind aduse pe meleagurile noastre în urmă cu câteva secole. S-au adaptat atât de bine condiţiilor de la noi, încât în prezent sunt considerate soiuri autohtone.

Soiul Coarna albă este întâlnit, răzleţ, în majoritatea podgoriilor româneşti, dar cu precădere în cele din Oltenia şi din sudul Moldovei. Este un soi autosteril, drept pentru care se cultivă alături de Razachie albă, care este un bun polenizator. Strugurii au formă cilindrică sau cilindro-conică, de până la 18 cm lungime, iar boabele sunt ovale, uşor ascuţite spre vârf, dese, de culoare alb-verzui. Datorită stratului de pruină, care acoperă boabele, ele prezintă un aspect cerat. Strugurii ajung la maturitate deplină la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, iar în cazul în care rămân pe butuc până spre sfârşitul lunii, capătă o culoare galben-auriu şi acumulează o cantitate mai mare de zaharuri, de până la 170-180 g/l, notează I Puşcă, în volumul ''Vechi soiuri româneşti de viţă-de-vie''.

Coarna neagră se cultivă în spaţiul românesc încă dinainte de apariţia filoxerei, o insectă parazită care distruge rădăcina şi frunzele viţei-de-vie, identificată pe teritoriul românesc la sfârşitul secolului al XIX-lea. Având, însă, o bună rezistenţă la acest parazit, Coarna neagră este unul dintre puţinele soiuri care a supravieţuit atacului acesteia. Soiul este întâlnit cu precădere în podgoriile din Oltenia, din Muntenia şi din sudul Moldovei. Este şi el tot un soi autosteril, care necesită un polenizator, şi de aceea este asociat în cultură îndeosebi cu soiul Băbească neagră, dar şi cu Razachie roşie. Strugurii sunt de formă cilindrică sau cilindro-conică, de până la 20 cm lungime, iar boabele sunt mijlocii şi omogene, de formă alungită, ovoidală, de culoare negru-roşiatic, dese pe ciorchine. Ajung la maturitate în luna septembrie, acumulând 190 g/l zaharuri. Fiind rezistent la ger, soiul Coarna neagră este folosit în curţile româneşti şi în scopuri decorative, pentru bolţi sau arcade. Este rezistent la transport şi mai ales la păstrare peste iarnă.

Coarna roşie, cel de-al treilea soi ce aparţine aceluiaşi sortogrup, se întâlneşte, în prezent, foarte rar în cultură. Are strugurii uniaxiali, cilindrici sau cilindro-conici, ajungând tot până spre 20 cm lungime. Boabele sunt ovale, alungite, de culoare roşu deschis. Ca şi celelalte două soiuri prezentate anterior, este şi el un soi autosteril, fiind asociat în cultură cu Razachie roşie. Strugurii ajung la maturitate în cursul lunii septembrie, ajungând la o concentraţie în zaharuri de 170-180 g/l.

Coarna vânătă este singurul soi autofertil ce aparţine acestui sortogrup, prin urmare el poate fi plantat singur, pe suprafeţe mari. Strugurii ajung şi ei până la 20 cm lungime şi au boabe ovoide, de culoare roşu-vineţiu.

Mai recent, în anul 1970, a fost omologat soiul Coarnă neagră selecţionată, obţinut la Catedra de Viticultură a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, prin fecundare liberă a soiului Coarnă neagră, având ca autori pe academicianul Gherasim Constantinescu şi pe Elena Negreanu, notează prof. Adriana Indreaş şi Luminiţa Vişan în volumul ''Principalele soiuri de struguri de masă cultivate în România'' (2000). AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă)