Celula este unitatea structurală şi funcţională a tuturor organismelor vii. Este de două tipuri - procariotă sau eucariotă. Celula procariotă este formată din perete celular, membrană celulară, citoplasmă, nucleotid. Peretele celular este în partea exterioară, rigid şi dă forma celulei. Membrana celulară este alcătuită din proteine şi lipide, are rol de protecţie, permeabilitate selectivă, schimb de substanţe şi energie cu mediul de viaţă, conform manualului de biologie de clasa a IX-a.

Citoplasma ocupă aproape tot spaţiul celular. Nucleotidul este asemănător nucleului, dar este lipsit de membrană şi conţine o moleculă de ADN şi uneori material genetic accesoriu.

Celula eucariotă prezintă componente comune celulei vegetale şi animale: membrana celulară este formată din două straturi de fosfolipide şi de un strat de proteine, are structura de mozaic fluid, având rol de protecţie, permeabilitate selectivă, schimb de substanţe şi energie cu mediul de viaţă.

Citoplasma ocupă spaţiul dintre membrana celulară şi nucleu, în citoplasmă se află citoscheletul şi organite celulare: ribozomi (sunt lipsiţi de membrană, conţin ARN şi proteine, au rol în sinteza proteinelor şi pot fi liberi sau ataşaţi de renticulul endoplasmatic); renticulul endoplasmatic (este un sistem de canale care face legătura între nucleu şi membrana celulară, poate fi neted, cu rol în sinteza lipidelor, ori rugos sau granular, cu rol în sinteza proteinelor); dictiozomi (au rol în sinteza polizaharidelor peretelui celular); lizozomi (au membrană, cu rol în digestia intracelulară, se găsesc în număr mai mare în leucocite); mitocondriile (au două membrane cu rol în respiraţia celulară); centrozomul (localizat în apropierea nucleului, are rol în formarea fusului de diviziune).

Nucleul, în general unic, sferic şi central, este format din înveliş (reprezentat de două membrane poroase), nucleoplasma (în care se află cromatina din care se formează cromozomi în timpul diviziunii celulare), nucleoli (formaţi din ADN, ARN, proteine, având rol în sinteza ribozomilor).

Celula vegetală este alcătuită din: perete celular (rigid, conţine chitină la celula fungolă şi celuloză la celula vegetală) şi plastide (cloroplaste - formate din două membrane stroma şi sistem tilocoidal, cromoplaste - conţin pigmenţi care dau culoare fructelor şi petalelor florilor, leucloplaste - incolore, depoziteaza substanţe de rezervă).

Diviziunea celulară reprezintă procesul prin care celulele ajunse la maturitate dau naştere unor celule identice. Rolul diviziunii celulare este creşterea şi dezvoltarea organismelor, înlocuirea celulelor şi ţesuturilor moarte sau uzate, formarea celulelor reproducătoare. Diviziunea celulară poate fi directă sau indirectă.

Cea directă este caracteristică organismelor inferioare şi se desfăşoară în două moduri: prin perete despărţitor sau prin strangulare.

Cromozomii sunt structuri permanente ale celulei care se observă la microscopul optic în timpul diviziunii nucleului când se formează prin spiralizare şi condensare din cromatină. Sunt formaţi din două braţe numite cromatide, care sunt unite printr-un punct numit centromer. În funcţie de numărul cromozomilor, celulele sunt de două tipuri: diploide, în care există număr dublu de cromozomi, şi haploide, cu un număr singur de cromozomi.

Există o succesiune între aceste două tipuri de celule numită alternanţă de generaţii, care are două faze: o fază diploidă reprezentată de celulele corpului şi o fază haploidă reprezentată de celulele reproducătoare.

Diviziunea indirectă poate fi mizotică sau meiotică. Cea mizotică este caracteristică celulelor somatice ale organismelor şi se desfăşoară în patru faze: profaza (se individualizează cromozomi prin condensare şi spiralizare, dispare membrana nucleului, dispar nucleoli, se formează fusul de diviziune); metafaza (cromozomi bicromatidici se aliniază la centrul fusului de diviziune formând placa metafizică, iar spre sfârşitul fazei cromozomii bicromatidici se scindează longitudinal rezultând cromozomi monocromatidici); anafaza (cromozomii monocromatidici se deplasează spre polii celulei); telofaza (cromozomii monocromatidici ajung la poli şi au loc procese inverse decât în profază, se dezorganizează cromozomii, apare membrana nucleului, apar nucleoli, dispare fusul de diviziune). În final rezultă două celule-fiice care au acelaşi număr de cromozomi ca şi celula-mamă. Acest tip de diviziune asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor, ajută la refacerea celulelor moarte sau uzate, asigură continuitatea speciei.

Diviziunea meiotică permite formarea celulelor reproducătoare, se desfăşoară în organele reproducătoare, în celulele somatice, şi se finalizează cu formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) sau sexuate (gameţi). Meioza se desfăşoară în două faze: faza reducţională urmată de faza ecvaţională (sau ecuaţională). Importanţa meiozei constă în faptul că permite menţinerea unui număr identic de cromozomi la descendenţi comparativ cu părinţii, deci permite păstrarea numărului de cromozomi caracteristici speciei de-a lungul generaţiilor. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)