VITICULTURĂ ROMÂNEASCĂ: Novac, unul dintre cele mai valoroase soiuri noi autohtone

 •  Documentare
1673 afişări

În această etapă a globalizării, viticultura românească nu se poate impune în lume decât prin promovarea soiurilor românești, cu vinuri de înaltă calitate.

7f974183-4b1b-4908-9bfa-33d7444f6973

Struguri — soiul Novac

Alături de soiurile vechi valoroase (Feteasca neagră, Feteasca albă, Grasa de Cotnari, Tămâioasa românească etc), cercetătorii români s-au preocupat, de-a lungul ultimelor decenii, de obținerea unor soiuri noi, în special pentru vinuri roșii, ținând seama și de evoluția gustului consumatorilor. Pe această linie se înscrie și soiul Novac, care se distinge printr-o calitate deosebită.

Novac a fost obținut în 1987, de către Mircea Mărculescu, la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Viti-Vinicolă Drăgășani, din soiurile Negru vârtos și Saperavi. Este considerat fratele mai mare al soiului ''Negru de Drăgășani'', obținut la aceeași stațiune, în 1993, dar cu o personalitate complet distinctă.

În ceea ce privește genitorii soiului Novac, Ion Pușcă amintește, în cartea ''Vechi soiuri românești de viță-de-vie'', că, în podgoria Dealu Mare, sortimentul tradițional românesc de vinuri roșii era format din Negru vârtos și Negru moale. ''Chiar astăzi este cea mai stimată și cea mai căutată dintre varietățile negre românești'', afirma prof. V. Brezeanu, în 1912, despre Negru vârtos în Tratatul său de Viticultură.

În ceea ce privește celălalt părinte al Novac-ului, soiul de struguri Saperavi, acesta provine din Georgia, în limba georgiană însemnând ''vopsea''. Cel mai probabil, a primit acest nume datorită culorii intense roșu-închis și a capacității sale deosebite de a colora alte soiuri, fiind unul dintre puținele soiuri din lume care au și pielița, și pulpa de culoare roșie. În secolul al V-lea, în Georgia a venit Sfânta Nina să răspândească credința creștină, sprijinită într-un toiag cioplit dintr-o bătrână viță-de-vie.

Novac, obținut prin hibridarea sexuată între cele două soiuri menționate mai sus, Negru vârtos și Saperavi, vine să facă legătura între două regiuni viticole din Europa, sudul României și Georgia, menționează site-ul stirbey.ro.

Strugurii de Novac sunt uniaxiali, au formă conică și sunt de mărime mijlocie spre mare, compacți, cu boabe dese pe ciorchine. Bobul are formă obovoidală, de culoare neagră-albăstruie, acoperită cu pruină și cu gust ierbos, menționeză prof. Adriana Indreaș și dr. Luminița Vișan. Pulpa are culoarea roșie, este zemoasă, nearomată, cu un gust dulce acrișor plăcut, notează site-ul crameromania.ro. Strugurii ajung la maturitate deplină în cea de-a doua parte a lunii septembrie, acumulând, în medie, 200-215 g/l zahăr și având o aciditate de 5-6 g/l. Asigură producții între 17 și 20 tone/ ha; în condițiile obținerii unor producții moderate, cu tehnologii de producere a strugurilor și de vinificație adecvate, se obțin vinuri de înaltă calitate, apreciate, din ce în ce mai mult, atât de consumatorul intern cât și de cel de peste hotare.

Din strugurii de Novac se obține un vin sec, cu o tărie alcoolică ridicată, de peste 12% vol, de culoare roșu-rubiniu intens, corpolent, cu o aciditate bună. Este un vin elegant, cu note fine, caracterizându-se printr-un buchet de fructe și arome de afine, ienupăr, piper negru, ciocolată neagră și cuișoară. Se pretează la învechire în butoaie de stejar și apoi în sticlă.

Vinul de Novac poate fi servit cu brânzeturi tinere și proaspete, cu preparate din carne roșie, vânat și afumături. Este un vin care s-a impus deja pe piața internațională, apreciat de numeroși specialiști atât la nivel național cât și în afara țării, fiind menționat în volumul ''Wine Grapes'' (2012) de către autorii Jancis Robinson și colaboratorii.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe