Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marele compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, George Enescu, unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX, s-a născut la 19 august 1881 în comuna Liveni-Vârnav din judeţul Botoşani.

Astăzi, comuna în care a copilărit poartă numele său. A fost al 12-lea copil al Mariei Cozmovici-Enescu şi al lui Costache Enescu, ceilalţi unsprezece fraţi ai săi murind la vârste foarte fragede.

În 1884, după stabilirea la Cracalia (Botoşani) a părinţilor săi, Enescu va studia pianul şi îşi va confecţiona singur o primă vioară. Aici va fi în contact permanent cu muzica şi cu lăutarii satului. La patru ani primeşte o vioară şi începe să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, de la un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.

La cinci ani compune o primă lucrare, "Ţara Românească, operă pentru vioară şi pian".

În 1886, viitorul artist îl întâlneşte pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iaşi, care îi va îndruma primii paşi în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, mărturisea, într-un interviu acordat preotului Hodoroabă, în ziarul ieşean ''Opinia'', din 21 martie 1927: "...La vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el şi i-am cântat aşa cum învăţasem după ureche. Mi-a spus că am talent şi m-a trimis acasă să învăţ notele. Le-am învăţat de la un inginer din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iaşi de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note ".

În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich şi Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. va învăţa şi îşi va fixa elementele de bază ale studiului instrumentului care îl va face cunoscut mai târziu în lumea întreagă, precum şi tradiţia de interpretare a operelor lui Beethoven şi Schubert. Director al Operei Curţii de la Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.

Din această perioadă datează şi primele sale interpretări, ca violonist. Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii "Bösendorfer" din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului. Pe afişul din 26 ianuarie 1892, numele său figura cu "Faust-Fantasie", de Pablo de Sarasate, o piesă considerată mai mult de efect tehnic decât componistic.

Surprinzătoarea polivalenţă a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit "un Mozart român", fiindcă stăpânea vioara şi pianul cu o maturitate şi o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns şi în ţară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele româneşti.

Prima ieşire în afara Conservatorului a micului virtuoz a venit la 13 aprilie 1892, odată cu concertul "Fantasie", de Henri Vieuxtemps, în compania organistului Eduard Kremser. Consacrarea micului violonist se va produce însă o săptămână mai târziu, când îl va înlocui pe concert-maistrul berlinez, Fritz Strauss, interpretând strălucit un "Capriciu", de H. Vieuxtemps.

În 1894, considerat ultimul an "vienez", în cadrul unui concert de binefacere, Enescu a interpretat prima parte din "Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor", al lui F. Mendelssohn-Bartholdy. A fost din nou menţionat elogios de către cronicari. Astfel, perioada din "oraşul muzicii" se încheie triumfător pentru Enescu, el cunoscând aici succesul ca interpret. Întâlnirile cu marii virtuozi şi cu principalele formaţii europene în sălile de concert l-au îmbogăţit cu noi experienţe legate de actul artistic.

Părăsind capitala Austriei, ajunge, în 1895, la Paris, unde rămâne până în 1899. Aici îşi va continua studiile la Conservatorul de Muzică, sub îndrumarea unor maeştri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziţie), M.P.J. Marsick (vioară).

La Paris, tânărul artist îşi impresionează profesorii, colegii şi criticii muzicali. La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară, ca şi la pian şi era autorul mai multor "uverturi". A fondat, tot aici, un "Trio instrumental" (1902), alături de Alfredo Casella şi Louis Fournier, şi cvartetul de coarde "George Enescu" (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Four­nier şi Fritz Schneider, pe care le-a şi condus.

În această perioadă au avut loc două evenimente importante în viaţa artistică a lui George Enescu. Un moment excepţional nu numai pentru biografia sa, ci şi pentru istoria muzicii româneşti a fost primul recital de autor al unui creator român peste hotare, la numai 16 ani, care a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris. Muzicologul Viorel Cosma consideră acest moment drept "confirmarea apariţiei unui creator român de excepţie în context internaţional". Cel de-al doilea eveniment are loc la 6 februarie 1898, când suita simfonică pentru orchestră ''Poema română'', compusă la 17 ani, este executată în primă audiţie absolută, la Paris, având un imens succes.

Până la 24 de ani, avea în palmares următoarele compoziţii: "Poema română" (1898), suită care întruchipează tablouri sugestive ale vieţii rustice, cele două "Rapsodii" (1901-1902) pe teme naţionale româneşti, "Suita nr.1 pentru de orchestră" (1903), "Simfonie" (1905). Alături de acestea, creaţia sa muzicală se va împlini şi cu alte lucrări pentru orchestră: "Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră", "Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste", "Uvertura pentru concert", "Uvertura triumfală"; concerte pentru pian şi orchestră, pentru vioară şi orchestră; poemul simfonic "Vox Maris"; trei suite, dintre care se remarcă mai ales cea de-a treia, "Săteasca". A mai compus lucrări pentru formaţii de cameră (două cvartete de coarde şi două cu pian, un octet pentru coarde şi un dixtuor pentru instrumente de suflat), pentru pian, pentru violoncel şi pian, pentru vioară şi pian (sonate), precum şi piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal-simfonică (cantatele "La Vission de Saul", "L'Aurore" şi lieduri).

Drumul afirmării mondiale a lui George Enescu, în creaţia simfonică, a fost marcat de "Rapsodiile române" (1901 şi 1902), prin acestea contribuţia sa artistică în secolul XX fiind de necontestat. În ţară, prima audiţie a "Rapsodiei române nr. 1 în la major" a avut loc, la 21 ianuarie 1912, cu Orchestra "Philarmonia" din Arad. Cea de-a doua rapsodie a fost auzită, pentru prima oară, la 7 februarie 1908, în sala Gaveau din Paris. Compozitorul dirijează în premieră cele două rapsodii, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ''Santa Cecilia''.

Opera "Oedipe" a fost scrisă de George Enescu după libretul lui Edmond Fleg, pornind de la subiectul bine cunoscut al tragediei clasice greceşti. Orchestraţia tragediei lirice în patru acte a fost terminată la 27 aprilie 1931, premiera absolută având loc cinci ani mai târziu, la 13 martie 1936, la Palais Garnier din Paris. Opera a fost primită cu un foarte mare entuziasm de public şi de criticii muzicali, fiind considerată drept una dintre capodoperele muzicii dramatice ale secolului al XX-lea. În ţară, "Oedip" a văzut lumina rampei la 22 seăptembrie 1958, la Opera Română din Bucureşti, sub bagheta lui Constantin Silvestri, în cadrul primei ediţii a Festivalului naţional "George Enescu".

"Oedipe" a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i devină soţie, la 4 decembrie 1937.

Lucrările sale au fost distinse cu prestigioase premii internaţionale: Premiul de compoziţie Pleyel din Paris, în 1903, Premiul discului, oferit de revista "Candide" din Paris, în 1933.

Creaţia sa componistică abordează aproape toate formele şi genurile muzicale. Prin lucrările sale, a reuşit sinteza între tradiţia muzicală orientală, unde este inclusă şi cea arhaică populară românească, şi cultura muzicală europeană. Muzica populară, auzită în tinereţe mai întâi de la lăutari vestiţi, apoi prin cunoaşterea directă, a constituit întotdeauna pentru George Enescu un foarte bun aluat din care şi-a plămădit operele. El a rămas ataşat şi interesat de arta "lăutarului", de repertoriul lui şi mai ales de... doină.

Enescu se mândrea cu tripla sa ipostază de compozitor, violonist şi dirijor. "Nu mi-am servit ţara decât cu armele mele: condeiul, vioara şi bagheta", declara artistul.

A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice şi prin limpezimea concepţiei, prin sobrietatea, supleţea şi expresivitatea gestului.

În ţară, a dirijat pentru prima oară, Filarmonica din Bucureşti, la 1 martie 1898, iar în 1921, la 8 decembrie, a dirijat "Lohengrin" de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din Bucureşti. Până la plecarea din ţară, a concertat cu Orchestra simfonică "George Enescu" din Iaşi (1918-1920) şi cu Filarmonica din Bucureşti (1920-1946), al căror dirijor era.

Turneele întreprinse în străinătate, în Europa şi SUA, aveau să-i aducă faima mondială. Remarcabil tălmăcitor al creaţiei lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner, George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil prestigiu internaţional, creaţiile unor compatrioţi ai săi, atrăgând astfel atenţia asupra tinerei şcoli muzicale româneşti.

Pentru încurajarea tinerelor talente şi a promovării artei componistice româneşti a înfiinţat, în 1912, premiul naţional de compoziţie "George Enescu", din beneficiul concertelor sale. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946, anul plecării sale definitive din ţară.

În 1920 a fost unul dintre întemeietorii Societăţii compozitorilor români şi primul ei preşedinte (până în 1948). Tot lui George Enescu i se datorează montarea unei orgi în sala Ateneului Român, în care răsunau concertele filarmonicii.

În a doua parte a vieţii sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susţinut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar şi în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituţii din Franţa, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), şi ca profesor de compoziţie, la Universitatea Harvard (SUA).

În septembrie 1946, decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate regimul comunist. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte, cu soţia, la Paris. În ultimul deceniu al vieţii, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist şi pianist, dar mai ales ca dirijor.

În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu a suferit o congestie cerebrală, urmată de paralizie parţială. Câteva luni mai târziu, maestrului îi era decernat Premiul "Paganini", din partea organizaţiei "Association d'entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM''.

George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, în apartamentul său din Rue de Clichy nr. 26 din Paris. A fost înmormântat la 7 mai, în Cimitirul "Pere Lachaise", din capitala Franţei.

Pe plan mondial, impunerea operei enesciene s-a produs lent, limitativ ca repertoriu. Este adevărat că Enescu continuă să rămână, după părerea multor interpreţi şi muzicologi, în ciuda cuceririlor tehnicii instrumentale, unul dintre cei mai dificili creatori. Scriitura sa muzicală, de o neobişnuită elaborare, solicită interpreţi virtuoşi, sensibili, compleţi. Răsfoind afişele primelor audiţii absolute sau cataloagele de discuri, se observă că de operele enesciene sunt legate nume prestigioase, ca Alfred Cortot, Yehudi Menuhin, David Oistrach, Jacques Thibaud, Eduard Colonne, Leopold Stokovski, Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu. Mulţi dintre aceştia au fost elevii săi, ca Yehudi Menuhin, François Grumiaux, Ida Haendel, Cristian Ferras, Dinu Lipatti.

Răspândirea în lume a operei enesciene se datorează, în cea mai mare parte, marelui dirijor Constantin Silvestri. De la "Rapsodiile române" până la "Suitele pentru orchestră", de la "Octet" şi "Dixtuor" până la opera ''Oedip'', el a promovat consecvent lucrările lui George Enescu. Ca dirijor al Orchestrei simfonice din Bournemouth (Marea Britanie), în mai puţin de un deceniu, Constantin Silvestri a reuşit să "ducă" muzica lui Enescu din America de Sud până la Polul Nord, din Japonia şi Australia până în Mexic, alături de principalele centre artistice din Franţa, Marea Britanie, Olanda, Elveţia, Spania, Germania, Italia, ca şi din Danemarca, Suedia, Norvegia etc.

Recunoaşterea lui George Enescu ca muzician complex şi complet a fost întărită şi prin alegerea ca membru al unor importante instituţii din lume. A fost membru corespondent la Academia de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei "Santa Cecilia" din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Praga (1937), iar la 12 august 1948 avea să fie primit, ca membru titular onorific, în Academia Română. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, redactori arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Marina Bădulescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.