Johann Sebastian Bach, unul din cei mai mari muzicieni ai lumii, s-a născut la 21 martie 1685, în localitatea Eisenach, Germania, fiind fiul lui Johann Ambrosius Bach, muzician de curte.

Frecventează şcoala gimnazială din Eisenach şi apoi liceul din Ohrdruf. Aici studiază latina, greaca, literatura, istoria şi muzica. Simultan deprinde, sub supravegherea tatălui său, mânuirea viorii, apoi, după ce rămâne orfan, fratele său mai mare Johann Christoph, organist la Ohrdurf, îl instruieşte în domeniul clavecinului şi al orgii. Muzica pentru orgă a constituit o preocupare de-a lungul întregii sale vieţi (avea să compună circa 250 de lucrări pentru orgă, peste 150 de corale pentru orgă). Compoziţia o învaţă cu Herder, cantorul bisericii din Ohrdruf.

La vârsta de 15 ani activează ca membru al corului din Ohrdruf, după care părăseşte oraşul, îndreptându-se către Luneburg. Aici va compune pentru organistul G. Boehm şi va descoperi muzicienii francezi, germani şi italieni ai secolului al XVII-lea. Compune prima sa cantată (1704) şi îşi creează imediat reputaţia unui improvizator plin de virtuozitate. Geniul său excepţional alăturat unei intransigenţe a caracterului au condus mereu la neînţelegeri atât cu patronii săi, cât şi cu autorităţile.

La vârsta de 21 de ani se căsătoreşte cu verişoara sa, Maria Barbara, care îi dăruieşte şapte copii. În această perioadă este angajat ca organist la Muhlhausen, unde compune numeroase cantate noi (131, 71, 196) şi ''Actus tragicus''. Apoi călătoreşte, la invitaţia ducelui Wilhelm Ernst, la Weimar, unde obţine postul de organist de curte, stabilindu-se aici timp de nouă ani (1708 - 1717). Este o perioadă fericită pentru Bach. Compune numeroase lucrări pentru orgă (''Toccata în re major'' - 1709, ''Alla breve în re minor'' - 1709, ''Orgelbuchlein'' - 1717), cantate şi piese pentru clavecin.

Cantata s-a aflat în centrul creaţiei vocale a lui Bach, care a scris cinci serii de lucrări în acest gen. De asemenea, oratoriile ocupă un loc important în creaţia lui Bach (Oratoriul de Crăciun, Oratoriul de Paşti, Oratoriul Înălţării).

Johann Sebastian Bach a tratat toate genurile muzicale din epocă, cu excepţia operei. ''Creaţia lui Bach se distinge printr-un caracter polifonic evident, care merge, totuşi, în paralel cu claritatea şi bogăţia melodică. Se poate vorbi, în acest sens, de o sinteză a elementelor germanice şi italiene; asta fără a uita influenţele franceze, asimilate şi puse în valoare remarcabil, mai ales în suitele - sau uverturile - pentru orchestră(...)'', potrivit ''Larousse - Dicţionar de mari muzicieni''.

Bach semnează şi lucrări muzicale cu caracter didactic, ''Clavecinul bine temperat'', două concerte pentru vioară (în la minor şi mi major), un concert pentru două viori în re minor, două suite în do major şi do minor ş.a. Între cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără cele şase concerte instrumentale brandenburgice, pe care Bach le-a dedicat lui Christian Ludwig, principe de Brandenburg-Schwedt.

În anul 1720, Maria Barbara moare şi, la câteva luni după aceea, Bach se recăsătoreşte cu cântăreaţa Anna Magdalena Wulken, cu care va avea 13 copii. În 1723 este numit cantor la biserica Saint-Thomas din Leipzig şi se înscrie în Consiliul oraşului. De asemenea, ocupă postul de profesor de muzică la Tomasschule (fundaţie augustiniană datând din 1212). Munceşte enorm, compunând cantate pentru toate duminicile şi sărbătorile religioase, în beneficiul bisericilor Saint-Thomas şi Saint-Nicolas (în total peste 300 de cantate). Organizează un cor format din elevii de la Thomasschule şi un mic cor compus din interpreţi în majoritatea lor cantori bisericeşti.

Luptă pentru ca munca sa să fie apreciată la adevărata ei valoare, însă, din nefericire, rezultatul este un lung şir de dispute cu autorităţile şcolii Saint-Thomas şi cu Consiliul orăşenesc. În ciuda problemelor, Bach este mai mult decât oricând preocupat de munca sa. Din această perioadă datează ''Ofranda muzicală'', ''Magnificat'' (1723), ''Patimile după Ioan'' (1723), ''Patimile după Matei''(1729), ''Oratoriul de Crăciun''(1734) şi multe alte compoziţii.

Efectele muncii sale titanice nu întârzie să se arate - starea sănătăţii marelui compozitor începe să se înrăutăţească. Are probleme cu vederea şi este operat de un celebru chirurg englez, dar fără succes, Bach pierzându-şi vederea.

Moare la 28 iulie 1750, la Leipzig. Compozitor admirat pe plan internaţional, Bach nu a trezit interesul decât la aproape un secol după moartea sa, când Mendelssohn Bartholdy dirijează, în anul 1829, ''Patimile după Ioan''.

Fiii săi - Wilhelm Friedmann Bach, K. Philipp Emanuel Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach - au devenit muzicieni consacraţi. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Horia Plugaru)