Seara zilei de 29 mai 1985 va rămâne una de doliu pentru fotbalul mondial. Pe stadionul Heysel din capitala Belgiei, Bruxelles, s-a consemnat una dintre cele mai mari tragedii, un număr de 39 de microbişti pierzându-şi viaţa şi alte şase sute fiind răniţi.

În acea zi, a fost programată pe stadionul naţional al Belgiei, Heysel, finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, disputată de englezii de la Liverpool şi italienii de la Juventus Torino. Cu un an în urmă, Liverpool, poate cea mai în vogă echipă europeană de la începutul anilor '80, învinsese în finala pentru acelaşi titlu tot o echipă italiană, A.S. Roma. Totuşi, meciul se anunţa unul echilibrat, Juventus având în lot mulţi dintre campionii mondiali ai Italiei din 1982, precum Gaetano Scirea sau Antonio Cabrini, dar şi pe francezul Michel Platini, câştigătorul Ballon d'Or (acordat fotbalistului european al anului) în anii 1983, 1984 şi 1985.

Deşi era stadion naţional al Belgiei, stadionul Heysel, cu o vechime de peste jumătate de secol la acea vreme, era într-o stare tehnică precară. De altfel, atât directorul general al FC Liverpool, Peter Robinson, cât şi preşedintele clubului italian, Giampiero Boniperti ceruseră UEFA să aleagă un stadion mai potrivit pentru un astfel de prilej, printre alternativele sugerate aflându-se Camp Nou şi Santiago Bernabeu. Însă oficialii UEFA au refuzat să mute meciul.

În seara finalei, stadionul din capitala Belgiei a fost ticsit cu 58.000-60.000 de suporteri, cu peste 25.000 din fiecare tabără. Cele două peluze din spatele porţilor erau, în realitate, nişte terase de stat în picioare, fără scaune, fiecare divizată în trei sectoare. Fanilor lui Juventus le-au revenit sectoarele O, N şi M. De partea cealaltă, suporterii cormoranilor au fost situaţi în sectoarele de tribună X şi Y. Marea problemă avea să fie sectorul Z, aflat în imediata apropiere a sectorului X. Teoretic, aici ar fi trebuit să se afle spectatorii neutri, belgieni. Totuşi, şi sectorul Z avea să fie ocupat, în majoritate, de suporteri italieni, lucru deloc surprinzător având în vedere masiva comunitate italiană din Bruxelles.

În jurul orei locale 19, cu o oră înainte de începutul meciului, suporterii celor două echipe aflaţi în sectoarele apropiate, X, respectiv Z, au început să se atace cu petarde. Conflictul s-a intensificat odată cu fluierul de început al partidei, când din ambele părţi au început să zboare pietre şi alte obiecte contondente.

La scurt timp, un grup de suporteri englezi a năvălit în sectorul Z, ceea ce a creat panică în rândul fanilor Juventus, care au început să se retragă, cu toţii, spre capătul opus al sectorului Z. Cei mai mulţi au reuşit să sară peste peretele de protecţie, însă mulţi au fost prinşi şi striviţi între perete şi mulţimea care fugea din calea englezilor. Aflat într-o stare precară, peretele s-a prăbuşit. Acela a fost momentul când s-au produs cele mai multe victime. În total, dezastrul de pe stadionul Heysel s-a soldat cu moartea a 39 de oameni, dintre care 32 de italieni (dintre aceştia, doi fiind minori), patru belgieni, doi francezi şi un nord-irlandez. Numărul oficial al răniţilor s-a ridicat la 600.

O nouă tragedie de proporţii se putea întâmpla atunci când, în semn de răzbunare, fanii lui Juventus din sectoarele O, N şi M au pătruns pe gazon pentru a se răfui cu englezii din partea opusă a stadionului. Intervenţia forţelor de ordine belgiene a fost, însă, promptă. Intensele confruntări dintre fanii Juventus şi forţele belgiene au ţinut peste două ore.

În ciuda dezastrului din tribune, premierul belgian Wilfried Martens, primarul oraşului Bruxelles Herve Brouhon şi şefii poliţiei au decis să permită desfăşurarea meciului, pentru a preveni alte eventuale nemulţumiri şi violenţe.

Finala s-a terminat cu victoria la limită a lui Juventus, pentru care a înscris Platini din penalti, în minutul 56. Lovitura de pedeapsă fusese acordată de arbitrul elveţian Andre Daina, în urma unui fault în careu asupra polonezului Zbigniew Boniek.

După 18 luni de investigaţii, judecătorul Marina Coppieters i-a găsit vinovaţi de catastrofă atât pe fanii englezi, cât şi pe oficialii belgieni. Printre aceştia din urmă, s-a numărat Johan Mahieu, şef al poliţiei responsabil cu organizarea meciului, care a primit verdictul de ucidere din culpă. Aceeaşi sentinţă au primit 14 suporteri englezi, în urma unui proces ce a durat cinci luni.

La 31 mai, premierul Marii Britanii, Margaret Thatcher, a insistat pe lângă Asociaţia de Fotbal din Regatul Unit să retragă echipele englezeşti din competiţiile europene. Două zile mai târziu, UEFA le-a interzis cluburilor de fotbal din Albion prezenţa în competiţiile europene, pe termen nelimitat.

Interdicţia a fost ridicată după cinci ani, în aprilie 1990, cu excepţia clubului Liverpool. Cormoranii au putut participa în întreceri în afara graniţelor un an mai târziu.

La numai 4 ani de la evenimentele din Bruxelles, suporterii lui Liverpool au fost implicaţi într-o altă catastrofă, de data aceasta pe stadionul Hillsborough din Sheffield, Anglia, când 96 de oameni au murit şi alţi 766 au fost răniţi.

În 1994, stadionul Heysel a fost complet refăcut şi inaugurat sub numele de Stadionul Regele Baudouin. La 28 august 1994, s-a desfăşurat aici primul meci de fotbal de după tragedie, pentru ca, la 8 mai 1996, stadionul să găzduiască finala Cupei Cupelor dintre Paris Saint-Germain şi Rapid Viena, terminată cu victoria francezilor, scor 1-0.

De-a lungul timpului, au fost organizate numeroase acţiuni comemorative ale tragediei din 29 mai. Astfel, în 1985, a fost dezvăluit un monument în Torino, cu un epitaf semnat de jurnalistul local Giovanni Arpino. La 29 mai 2005, o sculptură în valoare de 140.000 de euro a fost aşezată în incinta noului stadion Heysel. La 26 mai 2010, o placă memorială a fost dezvelită la stadionul Anfield, al celor de la Liverpool. În februarie 2014, o expoziţie inclusă în muzeul echipei Juventus a fost dedicată tragicelor evenimente din Bruxelles. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)