Poetul, dramaturgul şi filosoful Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, judeţul Alba, în familia unui preot.

Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului'', aşa cum el însuşi se descrie, "mut ca o lebădă'', având în vedere că nu a vorbit până la vârsta de patru ani, notează site-ul www.arspoetica.ro.

După ce şi-a terminat studiile primare la şcoala germană din Sebeş (1906), a urmat liceul "Andrei Şaguna'' la Braşov, absolvit în 1914. Pe perioada liceului, tânărul Lucian are o situaţie financiară precară, adâncită şi mai mult de moartea tatălui, în 1908, după care întreaga familie s-a mutat la Sebeş. În această perioadă, descoperă operele lui Schiller şi Goethe, scrise în limba germană, dar şi pe cele ale scriitorilor români: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga şi Nicolae Iorga, notează www.lucianblaga.eu.

După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvită în 1917. A luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Şi-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie, obţinând, în 1920, titlul de doctor în filosofie cu teza ''Kultur und Erkenntnis'' (Cultură şi cunoaştere). După terminarea studiilor, s-a stabilit la Cluj.

A debutat cu versuri în revista "Românul" (poezia "Noapte", 1910), continuând să colaboreze cu articole şi studii filosofice la "Convorbiri literare", "Gazeta Transilvaniei", "Adevărul literar şi artistic", Cugetul Românesc", "Cuvântul" etc. Editorial, a debutat în 1919, cu o culegere de versuri ("Poemele luminii") şi cu un volum de notaţii filosofice ("Pietre pentru templul meu"). Iniţial, primele versuri fuseseră publicate de Sextil Puşcariu în "Glasul Bucovinei" şi ulterior au fost reunite în volum. Cel de-al doilea volum de versuri, "Paşii profetului", a apărut în 1921 şi a fost distins cu premiul "V. Adamachi" al Academiei Române. În dramaturgie, a debutat cu piesa de teatru "Zamolxe" (1921), distinsă cu premiul Universităţii din Cluj.

Lucian Blaga a fost membru fondator al revistei "Gândirea", apărută în 1921, în care a publicat mare parte din operele sale, iar între 1943-1944 a scos, la Sibiu, revista "Saeculum".

Scriitor foarte prolific, Lucian Blaga a publicat mai multe volume de versuri: "În marea trecere" (1924), "Lauda somnului" (1929), "La cumpăna apelor" (1933), "La curţile dorului" (1938), "Nebănuitele trepte" (1943) şi piese de teatru: "Tulburarea apelor"(1923), "Daria" (1925), "Fapta" (1925), "Învierea" (1925), "Meşterul Manole" (1927), "Cruciada copiilor" (1930), "Avram Iancu" (1934) etc. Lucian Blaga a scris importante eseuri şi studii filosofice: "Filosofia stilului" (1924), "Feţele unui veac" (1925), "Daimonion" (1930), "Despre personanţă" (1935), dar mai cu seamă "Trilogia cunoaşterii" (1931-1934); "Trilogia culturii" (1936-1937); "Trilogia valorilor" (1939-1942) şi "Trilogia cosmogonică" (1940-1948), potrivit volumului "Membrii Academiei Române" (2003).

Din 1926, a îmbrăţişat cariera diplomatică, devenind ataşat de presă pe lângă legaţiile române de la Varşovia (1926-1927), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932); consilier de presă la Legaţia română din Viena (1932-1937); consilier de presă la Legaţia română din Berna (1937-1938); ambasador şi ministru plenipotenţiar al României la Lisabona (1938-1939).

La 28 mai 1936, a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990. A fost numit profesor la Catedra de Filosofia Culturii, la Universitatea din Cluj-Napoca (1938). Din 1951 a fost numit bibliotecar-şef la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, al cărei director adjunct a devenit în 1954. I s-a încredinţat de Academia Română (1949) redactarea a două capitole din ''Istoria filosofiei româneşti''. În 1930, a întocmit, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o "Antologie de poezie populară românească". Lucian Blaga a lăsat o serie de traduceri din Goethe ("Faust) şi Lessing ("Natan înţeleptul"). Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi străine.

A încetat din viaţă la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca şi a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm, despre care scria, în versuri: "Sat al meu, ce porţi în nume/ sunetele lacrimei, [...] Spre tine cine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,/ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac". AGERPRES/(Documentar-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)