Modifică dimensiunea fontului:
Ziua mondială a libertăţii presei este marcată în fiecare an, la 3 mai. Această zi celebrează principiile fundamentale ale libertăţii presei şi reprezintă un prilej pentru a evalua libertatea presei în întreaga lume. Este o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor mass-media cu privire la problemele libertăţii presei şi a eticii profesionale.
În acest an UNESCO se concentrează pe trei teme pentru celebrarea Zilei mondiale a libertăţii presei, care se referă la necesitatea unui jurnalism de calitate, respectarea egalităţii de gen şi asigurarea securităţii în informaţia digitală. În această zi, cetăţenii sunt informaţi asupra încălcărilor libertăţii presei care au loc în întreaga lume, prin publicaţii cenzurate, amendate, suspendate şi închise, în timp ce jurnaliştii, editorii şi publicişti sunt hărţuiţi, atacaţi, reţinuţi şi chiar ucişi. Ziua mondială a libertăţii presei aduce şi un omagiu ziariştilor care şi-au pierdut viaţa prin exercitarea profesiei lor.
UNESCO sărbătoreşte în acest an, Ziua mondială a libertăţii presei la Riga, în Letonia, printr-o o conferinţă de două zile (2-4 mai), potrivit www.unesco.org. Cu acest prilej, va fi lansat "Building Digital Safety for Journalism", un studiu care analizează ameninţările digitale cheie cu care se confruntă ziarişti şi sursele lor. În cadrul Conferinţei de la Riga are loc şi acordarea Premiului mondial pentru libertatea presei al UNESCO - Guillermo Cano 2015. Câştigătorul este jurnalistul sirian şi activistul pentru drepturile omului, Mazen Darwish, aflat în închisoare în prezent. Premiul este o recunoaştere a muncii sale în Siria, timp de peste zece ani, perioadă în care a avut interdicţie de călătorie, a fost hărţui, supus la detenţie şi torturi repetate.
Mazen Darwish, de profesie avocat, este preşedintele Centrului sirian pentru mass-media şi libertatea de exprimare, fondat în anul 2004, este unul dintre fondatorii ziarului "Voice" şi unul dintre creatorii syriaview.net, un site de independent de ştiri, care a fost interzis de către autorităţile siriene. În 2011, Darwish a înfiinţat "Media Club", prima revistă siriană despre afaceri media. El a fost reţinut din februarie 2012, şi arestat împreună cu colegi săi Hani Al-Zitani şi Hussein Ghareer. La 15 mai 2013, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 67/262 cerând ca "autorităţile siriene să elibereze imediat toate persoanele reţinute în mod arbitrar, inclusiv membrii Centrului sirian pentru mass-media şi libertatea de exprimare." În ianuarie 2014, Grupul de lucru al ONU privind detenţia arbitrară a adresat o comunicare către autorităţile siriene prin care a denunţat detenţia arbitrară a lui Mazen Darwish şi colegilor de la Centrul Media şi a cerut eliberarea lor imediată.
Începând cu 1997, Premiul mondial pentru libertatea presei UNESCO - Guillermo Cano, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an cu ocazia acestei zile unei persoane, organizaţii sau instituţii ce se remarcă prin contribuţia esenţială la apărarea sau promovarea libertăţii presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din paisprezece jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea.
Ziua mondiala a libertăţii presei a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat ziua de 3 mai Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat."
În anul 2000, în cadrul programului "Freedom of Expression - FreeEx România", Agenţia de Monitorizare a Presei - AMP, în colaborare cu Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare (APPLE) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au iniţiat sărbătorirea Zilei Libertăţii Presei şi în România. AGERPRES /(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.