Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La 1 aprilie este comemorată Ziua Naţională în memoria românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în vara şi toamna anului 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat la Moscova Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă, articolul 3 al acestuia arătând că ''în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii''.

În vara anului 1940, România era complet izolată politic şi militar, mai ales după ce Franţa, unul dintre cei mai puternici aliaţi ai săi, a fost nevoită să semneze, la 22 iunie 1940, armistiţiul cu Germania. La 26 iunie 1940, printr-o notă ultimativă, guvernul URSS cere României cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în termen de 48 de ore. Un al doilea ultimatum sovietic (27/28 iunie) cerea evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei în doar patru zile, iar răspunsul guvernului român la 28 iunie a fost că ''pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic''. Armata şi administraţia s-au retras, în perioada 28 iunie-3 iulie 1940, din Basarabia şi nordul Bucovinei, iar trupele sovietice au ocupat, pe lângă aceste teritorii, şi ţinutul Herţa.

În urma ocupării Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări. Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

După cum arătau datele Ministerului de Interne al României, în vara anului 1940 aproximativ 23.000 de români se refugiaseră din Basarabia şi nordul Bucovinei. Recensământul populaţiei din 6 aprilie 1941 certifica faptul că aproximativ 68.953 de refugiaţi din teritoriile ocupate de sovietici au fost înregistraţi de autorităţile statului român.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost organizată o operaţiune majoră de arestare şi deportare, fiind vizate 32.423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei. Dintre acestea, 6.250 urmau să fie arestate, iar 26.173 - deportate. Deportaţii au fost transportaţi în condiţii inumane, în vagoane de marfă închise, în Siberia, nordul Kazahstanului şi Uzbekistan. În timpul transportului, care a durat până la şase săptămâni, deportaţii au călătorit în condiţii inimaginabile, având resurse puţine de apă şi hrană. La destinaţie au fost obligaţi să-şi construiască propriile lagăre, să lucreze în condiţii foarte grele - temperaturi extreme, norme de muncă greu de atins, hrană proastă şi putină, etc - toate acestea ducând la moartea a aproximativ o jumătate dintre ei. Dintre cei arestaţi, mulţi au fost învinuiţi de activitate antisovietică şi au fost condamnaţi la pedeapsa capitală, locul lor de înhumare fiind necunoscut.

Un alt episod de tristă amintire îl constituie masacrele comise asupra unor grupuri de români care au încercat să treacă graniţa în România. Ofiţeri NKVD au lansat, în primăvara anului 1941, zvonuri conform cărora grănicerii sovietici permit populaţiei din aceste teritorii să treacă graniţa în România.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă graniţa pe râul Prut îngheţat. Când s-au apropiat de graniţă majoritatea au fost ucişi de mitralierele grănicerilor sovietici şi aruncaţi în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reuşit să scape şi să treacă graniţa în România. Masacrul românilor din Lunca Prutului a rămas în memoria colectivă drept prima crimă atroce săvârşită de autorităţile sovietice la adresa populaţiei din teritoriile româneşti.

La 1 aprilie 1941, un grup de 3.000 de persoane din mai multe sate de pe Valea Siretului (satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordăneşti, Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni) au format o coloană paşnică îndreptându-se spre graniţa cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină. Când s-au apropiat la mai puţin de 3 kilometri de punctul de graniţă Fântâna Albă, în locul numit Poiana Varniţa, grănicerii sovietici au deschis focul, trăgând în plin, ucigând bătrâni, copii, femei, pe care i-au aruncat, apoi, în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii. Echipaje de cavalerie sovietice au ieşit din pădure şi au plecat în urmărirea supravieţuitorilor, pe unii i-au omorât cu sabia, iar pe alţii i-au târât până la cele cinci gropi comune săpate, la liziera pădurii. Autorităţile de la Moscova au trecut sub tăcere genocidul, apreciindu-l ca fiind un incident minor, în care ''un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos graniţa''.

Pentru a cinsti memoria celor dispăruţi în tragicul eveniment de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 2011 în faţa Mănăstirii Putna a fost ridicată o troiţă-monument.

Începând din martie 1944, Armata Roşie ocupă din nou nordul Bucovinei şi Basarabia, fiind instituit din nou regimul de teroare şi represiune la adresa populaţiei de aici.

Foametea din anii 1946-1947, care a venit după reocuparea Basarabiei, a fost generată de un complex de factori, dar a fost determinată în principal de golirea tuturor gospodăriilor şi hambarelor de produsele alimentare şi grâne ale populaţiei de către autorităţile sovietice. Vara anului 1946 fusese deosebit de secetoasă, după ce câţiva ani la rând plouase puţin, iar o mare parte a recoltei a fost compromisă şi în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Procesul de colectare a cotelor de cereale de la populaţie s-a desfăşurat anevoios, iar cei care s-au opus au fost judecaţi şi deportaţi.

Colectările obligatorii erau dirijate de organele de partid şi de stat din unităţile administrative teritoriale. Conducerea de partid din Bălţi constata, în prima decadă a lunii iunie 1946, că în toate raioanele foarte multă lume nu avea niciun fel de alimente, hrănindu-se cu borhot şi lobodă, iar mulţi copii rămaşi fără părinţi cerşeau şi se hrăneau cu buruieni. Numeroase familii îşi părăseau gospodăriile, căutând să-şi salveze viaţa oricât de departe de locurile natale.

În anii 1946-1947 doar în RSS Moldovenească au murit de foame aproximativ 200.000 de oameni, istoricii care au studiat fenomenul susţinând că în fapt realitatea pare să fi fost mult mai crudă.

Deşi situaţia era cunoscută atât de conducerea centrală de la Chişinău, cât şi de către puterea politică de la Moscova, nu au fost luate măsuri concrete pentru sprijinirea populaţiei. O delegaţie sovietică condusă de Alexei Kosîghin a fost trimisă la Chişinău, la începutul lunii februarie 1947, pentru evaluarea situaţiei şi adoptarea unui set de măsuri care să reducă efectele foametei, dar împărţirea cotelor de alimente către populaţie s-a făcut defectuos de către conducerea administrativă a RSS Moldoveneşti. Situaţia gravă în care s-a aflat populaţia a determinat apariţia a numeroase cazuri de canibalism şi a unui număr de aproximativ 70.000 de distrofici, la 25 martie 1947, conform Ministerului ocrotirii sănătăţii al URSS. Există opinii susţinute de istoricii români care împărtăşesc ipoteza unei foamete planificate ca politică de stat de către Stalin, un astfel de plan fiind aplicat şi în Ucraina în timpul Holodomorului (1930-1933). Efectele foametei din RSS Moldovenească s-au văzut şi în anii 1948-1949, prin numărul mare de bolnavi de distrofie şi chiar decese.

Un nou val de deportări din Basarabia are loc în anul 1949. Operaţiunea de deportare de la 6 iulie 1949, cunoscută şi sub denumirea conspirativă de Operaţiunea ''Iug'' (''Sud'') s-a înfăptuit în conformitate cu decizia Biroului Politic al CC al PCUS din 6 aprilie 1949 ''Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi române, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a membrilor sectelor ilegale, a gardiştilor albi, cît şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus''. Hotărârea a vizat deportarea a 11.280 de familii (35.796 de persoane) în RSS Kazahstan. Acestora le-a fost aplicat şi efectul decretului prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 26 noiembrie 1948, care stipula că deportarea acestora se realizează pe veci, fără dreptul de întoarcere în locurile natale. În perioada iulie 1949-9 iunie 1952 au mai fost deportate după familiile lor în aşezările speciale din Siberia alte 573 de persoane. La 1 aprilie 1951 s-a desfăşurat operaţiunea având denumirea cifrată ''Sever'' (''Nord''), în cadrul căreia au fost arestate şi deportate în Siberia 723 de familii (2.617 de persoane) care au ajuns la destinaţie la 13 şi 14 aprilie 1951.

Eliberarea masivă a deportaţilor din aşezările speciale a început după moartea lui Stalin (5 martie 1953). În perioada 1 ianuarie 1954-31 octombrie 1956, din aşezările speciale au fost eliberate 3.300 de familii. Până la 1 august 1961 au fost eliberate 14.902 familii de deportaţi din RSS Moldovenească, 5.747 de familii neavând însă dreptul să se stabilească pe teritoriul RSSM. AGERPRES (Documentare - Ruxandra Bratu, Liviu Tatu; editor: Marina Bădulescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.