Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Acropole, poate cea mai cunoscută citadelă antică din lume, veghează asupra Atenei, de pe ''stânca sacră''. Acropola (gr. akropolis, akros - ridicat, polis - oraş) şi monumentele sale formează cel mai impresionant complex arhitectural lăsat moştenire de Grecia antică.

Citadela Acropole este localizată pe un promontoriu stâncos, la 156 de metri deasupra văii Ilissos, acoperind o suprafaţă de aproximativ 3 hectare.

Templul Acropole reuneşte mărturii ale civilizaţiilor Greciei, acoperind o perioadă de aproape un mileniu. Din mileniul al II-lea î.Hr., pe acest loc a existat o fortăreaţă pentru protejarea locurilor de închinăciune şi a palatelor regale. Zidul Pelasgicon, ce data dinainte de invazia dorienilor, avea rolul de apărare a accesului la platou. După căderea tiranilor Hipparchus (514 î. Hr.) şi Hippias (510 î. Hr.), cetatea Acropole a fost reconstruită. În 480 î.Hr., perşii conduşi de împăratul Xerxes au cucerit acropola şi au incendiat sanctuarele, însă acest eveniment a contribuit, în mod paradoxal, la conservarea unor colecţii impresionante de sculpturi din perioada arhaică. Sistemul de fortificaţii a fost distrus în 472-471 î.Hr., în acelaşi timp cu Zidurile Lungi, care înglobau Atena şi portul Pireu.

În a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., în urma victoriei împotriva perşilor şi a instaurării democraţiei, Atena a dobândit o poziţie importantă în raport cu alte oraşe-stat din lumea antică. În perioada următoare, un grup de artişti emeriţi au dus la îndeplinire planurile ambiţioase ale omului de stat Pericle. Astfel, sub îndrumarea sculptorului Fidias, maeştrii au transformat dealul stâncos într-un monument unic. Potrivit UNESCO, cele mai importante monumente construite, la acea vreme, au fost Parthenonul - construit de Ictinus, Erechteum, Propylaea - calea monumentală de acces la Acropolis, proiectată de arhitectul Mnesicles, şi templul zeiţei Atena Nike. Deşi Războiul Peloponesiac şi capitularea Atenei, în aprilie 404 î. Hr., s-au soldat cu demolarea Zidurilor Lungi, monumentele de la Acropole nu au fost afectate.

''Stânca sacră'' a Atenei a continuat să fie elogiată de personalităţile istoriei, cum ar fi conducătorii din Pergamon, Cappadocia şi Egipt, împăraţii romani Claudius şi Hadrian. De atunci, schimbările de cârmuitori şi vicisitudinile vremii şi-au lăsat amprenta asupra monumentelor: bizantinii au transformat templele în biserici şi au dus tezaurele la Constantinopol; otomanii au deschis moschei; armatele veneţiene au asediat acropola, ceea a dus la explozia Parthenonului.

Operele de arhitectură au exercitat o influenţă de nemărginit nu numai pentru antichitatea greco-romană, perioadă în care erau considerate un etalon pentru lumea Mediteranei, ci şi pentru perioada contemporană. ''De la mit la cult instituţionalizat, Acropolis, prin virtutea preciziei şi a diversităţii, poartă o mărturie unică pentru religiile Greciei antice. Este templul sacru din care au izvorât legendele oraşului'', evidenţiază Centrul Patrimoniului Cultural din cadrul UNESCO. Monumentele au fost incluse în patrimoniul cultural UNESCO în 1987. AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.