COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul transplant medular la copil, premieră în România, a fost efectuat în iunie 2001, de prof. univ. dr. Margit Şerban, şeful Centrului de Transplant Medular din Timişoara, pacientul fiind un copil bolnav de cancer limfatic. Ulterior, medicul Margit Şerban a mai realizat două premiere în chirurgia oncopediatrică românească - primul transplant cu celule stem prelevate din sângele ombilical al fratelui donator şi primul transplant cu celule stem de la un donator neînrudit.

''Am avut primul transplant medular în iunie 2001. Corect se spune transplant de celule stem hematopoietice. Iniţial a fost numit medular, pentru că celulele se extrăgeau doar din măduva osoasă. După aceea, tehnologia s-a dezvoltat, astfel încât acum se extrag celulele hematopoietice şi din sângele periferic, din venă. În ianuarie 2003 am avut o altă premieră pentru România - transplantul alogenic cu celule stem hematopoietice de la un alt donor, înrudit cu bolnavul, de obicei, un frate. În 2009 am făcut, tot în premieră, transplantul cu celule hematopoietice recoltat de la un german, deci de la un donor neînrudit şi, în acelaşi an, am făcut şi transplantul cu celulele de cordon ombilical'', explica medicul Margit Şerban, într-un interviu acordat AGERPRES în 2012.

Avantajele transplantului cu celule recoltate din sânge sunt remarcabile, pentru că pacientul scapă de operaţie, de anestezie, ştiut fiind faptul că orice anestezie presupune şi un risc. Pentru donor există un risc, pentru că înainte de recoltare i se administrează un medicament.

''Am avut un donor din Germania, care a venit de două ori, pentru că transplantul cu celule stem recoltate din sânge nu a fost eficient şi a trebuit să-i recoltăm din măduvă; şi s-a supus anesteziei generale. A fost un gest extraordinar'', a explicat medicul în interviu.

În acest proiect de pionierat, i-au fost alături specialişti de la clinicile din ţară, dar mai ales din străinătate - Ungaria, Austria şi Germania - prof. Nagy Kalman din Miskolc, prof. Manfred Gartner din Viena, unde, de mulţi ani, în Timişoara continuă să facă investigaţii pentru monitorizarea celor transplantaţi, prof. Stream, care a ajutat şi în domeniul hemofiliei, dar a deschis o uşă şi spre Registrele Internaţionale de Donori de Celule Stem (RIDCS).

Transplantul medular este o soluţie terapeutică, uneori salvatoare, care poate duce la vindecarea a numeroase boli: de sânge, de tip oncologic, metabolice, imunologice, genetice. Decizia de transplant se ia în situaţii de risc major de evoluţie letală şi poate salva viaţa pacienţilor - în Occident, 80% dintre tineri sunt salvaţi prin transplant.

În esenţă, transplantul medular reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice pluripotente, derivate de obicei din măduva osoasă, sângele periferic sau cordonul ombilical. Este o procedură medicală care aparţine hematologiei şi oncologiei, mai frecvent efectuată pentru pacienţii cu anumite cancere ale sângelui sau măduvei osoase, cum este mielomul multiplu sau leucemia, precizează proceduri.romedic.ro.

Măduva osoasă este materialul moale care se găseşte în interiorul oaselor. Aceasta conţine celule imature cunoscute drept hematopoietice sau celule stem formatoare de sânge (celulele stem hematopoietice sunt diferite de celulele stem embrionice, acestea din urmă se pot transforma în oricare tip tisular din corp). Celulele hematopoietice se divid pentru a forma celule stem formatoare de sânge sau se maturează în unul dintre cele trei tipuri de celule ale sângelui: celule albe care luptă împotriva infecţiilor, celule roşii care transportă oxigenul şi trombocite care ajută la coagularea sângelui. Cele mai multe celule stem hematopoietice se află în măduva osoasă, dar unele, denumite periferice, se găsesc în sângele periferic. Sângele din cordonul ombilical conţine de asemenea celule stem hematopoietice. Celulele din oricare dintre aceste surse pot fi folosite în transplanturi, conform site-ului menţionat.

La 27 ianuarie 2015, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că, în prezent, toată patologia de transplant medular se poate efectua în România şi a amintit, în acest sens, că în urmă cu o zi avusese loc, la Institutul Clinic Fundeni, în premieră, un haplo-transplant medular cu celule de la mamă.

"Ieri, s-a realizat primul haplo-transplant în România. Este un pacient care a primit celulele de la mamă şi s-a realizat în sala de la Fundeni. Sunt două proceduri care s-au întâmplat ieri. În momentul de faţă, putem spune că toată patologia de transplant medular este posibilă în România", declara atunci ministrul Sănătăţii, prezent la inaugurarea Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.