Vulcanii sunt de diferite mărimi şi forme. Cei în formă de con sunt cei mai comuni. Vulcanii, care se aseamănă cu munţii înalţi, sunt cei care au provocat cele mai multe erupţii vulcanice.

Scoarţa pământului are multe plăci rigide, care plutesc. Presiunea creată de curenţii provocaţi de energia termică din centrul scoartei pământului este cea care conduce la mişcarea plăcilor tectonice. Atunci când presiunea devine intensă, plăcile fie se apropie, fie se depărtează una de cealaltă în plan orizontal.

Atunci când două plăci se ciocnesc, una dintre ele trece sub cealaltă. Acest lucru provoacă o fricţiune în scoarţa terestră. Presiunea cauzată de această frecare va determina topirea rocilor şi creşterea magmei. Astfel, lava fierbinte, portocaliu-roşiatică, este aruncată în afara muntelui. Acest tip de vulcani sunt consideraţi o ameninţare, erupţiile lor sunt violente, provocând moartea tuturor fiinţelor vii din apropiere.

Când două straturi de plăci se îndepărtează una de alta se formează un decalaj. Lava fierbinte se ridică prin acest decalaj. Vulcanii de acest tip se găsesc pe fundul oceanului şi nu sunt vizibili. Cu toate acestea, în cazul în care un vulcan erupe violent dintr-un ocean, aceasta se ridică deasupra oceanului, creând o insulă.

Unii vulcani se formează în zone cu o activitate vulcanică intensă, care sunt punctele centrale ale plăcilor pământului. Aceste plăci sunt conectate la învelişul fierbinte al pământului. Pe scurt, vulcanii se formează atunci când lava fierbinte (magma) iese din scoarţa terestră. Lava se întăreşte odată cu răcirea, formând un munte vulcanic.

Flotabilitatea (starea de plutire) şi presiunea gazului din scoarta terestra provoacă erupţia unui vulcan. Magma se formează atunci când mantaua superioară a pământului se topeşte. Un vulcan a erupt atunci când magma e ridicată de presiunea gazului care se dizolvă în ea. Aceasta este una dintre cele trei teorii predominante ale erupţiilor vulcanice.

Conform celei de-a doua teorii, magma conţine substanţe dizolvate, cum ar fi apă, dioxid de sulf şi dioxid de carbon. Solubilitatea gazelor creşte pe măsură ce creşte presiunea. Solubilitatea apei scade pe măsură ce magma ajunge mai aproape de suprafaţa pământului şi eventual apa se separă de magmă. Când raportul de gaze creşte are loc dezintegrarea magmei în piroclaste, o combinaţie de fragmente parţial topite şi solide, iar vulcanul erupe exploziv.

A treia teorie spune că un vulcan erupe atunci când magma nouă este injectată într-un loc care este deja plin cu magmă de compoziţii similare sau diferite. Erupţia apare atunci când magma se deplasează în sus datorită injectării magmei noi.

Erupţiile vulcanice sunt clasificate în funcţie de diferitele faze ale erupţiei. Există trei tipuri majore de erupţii vulcanice:

* Erupţiile hawaiene nu sunt nici explozive nici distructive. Lava aruncata afară este ''potolită" în conţinutul de gaze şi se scurge încet. Uneori, vulcanii arunca o ''fântână de foc", caz în care lava este împrăştiată în aer pentru câteva ore sau câteva minute. De cele mai multe ori, lava formează cratere sau depresiuni.

* Erupţiile stromboliene nu sunt periculoase, dar sunt mult mai impresionante decât cele hawaiene. Există erupţii periodice, în cazul în care cantităţi mici de lavă sunt emanate în aer, urmate de sunete bubuitoare. Erupţiile stromboliene produc cantităţi mici de tephra (fragmente de roci vulcanice şi cenuşă).

* Erupţiile pliniene au distrus şi au îngropat oraşele Pompei şi Herculaneum. Erupţiile pliniene (care poartă numele lui Pliniu cel Bătrân, cel ce a descris erupţia Vezuviului din 79 d.Hr.) sunt cauzate de magma cu un conţinut ridicat de gaze şi o vâscozitate crescută. Lava este aruncată până la 50 km în aer şi durează zile întregi. Erupţiile pliniene aruncă mari cantităţi de tephra, lava se scurge rapid şi distruge tot ce îi stă în cale.

Felul în care erupe un vulcan depinde de compoziţia lavei şi de cantităţile de gaz pe care le conţine. Cu cât lava e mai densă sau cu cât cantităţile de gaz sunt mai mari, cu atât erupţia e mai violentă. Unii vulcani, cum e Etna, erup în feluri diferite, în funcţie de nivelul presiunii şi de conţinutul de lavă.

Vulcanul este format din trei părţi principale: coşul (taie scoarţa pământului ce serveşte vulcanului drept soclu); muntele conic (e format din acumulări de resturi de proiecţii solide ale vulcanului, din curgeri de lavă solidificată sau de amestecul acestor două categorii de materiale); craterul (gura pe unde iese lava).

Erupţiile vulcanice au o mare varietate de efecte asupra mediului înconjurător:
- elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari distanţe de vânt şi curenţi de aer
- declanşează perioade de răcire globală
- persoanele aflate în apropierea unui vulcan care erupe pot inhala particule mici de roci vulcanice, fapt care duce la iritaţii la nivelul plămânilor
- efectul de încălzire al climei
- temperaturi scăzute, chiar ninsoare în timpul verii
- inundaţii în regiuni uscate, distrugerea recoltei
- cutremure, tsunami
- ploi provocate de cenuşă

Oamenii de ştiinţă au constatat că erupţiile vulcanice pot răci atmosfera prin emisii de anhidridă sulfuroasă. Acidul sulfuric, format la contactul anhidridei sulfuroase cu oxigenul din atmosfera înaltă, poate persista câteva luni, reflectând o parte din razele Soarelui, care nu ajung astfel pe Pământ, temperatura la suprafaţa acestuia scăzând. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)