Porcuşorii de Guineea sunt originari din America de Sud, de unde au fost aduşi în secolul al XVI-lea, de cuceritorii spanioli, în Europa. Sunt ideali pentru cei care îşi doresc un animal de companie de talie mică, sociabil, liniştit şi nu foarte zgomotos. Sunt, de asemenea, animale de companie ideale pentru copii.

Porcuşorul de Guineea scoate diverse sunete care exprimă starea lui de spirit. Sunt comunicativi, curioşi, au un auz şi o memorie foarte bune, astfel încât pot recunoaşte, de exemplu, vocea stăpânului.

Este un animal corpolent, cu o lungime, la maturitate, de 25-40 cm şi cu o greutate cuprinsă între 500 şi 1.500 de grame. Blăniţa poate să fie scurtă, lungă sau foarte lungă şi poate avea o singură culoare sau o combinaţie de două sau trei culori (negru, roşcat, alb, bej). Rasele sunt: American, Abisinian, Rex, Sheltie, Coronet, Peruvian, Texel, Merino, Alpaca, Angora, Mohair, Lunkarya.

Referitor la domesticire şi la acomodarea cu noua casă şi noul stăpân trebuie reţinut faptul că în primele zile porcuşorul de Guineea va fi mai speriat şi mai reţinut şi ca atare trebuie să stea cât mai liniştit, într-o încăpere în care să nu fie prea mare agitaţie. Cu răbdare, stăpânul şi-l poate apropia, ''vorbind'' cu el şi oferindu-i direct din mână o mâncare ce-i place în mod deosebit (de exemplu frunze de salată verde). Cu timpul, animalul se va obişnui să mănânce chiar din palma stăpânului, iar treptat va accepta şi să fie luat în braţe.

Porcuşorul de Guineea comunică în permanenţă cu stăpânul prin limbajul trupului şi prin sunete. De exemplu, dacă este foarte speriat stă nemişcat sau chiar tremură, iar dacă este nervos sau nemulţumit de ceva scoate un sunet asemănător torsului. În schimb, când execută salturi în aer (aşa-numita săritură ''pop-corn'') înseamnă că este mulţumit şi are poftă de joacă.

În habitatul lor natural, trăiesc în grupuri, ca atare şi cei crescuţi ca animale de companie se simt mai bine dacă au parteneri. Prezenţa partenerului (sau partenerilor) are un efect pozitiv asupra sănătăţii şi comportamentului lor, chiar dacă se poate întâmpla ca unii să se certe sau să fie mai puţin prietenoşi. Se recomandă o cuşcă spaţioasă în care fiecare să aibă căsuţa sau locul lui de odihnă, precum şi hrană suficientă, pentru a nu se bate între ei. Dacă totuşi ''cearta'' continuă, vor fi separaţi, pentru a se preveni provocarea unor răni.

Sunt sensibili la variaţiile de umiditate şi temperatură, la frig, curent, umezeală, precum şi la căldura intensă a razelor de soare. Pe timpul verii, se poate pune în cuşcă, lângă talaş, o bucată de gresie pe care porcuşorul să poată sta pentru a se răcori.

Deoarece sunt foarte activi, trebuie să aibă o cuşcă spaţioasă (cu o suprafaţă de cca 120 x 60 cm şi o înălţime de 50 cm, cu tavă înaltă de plastic, cu gratii pe părţile laterale şi în partea de sus, permiţând o aerisire corespunzătoare), care să cuprindă căsuţa pentru dormit, un recipient pentru hrană şi unul pentru apă, aşternut (fân, talaş). Talaşul trebuie să fie cumpărat cu mare atenţie. Cel de cedru şi cel de pin, aromate, sunt toxice pentru porcuşori, care sunt foarte sensibili la mirosuri. De asemenea, talaş-ul din cuşcă trebuie înlocuit o dată la două-trei zile, iar cuşca va fi şi ea periodic curăţată şi dezinfectată.

Pentru că are nevoie de mişcare, este recomandat ca porcuşorul de Guineea să iasă zilnic din cuşcă. Poate fi lăsat să se plimbe liber prin casă (cu grijă însă ca să nu roadă cabluri electrice sau plante otrăvitoare), sau într-un spaţiu exterior bine îngrădit şi protejat (un ţarc).

Jucăriile preferate sunt cele în care se pot ascunde, precum tuburi groase din carton, tuneluri, labirinturi.

Semnele care indică faptul că porcuşorul de Guineea este sănătos sunt ochii limpezi, nasul uscat, blana aranjată şi strălucitoare. În schimb, dacă acesta stă apatic toată ziua într-un colţ al cuştii trebuie să fie consultat de medicul veterinar.

Trebuie verificate periodic gheruţele (se taie vârfurile, cu mare grijă), dinţii şi greutatea corporală. Dacă nu sunt tăiate la timp, gheruţele cresc spre interior, provocând animalului disconfort şi durere. Blana se perie zilnic sau o dată la 2-3 zile. Pieptănarea este utilă doar în cazul raselor cu păr lung şi se face cu mare atenţie şi delicateţe.

În mediul natural din America de Sud, porcuşorii de Guineea se hrănesc cu frunze şi tulpini de plante verzi sau uscate, cu seminţe şi rădăcini. Fiind un animal erbivor, porcuşorul de Guineea are nevoie de hrană vegetală bogată în fibre. De asemenea, îi trebuie asigurate apă şi fân la discreţie şi se recomandă ca dieta să nu fie modificată brusc. Are nevoie de hrană bogată în vitamina C. Necesarul zilnic de hrană variază în funcţie de greutate, vârstă şi starea fiziologică.

Legumele şi fructele proaspete pe care le poate consuma porcuşorul de Guineea (spanac, ţelină, pătrunjel, roşii, păstârnac, morcov, gulii, ardei, castravete, conopidă, salată verde, varză, mere, cireşe, piersici, struguri, banane, kiwi ş.a) trebuie să fie foarte bine spălate. În niciun caz nu i se vor da iarbă, verdeţuri, legume şi fructe murdare sau care au fost tratate cu diferite substanţe toxice.

Durata medie de viaţă a porcuşorului de Guineea este cuprinsă între 4 şi 8 ani. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Andreea Onogea)