Suprafeţe întinse din Parcul Naţional Retezat, ce totalizează o arie de 38.047 ha din totalul de 54.400 ha, sunt incluse, din anul 1979, în Lista UNESCO-MAB de Rezervaţii ale Biosferei (Man and the Biosphere Programme). Lista UNESCO-MAB de Rezervaţii ale Biosferei cuprinde 631 de obiective din întreaga lume, dintre care în ţara noastră se află trei: Pietrosul Mare (1979), Retezat (1979) şi Delta Dunării (1992; aria transfrontalieră cu Ucraina, 1998).
Potrivit fişei de prezentare UNESCO, Rezervaţia biosferei Retezat se află sub gestiunea Administraţiei Parcului Naţional Retezat, în coordonarea Filialei RNP Romsilva Hunedoara. ''Rezervaţia biosferei este o arie nelocuită, totuşi comunităţile rurale din afara rezervaţiei Retezat depind de agricultură, creşterea animalelor şi activităţi forestiere. Impactul asupra mediului provine din păşunatul excesiv şi activităţile de recreere'' - evidenţiază UNESCO trăsăturile activităţilor umane din regiune.
Rezervaţia biosferei Retezat este situată în Munţii Carpaţi sudici. Vârful Peleaga, cu o altitudine de 2.509 m deasupra nivelului mării este cel mai înalt din rezervaţie. Masivul Retezat este un bloc muntos bine definit, despărţit pe cele mai multe laturi de restul lanţului prin văi adânci, în nord veghind asupra bazinului terţiar al Haţegului. Zona a fost supusă unei activităţi glaciare în cuaternar, prezentând numeroase forme de relief determinate de eroziunea glaciară. Aceasta rezervaţie a biosferei este semnificativă pentru conservarea diversităţii montane europene. Vegetaţia este puternic diversificată datorită unui relief variat şi a joncţiunii dintre trei regiuni floristice, se menţionează în fişa informativă prezentată de UNESCO.
Monografia "Retezatul ieri şi azi", autor dr. ing. Stelian Radu, evidenţiază că înainte de înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, în 1935, zona a fost rezervaţie de vânătoare pentru capre negre aparţinând Casei Majestăţii Sale Regelui, în administrarea Direcţiei Vânătorilor Regale, "care şi-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri." Înainte de Reforma Agrară din 1922, fondul de vânătoare se afla în ''proprietatea indiviză a Statului Român şi a familiei grofului Kendeffy''. Din 1923, administrator al păşunilor alpine este numit Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara. Din 1931, Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier. În 1935, pe o suprafaţă de 100 kmp, este declarat Parcul Naţional Retezat. Retezat este primul parc creat în România şi unul din cele mai vechi din Europa de Est. În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, decizie confirmată prin naţionalizarea din 1948. În 1955, se constituie Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele - Tău Negru, pe o suprafaţă de 1.840 ha. În 1955, Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcţia Agricolă Hunedoara stabilesc zonele de interdicţie totală pentru păşunat.
''Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii '30, după cum o dovedeşte şi harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului şi având rol de cabană turistică'', mai consemnează monografia Munţilor Retezat. Supranumit ''tărâmul fermecat cu ochi albaştri'', datorită lacurilor şi tăurilor în care se oglindeşte cerul, Masivul Retezat se evidenţiază prin cele 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri, fiind şi loc de întâlnire pentru relieful tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare cu calcarele împânzite de chei, peşteri şi avene.
Caracteristica principală a Munţilor Retezat este dată de prezenţa a două mari blocuri de roci eruptive, care se desfăşoară pe direcţiile de curgere ale râurilor Lăpuşnicul Mare şi Bărbat. Liniile majore ale reliefului arată cum două blocuri granodioritice corespund, în general, celor două culmi principale: în nord: Culmea Peleaga, compusă din Zlata (2.142 m), Şesele Mari (2.324 m), Judele (2.389 m), Bucura (2.432 m), Peleaga (2.509 m), Păpuşa (2.508 m) şi Baleia (1.498 m); în sud: Culmea Buta, peste culoarul văilor Lăpuşnicu Mare şi Râu Bărbat, compusă din: Piatra Iorgovanului (2.015 m), Buta (1.977 m), Drăgşanu (2.076 m) şi Vârfu Custurii (2.453 m). Cele două culmi principale sunt legate între ele de o adevărată punte - Custura Păpuşii. Din aceste culmi principale pleacă lateral o serie de înălţimi secundare: spre nord, spre rama Haţegului, crestele Retezat, Pietrele, Prislop etc.; spre sud, către valea Lăpuşnicului Mare se desprinde complexul de culmi Slăveiul şi spre sud-vest, complexul orografic Piule (Retezatul Mic), cu un aspect de tranziţie între Munţii Retezat şi Godeanu.
Condiţiile tectonice şi morfologice ale Munţilor Retezat, corelate cu poziţia culmilor faţă de masele de aer oceanic, fac ca acest masiv să fie zona cu cea mai ridicată umiditate şi scurgere din Carpaţii româneşti. În caracterizarea hidrologică a parcului, un loc aparte îl constituie lacurile naturale relicte, care îşi datorează geneza condiţiilor optime ale acumulării şi transformării zăpezilor în gheţari la altitudini de peste 1.700 m în Pleistocenul Superior. Astfel, aproximativ 38% din lacurile glaciare ale României se află în Parcul Naţional Retezat, în întregul masiv existând 58 de lacuri glaciare permanente, aflate între 1.700 şi 2.300 m. În această categorie, Lacul Bucura este cel mai întins lac glaciar, iar Zănoaga este cel mai adânc.
Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind mai mult de o treime din flora României, aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute. Diversitatea a stârnit interesul botaniştilor pentru flora Retezatului încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De o importanţă majoră pentru conservarea plantelor din Retezat sunt cei peste 90 de taxoni endemici, din totalul de 127-400 taxoni endemici acceptaţi de diferiţi autori pentru România - arată lucrările de specialitate. Prima plantă endemică semnalată în Parcul Naţional Retezat a fost flămânzica (Draba dorneri), descoperită de botanistul János Heuffel (1800-1857), spre sfârşitul vieţii.
O deosebită importanţă o au şi cele 130 de plante rare sau vulnerabile din ''Lista roşie a plantelor superioare din România'' (1994). În Ordinul 776/2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, sunt listate următoarele specii de plante: Campanula serrata (Clopoţel); Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); Draba dorneri (Flămânzică); Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); Tozzia carpathica (Iarba gâtului). Pe pajiştile din regiunea alpină se regăsesc cele mai multe specii din flora alpină, printre acestea numărându-se: Gentiana/Gentianella, Potentilla, Pulsatilla, precum şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Pe zonele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile alpine, se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo), specie protejată în România, cu o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului.
Şi fauna din Retezat prezintă caracteristici distinctive: Lunca Berhina a fost declarată Arie de Importanţă Lepidopterologică Europeană pentru conservarea fluturilor; vertebratele au reprezentanţi din toate clasele întâlnite în România; dintre ciclostomi, în râuri trăieşte cicarul (Eudontomyzon danfordi), una dintre cele trei specii de agnate din România; prezenţa a mai mult de jumătate din numărul de specii de amfibieni întâlnit în România; existenţa subspeciei ampelensis a tritonului comun (Triturus vulgaris), considerată endemit carpatic; reptilele sunt reprezentate prin nouă specii, aproape 40% din reptilele terestre ale României; numărul speciilor de păsări se ridică la 185, reprezentând aproximativ jumătate din totalul României; existenţa unor specii rare de păsări, precum acvila de munte (Aquila chrysaetos), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), şerparul (Circaetus gallicus), şoimul călător (Falco peregrinus), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), buha (Bubo bubo), cucuveaua pitică (Glaucidium paserrinum), barza neagră (Ciconia nigra); mamiferele determinate până în prezent cumulează 55 de specii, ce reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei; 13 specii de lilieci au fost identificate, printre care Rhinolophus ferrumequinum, Vespertilio murinus şi Pipistrellus pygmaeus.
Parcul prezintă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene - lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) şi râsul (Lynx lynx), existenţa ierbivorelor mari, cum sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul (Capreolus capreolus), precum şi a carnivorelor de mai mici dimensiuni, precum pisica sălbatică (Felis silvestris) şi mustelidele. Conform OUG 57/2007, 22 dintre speciile de mamifere din Retezat necesită o protecţie strictă. După ce în 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din Alpii Austrieci în căldarea lacului Gemenele, în prezent, aceste rozătoare pot fi observate în văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga.
Peste 40 de traseele montane marcate (cu plecare de la Râuşor, Baleia, lacul Bucura, Câmpuşel, Câmpu lui Neag, Cârnic-Pietrele, Gura Apei, Stâna de Râu, Gura Apei/Lăpuşnicu Mare, Gura Zlata) dau posibilitatea pasionaţilor de drumeţii să aleagă de la cele cu dificultate uşoară până la cele mai dificile. Pentru practicarea sporturilor de iarnă, Râuşor este cunoscută ca unica pârtie din masivul Retezat. Complexul Alpin Râuşor este situat la altitudinea de 1.250 m pe versanţii nordici ai masivului.
Retezatul este şi izvorul mai multor legende şi poveşti despre flăcăi viteji şi domniţe, haiduci şi zmei înaripaţi. O legendă geografică spune că în Ţara Haţegului îşi făcuseră sălaş nişte uriaşi, care şi-au împărţit teritoriul între cei doi urmaşi: feciorul s-a urcat pe muntele care avea să se numească Retezat, iar fata pe vârful Rusca. Fetei i s-a părut că partea de ţară a fratelui este mai mare şi mai frumoasă şi, de ciudă, a luat un fier de plug şi l-a aruncat spre fratele său, care era pe celălalt vârf. ''Fierul nu l-a nimerit pe flăcău, dar a retezat vârful muntelui, care de atunci a rămas 'Retezat''', evocă legenda muntelui Retezat. AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Potrivit fişei de prezentare UNESCO, Rezervaţia biosferei Retezat se află sub gestiunea Administraţiei Parcului Naţional Retezat, în coordonarea Filialei RNP Romsilva Hunedoara. ''Rezervaţia biosferei este o arie nelocuită, totuşi comunităţile rurale din afara rezervaţiei Retezat depind de agricultură, creşterea animalelor şi activităţi forestiere. Impactul asupra mediului provine din păşunatul excesiv şi activităţile de recreere'' - evidenţiază UNESCO trăsăturile activităţilor umane din regiune.
Rezervaţia biosferei Retezat este situată în Munţii Carpaţi sudici. Vârful Peleaga, cu o altitudine de 2.509 m deasupra nivelului mării este cel mai înalt din rezervaţie. Masivul Retezat este un bloc muntos bine definit, despărţit pe cele mai multe laturi de restul lanţului prin văi adânci, în nord veghind asupra bazinului terţiar al Haţegului. Zona a fost supusă unei activităţi glaciare în cuaternar, prezentând numeroase forme de relief determinate de eroziunea glaciară. Aceasta rezervaţie a biosferei este semnificativă pentru conservarea diversităţii montane europene. Vegetaţia este puternic diversificată datorită unui relief variat şi a joncţiunii dintre trei regiuni floristice, se menţionează în fişa informativă prezentată de UNESCO.
Monografia "Retezatul ieri şi azi", autor dr. ing. Stelian Radu, evidenţiază că înainte de înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, în 1935, zona a fost rezervaţie de vânătoare pentru capre negre aparţinând Casei Majestăţii Sale Regelui, în administrarea Direcţiei Vânătorilor Regale, "care şi-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri." Înainte de Reforma Agrară din 1922, fondul de vânătoare se afla în ''proprietatea indiviză a Statului Român şi a familiei grofului Kendeffy''. Din 1923, administrator al păşunilor alpine este numit Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara. Din 1931, Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier. În 1935, pe o suprafaţă de 100 kmp, este declarat Parcul Naţional Retezat. Retezat este primul parc creat în România şi unul din cele mai vechi din Europa de Est. În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, decizie confirmată prin naţionalizarea din 1948. În 1955, se constituie Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele - Tău Negru, pe o suprafaţă de 1.840 ha. În 1955, Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcţia Agricolă Hunedoara stabilesc zonele de interdicţie totală pentru păşunat.
''Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii '30, după cum o dovedeşte şi harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului şi având rol de cabană turistică'', mai consemnează monografia Munţilor Retezat. Supranumit ''tărâmul fermecat cu ochi albaştri'', datorită lacurilor şi tăurilor în care se oglindeşte cerul, Masivul Retezat se evidenţiază prin cele 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri, fiind şi loc de întâlnire pentru relieful tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare cu calcarele împânzite de chei, peşteri şi avene.
Caracteristica principală a Munţilor Retezat este dată de prezenţa a două mari blocuri de roci eruptive, care se desfăşoară pe direcţiile de curgere ale râurilor Lăpuşnicul Mare şi Bărbat. Liniile majore ale reliefului arată cum două blocuri granodioritice corespund, în general, celor două culmi principale: în nord: Culmea Peleaga, compusă din Zlata (2.142 m), Şesele Mari (2.324 m), Judele (2.389 m), Bucura (2.432 m), Peleaga (2.509 m), Păpuşa (2.508 m) şi Baleia (1.498 m); în sud: Culmea Buta, peste culoarul văilor Lăpuşnicu Mare şi Râu Bărbat, compusă din: Piatra Iorgovanului (2.015 m), Buta (1.977 m), Drăgşanu (2.076 m) şi Vârfu Custurii (2.453 m). Cele două culmi principale sunt legate între ele de o adevărată punte - Custura Păpuşii. Din aceste culmi principale pleacă lateral o serie de înălţimi secundare: spre nord, spre rama Haţegului, crestele Retezat, Pietrele, Prislop etc.; spre sud, către valea Lăpuşnicului Mare se desprinde complexul de culmi Slăveiul şi spre sud-vest, complexul orografic Piule (Retezatul Mic), cu un aspect de tranziţie între Munţii Retezat şi Godeanu.
Condiţiile tectonice şi morfologice ale Munţilor Retezat, corelate cu poziţia culmilor faţă de masele de aer oceanic, fac ca acest masiv să fie zona cu cea mai ridicată umiditate şi scurgere din Carpaţii româneşti. În caracterizarea hidrologică a parcului, un loc aparte îl constituie lacurile naturale relicte, care îşi datorează geneza condiţiilor optime ale acumulării şi transformării zăpezilor în gheţari la altitudini de peste 1.700 m în Pleistocenul Superior. Astfel, aproximativ 38% din lacurile glaciare ale României se află în Parcul Naţional Retezat, în întregul masiv existând 58 de lacuri glaciare permanente, aflate între 1.700 şi 2.300 m. În această categorie, Lacul Bucura este cel mai întins lac glaciar, iar Zănoaga este cel mai adânc.
Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind mai mult de o treime din flora României, aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute. Diversitatea a stârnit interesul botaniştilor pentru flora Retezatului încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De o importanţă majoră pentru conservarea plantelor din Retezat sunt cei peste 90 de taxoni endemici, din totalul de 127-400 taxoni endemici acceptaţi de diferiţi autori pentru România - arată lucrările de specialitate. Prima plantă endemică semnalată în Parcul Naţional Retezat a fost flămânzica (Draba dorneri), descoperită de botanistul János Heuffel (1800-1857), spre sfârşitul vieţii.
O deosebită importanţă o au şi cele 130 de plante rare sau vulnerabile din ''Lista roşie a plantelor superioare din România'' (1994). În Ordinul 776/2007, privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, sunt listate următoarele specii de plante: Campanula serrata (Clopoţel); Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); Draba dorneri (Flămânzică); Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); Tozzia carpathica (Iarba gâtului). Pe pajiştile din regiunea alpină se regăsesc cele mai multe specii din flora alpină, printre acestea numărându-se: Gentiana/Gentianella, Potentilla, Pulsatilla, precum şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Pe zonele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile alpine, se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo), specie protejată în România, cu o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului.
Şi fauna din Retezat prezintă caracteristici distinctive: Lunca Berhina a fost declarată Arie de Importanţă Lepidopterologică Europeană pentru conservarea fluturilor; vertebratele au reprezentanţi din toate clasele întâlnite în România; dintre ciclostomi, în râuri trăieşte cicarul (Eudontomyzon danfordi), una dintre cele trei specii de agnate din România; prezenţa a mai mult de jumătate din numărul de specii de amfibieni întâlnit în România; existenţa subspeciei ampelensis a tritonului comun (Triturus vulgaris), considerată endemit carpatic; reptilele sunt reprezentate prin nouă specii, aproape 40% din reptilele terestre ale României; numărul speciilor de păsări se ridică la 185, reprezentând aproximativ jumătate din totalul României; existenţa unor specii rare de păsări, precum acvila de munte (Aquila chrysaetos), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), şerparul (Circaetus gallicus), şoimul călător (Falco peregrinus), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), buha (Bubo bubo), cucuveaua pitică (Glaucidium paserrinum), barza neagră (Ciconia nigra); mamiferele determinate până în prezent cumulează 55 de specii, ce reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei; 13 specii de lilieci au fost identificate, printre care Rhinolophus ferrumequinum, Vespertilio murinus şi Pipistrellus pygmaeus.
Parcul prezintă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene - lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) şi râsul (Lynx lynx), existenţa ierbivorelor mari, cum sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul (Capreolus capreolus), precum şi a carnivorelor de mai mici dimensiuni, precum pisica sălbatică (Felis silvestris) şi mustelidele. Conform OUG 57/2007, 22 dintre speciile de mamifere din Retezat necesită o protecţie strictă. După ce în 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din Alpii Austrieci în căldarea lacului Gemenele, în prezent, aceste rozătoare pot fi observate în văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga.
Peste 40 de traseele montane marcate (cu plecare de la Râuşor, Baleia, lacul Bucura, Câmpuşel, Câmpu lui Neag, Cârnic-Pietrele, Gura Apei, Stâna de Râu, Gura Apei/Lăpuşnicu Mare, Gura Zlata) dau posibilitatea pasionaţilor de drumeţii să aleagă de la cele cu dificultate uşoară până la cele mai dificile. Pentru practicarea sporturilor de iarnă, Râuşor este cunoscută ca unica pârtie din masivul Retezat. Complexul Alpin Râuşor este situat la altitudinea de 1.250 m pe versanţii nordici ai masivului.
Retezatul este şi izvorul mai multor legende şi poveşti despre flăcăi viteji şi domniţe, haiduci şi zmei înaripaţi. O legendă geografică spune că în Ţara Haţegului îşi făcuseră sălaş nişte uriaşi, care şi-au împărţit teritoriul între cei doi urmaşi: feciorul s-a urcat pe muntele care avea să se numească Retezat, iar fata pe vârful Rusca. Fetei i s-a părut că partea de ţară a fratelui este mai mare şi mai frumoasă şi, de ciudă, a luat un fier de plug şi l-a aruncat spre fratele său, care era pe celălalt vârf. ''Fierul nu l-a nimerit pe flăcău, dar a retezat vârful muntelui, care de atunci a rămas 'Retezat''', evocă legenda muntelui Retezat. AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.