Pe malul râului Colentina, ce traversează cartierul cu acelaşi nume din sectorul 2 al Capitalei, departe de atmosfera cotidiană, se află Mănăstirea Plumbuita, cea mai veche mănăstire din Bucureşti.

Este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, un lăcaş cu o istorie zbuciumată, cu un trecut deosebit. Aici, în 1573, a luat fiinţă prima tipografie din Bucureşti şi a treia din Ţara Românească, în timpul ocupaţiei ţariste a fost transformată în închisoare şi, tot aici, a funcţionat un muzeu al epocii lui Matei Basarab.

Monument de arhitectură tipic muntenească cu influenţe de tip gotic din secolul al XVI-lea, mănăstirea are aspect de curte domnească fiind împrejmuită de ziduri groase de cetate. A fost ctitorită de domnitorul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna. Acesta a început construcţia lăcaşului în anul 1560, dar a fost terminată de domnitorul Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), care în 1585 a închinat aşezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Un al doilea rând de ctitori au fost Alexandru Vodă şi Ecaterina Doamna, mama sa, care au înfrumuseţat mănăstirea şi au înzestrat-o cu averi: păduri, mori, vii, terenuri arabile şi multe odoare bisericeşti - vase de cult, icoane, veşminte.

Prin aşezarea sa strategică, în nordul oraşului, pe drumul care ducea spre Moldova, a însemnat un punct important de apărare împotriva cotropitorilor, servind deseori ca cetate de apărare, marcând astfel viaţa religioasă şi politică din Ţara Românească. Mărturie stau ferestrele mici de la beciul din subsol şi de la chilii, numai bune pentru flintele soldaţilor care o apărau. 

Istoria acestui aşezământ monahal este legată şi de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, care, în timpul Revoluţiei din 1821 şi-a stabilit aici tabăra, pentru a opri ieşirea din oraş a boierilor vremii. De asemenea, în timpul Revoluţiei de la 1848, mănăstirea a fost transformată în închisoare, autorităţile vremii arestând şi încarcerând în beciurile de la Plumbuita, o parte din capii Revoluţiei.

Numele Mănăstirii Plumbuita i-a fost dat, potrivit unor legende, de locuitorii de pe malurile Colentinei, uimiţi de acoperişurile ei neobişnuite, făcute din tablă de plumb. Se spune că Matei Basarab, ajungând să nu mai aibă ghiulele de tun, a pus să se topească acoperişurile mănăstirii, pentru a-şi face din ele muniţia necesară.

De-a lungul timpului, mănăstirea a cunoscut zile de glorie, dar şi multe incidente şi prefaceri. A fost distrusă de cutremurul din aprilie 1595 şi de incendiul din 1614 fiind refăcută din temelii în timpul domniei lui Matei Basarab, în anul 1647, în forma în care se află astăzi, inspirată din cea a Mănăstirii Dealu, ctitorită de Radu cel Mare. Atunci i s-au adăugat şi Casa Domnească, întărită cu ziduri mari de apărare şi a fost fortificată ca o cetate, pentru a putea proteja, la nevoie, familia domnitorului şi pe cele ale boierilor valahi.

În secolul al XIX-lea, secularizarea averilor mănăstireşti a dus la o degradare treptată a lăcaşului de cult, care mai apoi a devenit biserică de mir, dar nu înainte ca stareţul Dionisie Ianina, fost stareţ atonit la Xiropotamos, să îşi lase amprenta asupra zidurilor, din vremea sa dăinuind frumosul turn-clopotniţă.

Aşezământul are cu ziduri groase din cărămidă, din care se înalţă turnul clopotniţei. Poarta sculptată artistic cu motive florale, este decorată cu chipurile a patru domnitori: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare şi Petru cel Tânăr.

În faţa zidurilor se află mormântul arhimandritului Simeon Tatu. Dincolo de ziduri, în curtea interioară a complexului arhitectonic Plumbuita se află biserica propriu-zisă, Casa Domnească şi chiliile. Biserica mănăstirii are plan triconc, cu turla pe naos, şi prezintă atât caractere arhitecturale tipic munteneşti, cât şi ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidenţiază influenţa arhitecturii moldoveneşti. Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter şi arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea păstrate în Bucureşti. Casa Domnească găzduieşte Muzeul, unde există numeroase busturi din piatră a unor domnitori români, picturi murale originale, precum şi multe obiecte de artă religioasă. De asemenea, adăposteşte Biblioteca, ce cuprinde o importantă colecţie de cărţi vechi de 500 de ani.

Aici au apărut în 1582, primele cărţi tipărite în Bucureşti: două Tetraevangheliare şi o Psaltire - din care se păstrează numai un fragment, în Biblioteca Naţională din Sofia. Tiparul, executat sub îndrumarea monahului Lavrentie şi a ucenicului Iovan, prezintă particularităţi specifice, unice în istoria tiparului românesc, ce nu pot fi confundate cu alte caractere poligrafice din Transilvania sau Ţara Românească.

Printre figurile emblematice ale mănăstirii rămân stareţii Sofian Boghiu - în vremea căruia, în anii 50, se termina amplul proces de restaurare - şi părintele Simeon Tatu cel care a stăreţit timp de 40 de ani la Mănăstirea Plumbuita şi care a sculptat înaltele porţi cu chipuri de voievozi şi sfinţi.

În prezent, mănăstirea se află în grija binecuvântată a părintelui stareţ Visarion Marinescu şi adăposteşte moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor Mucenici Gheorghe, Pantelimon şi Ioan cel Nou de la Suceava.

În cadrul apreciatului centru monahal funcţionează din 1999, programul social medico-farmaceutic "Vasiliada" realizat cu sprijinul  Patriarhiei Române şi  a Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor din România. De asemenea, funcţionează Atelierele Secţiei de Pictură, Restaurare şi Patrimoniu din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti. AGERPRES/ (Documentare - Cerasela Bădiţă, redactor Arhiva foto: Vlad Ruşeanu; editor: Irina Andreea Cristea)