Republica Islamică Mauritania, cu o suprafaţă de 1.030.700 km pătraţi şi o populaţie de 3.516.806 de locuitori (iulie 2014), sărbătoreşte ziua naţională la 28 noiembrie. Aceasta marchează aniversarea proclamării independenţei - 1960.
Stat situat în Africa de Vest, având ca vecini Marocul şi Algeria la Nord şi Nord-Vest, Senegalul la Sud, Mali în Est şi Oceanul Atlantic la Vest.
Imaginea clasică a naturii Mauritaniei o constituie dunele de nisip, mai mult sau mai puţin fixate, orientate de vânturile fierbinţi şi puternice. De altfel ţara poate fi numită Sahara atlantică, pe teritoriul ei având loc întâlnirea deşertului cu oceanul. Cea mai mare parte a teritoriului are un relief de câmpie, dominat/întrerupt de unele podişuri (alt. max. Kediet Ijill 915 m), între care Adrar (în Nord), Adafer (în centru), Assaba (în Sud).
Clima este tropicală, extrem de aridă (5-10 mm/an), cu excepţia treimii sudice, singura zonă ce poate înfrunta deşertificarea, unde, în lungul fluviului Senegal, precipitaţiile pot ajunge la 600 mm/an. Vegetaţia ierboasă, discontinuă în Sahara, este dominată în Sahel (stepa) şi în extremul Sud (savana cu pâlcuri de arbori tropicali). Fauna este adaptată uscăciunii excesive sau ierburilor de savană; în regiunea litorală se află Parcul Naţional Banc d'Arguin, cea mai importantă zonă de iernat din Africa pentru păsările migratoare (circa 1 mil. de exemplare). Zone naturale ocrotite incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Parcul Naţional Banc d'Arguin.
Limba oficială: Araba. Capitala: Nouakchott. Alte oraşe principalele: Nouadhibou, Rosso, Zouerate, Atar, Kiffa.
Potrivit informaţiilor MAE, în secolul 11, berberii din regiunea Adrar (Mauritania de astăzi) au jucat un rol decisiv în fondarea dinastiei Almoravide din Maroc, cu capitala la Marrakesh, care controla întreg teritoriul dintre Spania şi Senegal. În timpul dinastiei Almoravide, islamul este adoptat de majoritatea populaţiei din Mauritania de astăzi. Între secolele 11-14, Mauritania a fost spaţiu de contact între Sultanatul Maroc şi Imperiile Ghana, Mali şi Songhai (africane). Începând cu secolul 15, tribul arab Bni Hassani, provenit din Egipt, se stabileşte în nordul Mauritaniei, fapt cu urmări majore în procesele de arabizare (dialectul arab hassani) şi asimilare a islamului.
În 1902, Mauritania devine ''protectorat'' francez, iar din 1920 ''colonie'' a Franţei. Rezistenţa armată împotriva colonialismului a durat până în 1934. În 1960, urmare a unor acorduri negociate cu Franţa, Mauritania accede în mod paşnic la independenţa de stat. Între 1960 şi 1978, preşedintele Moktar Ould Daddah a condus ţara în mod autoritar, în regim de partid unic (Partidul Poporului Mauritanian). În 1978 a avut loc o lovitură de stat militară, urmată de o alta în 1984. Între 1978-1992, Mauritania a fost guvernată de militari. În 1992 ţara a adoptat regimul multi-partit şi a organizat primele alegeri libere. Alegeri libere s-au mai organizat în 1994, 2001 şi 2003. În 2005 a avut loc o altă lovitură de stat militară, dar regimul multi-partit a fost menţinut. Situaţia a rămas identică după ultima lovitură de stat militară, cea din 2008, care a consacrat accederea la putere a generalului Mohamed Ould Abdelaziz.
Mauritania este membră a ONU (1961), Uniunii Africane (1963), Uniunii Maghrebului Arab şi Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).
Religia: Musulmani suniţi de rit malekit (aproape 100% dintre localnici). Prin Constituţie islamul este religie de stat. Constituţia mai prevede că doar un musulman poate fi cetăţean. Străinii beneficiază de libertatea de cult, în măsura în care există lăcaşuri ale cultului respectiv (sunt doar câteva biserici catolice, în principalele oraşe). Prozelitismul religios este interzis prin lege, iar legea prevede pedeapsa capitală pentru un musulman care renunţă la credinţa islamică. Confreriile religioase (musulmane) joacă un rol social foarte important.
Forma de guvernământ: Republică prezidenţială. Şeful statului este Mohamed Ould Abedelaziz (5 august 2009). Preşedintele este ales prin vot popular pentru o perioadă de cinci ani. Ultimele alegeri au avut loc în 2014. Premier: Yahya Ould Hademine (20 august 2014). Legislativul: Bicameral, Senat (56 de locuri) şi Adunarea Naţională (146 locuri). Mandatele senatorilor sunt de 6 ani, iar cele ale deputaţilor de 5 ani. Ultimele alegeri pentru Senat au avut loc în 2009 iar pentru Adunarea Naţională în noiembrie 2013 (primul tur) şi decembrie 2013 (al doilea tur).
Economia: Mauritania dispune de importante resurse ale subsolului. Este un mare exportator de minereu de fier, sector care contribuie cu 39% din încasările totale din exporturi.
Începând cu 2006, au fost descoperite în Mauritania zăcăminte de ţiţei, atât pe continent cât şi off-shore, ţara fiind în prezent un exportator minor de petrol. Obiectivul autorităţilor este să atingă o producţie de 100.000 barili / zi, la rezerve totale estimate de circa 1 miliard de barili. Tot recent au fost descoperite şi zăcăminte aurifere (estimându-se o producţie de cca. 5670 tone în viitorii 8 ani) şi de diamante, acestea adăugându-se altor zăcăminte de fosfaţi si cupru.
Un alt sector important al economiei îl reprezintă pescuitul, coastele atlantice mauritaniene fiind printre cele mai bogate zone piscicole din lume. Din acest sector, exploatat în principal de flotele de pescuit ale ţărilor Uniunii Europene, se atrag cca. 57 % din reţeta anuală de export. Un alt domeniu de interes este creşterea animalelor, ţara deţinând un şeptel de peste 17 milioane de bovine-ovine-caprine, mare parte exportându-se ca animale vii.
Secetele prelungite şi repetate din anii 1970 şi 1980 au afectat grav economia ţării şi au întârziat procesele de dezvoltare şi modernizare.
Infrastructura de bază include 2500 km de şosele asfaltate, 2 porturi cu ape adânci (Nouakchott şi Nouadhibou), 700 km de cale ferată (în principal cu utilizare industrială, între portul mineralier Nouadhibou şi exploatarea minieră de fier de la Zouerate) şi 3 aeroporturi internaţionale.
Principalele atracţii turistice: capitala Nouakchott ce păstrează stilul arhitectural tradiţional berber; moscheea Plage du Wharf, piaţa africană şi piaţa de cămile, centrul de artizanat, Casa Culturii şi fabrica de covoare; Parcul Naţional Banc d'Arguin, un spaţiu vast de insule şi zone de coastă aflate pe coasta deşertică a Atlanticului, unul dintre cele mai mari sanctuare de păsări din lume şi un loc aflat pe lista de patrimoniu mondial UNESCO. Pe insulă există şi câteva situri arheologice; Adrar, un masiv spectaculos cu un platou în culori de roz şi maro, decorat cu dune de nisip şi intersectat de canioane adânci ce adăpostesc crânguri de palmieri.
Pasionaţii de drumeţii pot face o excursie prin pasul montan Homogjar spre Chinguetti, un oraş islamic sfânt întemeiat în secolul XIII cu o moschee medievală şi o librărie ce adăposteşte manuscrise antice. De asemenea, pot face un tur al regiunilor Affole şi Assaba, la sud şi sud-est de Tagant, via Kiffa, Tamchakett şi Ayoun el Atrous, spre platoul sălbatic El Agher. Siturile arheologice interesante includ Koumbi Saleh, fosta capitală a imperiului Ghana, la 70 km de Timbedra.
În ceea ce priveşte gastronomia, prânzul este masa principală în Mauritania, iar în zonele rurale se serveşte o tocană condimentată din peşte şi legume cu orez. Alt fel culinar pentru prânz este orez picant cu tishtar, sau bucăţele mici de carne uscată. La cină se serveşte de obicei couscous, constând din griş stropit cu ulei şi apă, apoi făcut boabe mici. Acestea se pot amesteca cu diverse feluri de sos. În unele regiuni, couscous se numeşte lachiri. O băutură dulce preferată este zrig, o băutura rece din lapte de capră, apă şi zahăr. În pofida căldurii deşertului, ceaiul este o băutură populară pe tot teritoriul. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)
Stat situat în Africa de Vest, având ca vecini Marocul şi Algeria la Nord şi Nord-Vest, Senegalul la Sud, Mali în Est şi Oceanul Atlantic la Vest.
Imaginea clasică a naturii Mauritaniei o constituie dunele de nisip, mai mult sau mai puţin fixate, orientate de vânturile fierbinţi şi puternice. De altfel ţara poate fi numită Sahara atlantică, pe teritoriul ei având loc întâlnirea deşertului cu oceanul. Cea mai mare parte a teritoriului are un relief de câmpie, dominat/întrerupt de unele podişuri (alt. max. Kediet Ijill 915 m), între care Adrar (în Nord), Adafer (în centru), Assaba (în Sud).
Clima este tropicală, extrem de aridă (5-10 mm/an), cu excepţia treimii sudice, singura zonă ce poate înfrunta deşertificarea, unde, în lungul fluviului Senegal, precipitaţiile pot ajunge la 600 mm/an. Vegetaţia ierboasă, discontinuă în Sahara, este dominată în Sahel (stepa) şi în extremul Sud (savana cu pâlcuri de arbori tropicali). Fauna este adaptată uscăciunii excesive sau ierburilor de savană; în regiunea litorală se află Parcul Naţional Banc d'Arguin, cea mai importantă zonă de iernat din Africa pentru păsările migratoare (circa 1 mil. de exemplare). Zone naturale ocrotite incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Parcul Naţional Banc d'Arguin.
Limba oficială: Araba. Capitala: Nouakchott. Alte oraşe principalele: Nouadhibou, Rosso, Zouerate, Atar, Kiffa.
Potrivit informaţiilor MAE, în secolul 11, berberii din regiunea Adrar (Mauritania de astăzi) au jucat un rol decisiv în fondarea dinastiei Almoravide din Maroc, cu capitala la Marrakesh, care controla întreg teritoriul dintre Spania şi Senegal. În timpul dinastiei Almoravide, islamul este adoptat de majoritatea populaţiei din Mauritania de astăzi. Între secolele 11-14, Mauritania a fost spaţiu de contact între Sultanatul Maroc şi Imperiile Ghana, Mali şi Songhai (africane). Începând cu secolul 15, tribul arab Bni Hassani, provenit din Egipt, se stabileşte în nordul Mauritaniei, fapt cu urmări majore în procesele de arabizare (dialectul arab hassani) şi asimilare a islamului.
În 1902, Mauritania devine ''protectorat'' francez, iar din 1920 ''colonie'' a Franţei. Rezistenţa armată împotriva colonialismului a durat până în 1934. În 1960, urmare a unor acorduri negociate cu Franţa, Mauritania accede în mod paşnic la independenţa de stat. Între 1960 şi 1978, preşedintele Moktar Ould Daddah a condus ţara în mod autoritar, în regim de partid unic (Partidul Poporului Mauritanian). În 1978 a avut loc o lovitură de stat militară, urmată de o alta în 1984. Între 1978-1992, Mauritania a fost guvernată de militari. În 1992 ţara a adoptat regimul multi-partit şi a organizat primele alegeri libere. Alegeri libere s-au mai organizat în 1994, 2001 şi 2003. În 2005 a avut loc o altă lovitură de stat militară, dar regimul multi-partit a fost menţinut. Situaţia a rămas identică după ultima lovitură de stat militară, cea din 2008, care a consacrat accederea la putere a generalului Mohamed Ould Abdelaziz.
Mauritania este membră a ONU (1961), Uniunii Africane (1963), Uniunii Maghrebului Arab şi Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).
Religia: Musulmani suniţi de rit malekit (aproape 100% dintre localnici). Prin Constituţie islamul este religie de stat. Constituţia mai prevede că doar un musulman poate fi cetăţean. Străinii beneficiază de libertatea de cult, în măsura în care există lăcaşuri ale cultului respectiv (sunt doar câteva biserici catolice, în principalele oraşe). Prozelitismul religios este interzis prin lege, iar legea prevede pedeapsa capitală pentru un musulman care renunţă la credinţa islamică. Confreriile religioase (musulmane) joacă un rol social foarte important.
Forma de guvernământ: Republică prezidenţială. Şeful statului este Mohamed Ould Abedelaziz (5 august 2009). Preşedintele este ales prin vot popular pentru o perioadă de cinci ani. Ultimele alegeri au avut loc în 2014. Premier: Yahya Ould Hademine (20 august 2014). Legislativul: Bicameral, Senat (56 de locuri) şi Adunarea Naţională (146 locuri). Mandatele senatorilor sunt de 6 ani, iar cele ale deputaţilor de 5 ani. Ultimele alegeri pentru Senat au avut loc în 2009 iar pentru Adunarea Naţională în noiembrie 2013 (primul tur) şi decembrie 2013 (al doilea tur).
Economia: Mauritania dispune de importante resurse ale subsolului. Este un mare exportator de minereu de fier, sector care contribuie cu 39% din încasările totale din exporturi.
Începând cu 2006, au fost descoperite în Mauritania zăcăminte de ţiţei, atât pe continent cât şi off-shore, ţara fiind în prezent un exportator minor de petrol. Obiectivul autorităţilor este să atingă o producţie de 100.000 barili / zi, la rezerve totale estimate de circa 1 miliard de barili. Tot recent au fost descoperite şi zăcăminte aurifere (estimându-se o producţie de cca. 5670 tone în viitorii 8 ani) şi de diamante, acestea adăugându-se altor zăcăminte de fosfaţi si cupru.
Un alt sector important al economiei îl reprezintă pescuitul, coastele atlantice mauritaniene fiind printre cele mai bogate zone piscicole din lume. Din acest sector, exploatat în principal de flotele de pescuit ale ţărilor Uniunii Europene, se atrag cca. 57 % din reţeta anuală de export. Un alt domeniu de interes este creşterea animalelor, ţara deţinând un şeptel de peste 17 milioane de bovine-ovine-caprine, mare parte exportându-se ca animale vii.
Secetele prelungite şi repetate din anii 1970 şi 1980 au afectat grav economia ţării şi au întârziat procesele de dezvoltare şi modernizare.
Infrastructura de bază include 2500 km de şosele asfaltate, 2 porturi cu ape adânci (Nouakchott şi Nouadhibou), 700 km de cale ferată (în principal cu utilizare industrială, între portul mineralier Nouadhibou şi exploatarea minieră de fier de la Zouerate) şi 3 aeroporturi internaţionale.
Principalele atracţii turistice: capitala Nouakchott ce păstrează stilul arhitectural tradiţional berber; moscheea Plage du Wharf, piaţa africană şi piaţa de cămile, centrul de artizanat, Casa Culturii şi fabrica de covoare; Parcul Naţional Banc d'Arguin, un spaţiu vast de insule şi zone de coastă aflate pe coasta deşertică a Atlanticului, unul dintre cele mai mari sanctuare de păsări din lume şi un loc aflat pe lista de patrimoniu mondial UNESCO. Pe insulă există şi câteva situri arheologice; Adrar, un masiv spectaculos cu un platou în culori de roz şi maro, decorat cu dune de nisip şi intersectat de canioane adânci ce adăpostesc crânguri de palmieri.
Pasionaţii de drumeţii pot face o excursie prin pasul montan Homogjar spre Chinguetti, un oraş islamic sfânt întemeiat în secolul XIII cu o moschee medievală şi o librărie ce adăposteşte manuscrise antice. De asemenea, pot face un tur al regiunilor Affole şi Assaba, la sud şi sud-est de Tagant, via Kiffa, Tamchakett şi Ayoun el Atrous, spre platoul sălbatic El Agher. Siturile arheologice interesante includ Koumbi Saleh, fosta capitală a imperiului Ghana, la 70 km de Timbedra.
În ceea ce priveşte gastronomia, prânzul este masa principală în Mauritania, iar în zonele rurale se serveşte o tocană condimentată din peşte şi legume cu orez. Alt fel culinar pentru prânz este orez picant cu tishtar, sau bucăţele mici de carne uscată. La cină se serveşte de obicei couscous, constând din griş stropit cu ulei şi apă, apoi făcut boabe mici. Acestea se pot amesteca cu diverse feluri de sos. În unele regiuni, couscous se numeşte lachiri. O băutură dulce preferată este zrig, o băutura rece din lapte de capră, apă şi zahăr. În pofida căldurii deşertului, ceaiul este o băutură populară pe tot teritoriul. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.