Uniunea Compozitorilor din România este organizaţia succesoare a Societăţii Compozitorilor Români, şi a fost înfiinţată la 21 octombrie 1949, după ce Partidul Muncitoresc Român i-a votat un nou statut şi s-a ales un nou comitet care l-a desemnat preşedinte pe Matei Socor.

Societatea Compozitorilor Români, înfiinţată în 1920, avea drept principii fundamentale libertatea de creaţie asociată unui profesionalism riguros, solidaritatea şi moralitatea profesională, afirmarea valorilor artistice şi ştiinţifice ca parte integrantă a patrimoniului cultural.

Sprijinul total şi încurajarea necondiţionată oferite de George Enescu, preşedintele Societăţii timp de 26 de ani neîntrerupţi, au fost, de asemenea, hotărâtoare în acest demers, prin aportul celor dintâi membri fondatori: Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Ion Borgovan, Constantin Brăiloiu, Nicolae Caravia, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, George Enacovici, George Enescu, Victor Gheorghiu, Mihail Jora, Dumitru G. Kiriac, Filip Lazăr, Constantin C. Nottara, Ion Nonna Otescu.

Societatea Compozitorilor Români se constituia, la acea dată, ca un organism profesional, ale cărui scopuri erau ''să se ajute dezvoltarea producţiei muzicale româneşti, să se dea compozitorilor mijlocul de a-şi auzi şi tipări lucrările, să se apere interesele creatorilor noştri muzicali, în toate chipurile, dincoace şi dincolo de hotare'' după cum s-a specificat atât în statutul iniţial, cât şi în cele ulterioare, din anii 1924 şi 1929.

Imediat au început să fie derulate diferite proiecte, dintre care amintim: reglementarea drepturilor de autor (prin Legea asupra proprietăţii literare şi artistice din 28 iunie 1923), instituirea unui premiu de folclor (5 februarie 1925), aderarea la Societatea Internaţională de Muzică (1926), fondarea Arhivei de folclor (la iniţiativa lui Constantin Brăiloiu, 1928), sprijinirea tipăriturilor muzicale, în perspectiva înfiinţării unei Societăţi de editură (care s-a materializat în anul 1941).

Cu ocazia reînscrierii membrilor Societăţii Compozitorilor Români în nou-înfiinţata uniune, anumite personalităţi au fost omise, precum George Enescu, Constantin Brăiloiu, Ionel Perlea, Marel Mihailovici, Stan Golestan, Dinu Lipatti (aflaţi în străinătate), Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu şi Dimitrie Cuclin, care se aflau în ţară, dar erau priviţi ca exponenţi ai ''spiritului burghez, retrograd''.

Din 1950 reapare revista ''Muzica'' şi tot din acel an, uniunea este recunoscută ca persoană juridică. Alte evenimente importante din acea perioadă sunt Săptămâna Muzicii Româneşti (22-30 septembrie 1951) şi deschiderea magazinului ''Muzica'' (august 1952), situat pe Calea Victoriei, unde se găseşte şi în prezent.

După demiterea lui Matei Socor - acuzat de nereguli în gestionarea drepturilor de autor şi administrarea magazinului, cât şi de abuz în serviciu -, acesta este înlocuit cu Ion Dumitrescu, care va conduce instituţia timp de 23 de ani, până în 1977, când va fi demis la dorinţa familiei Ceauşescu.

La 5 mai 1955 murea, la Paris, compozitorul George Enescu. Un număr întreg al revistei ''Muzica'' a fost dedicat ''celui mai mare muzician român''. Nemaiputând face abstracţie de aportul decisiv pe care l-a adus culturii române acest geniu al muzicii, Consiliul de Miniştri a emis imediat o hotărâre, prin care se instituia Festivalul şi concursul internaţional ''George Enescu''. În acelaşi timp, conform actului de donaţiei al soţiei lui, Maria Cantacuzino, s-a hotărât înfiinţarea muzeului ''George Enescu'', în incinta Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Sediul uniunii s-a mutat în acelaşi imobil.

În 1957, o delegaţie condusă de Ion Dumitrescu a vizitat Viena şi Parisul, dezvelind plăci comemorative pe clădirile unde a locuit sau studiat George Enescu şi depunând coroane de flori la mormântul lui. Tot în 1957, a fost înfiinţată Editura Muzicală, ca unitate economică a uniunii, necesară pentru asigurarea editării creaţiei tuturor genurilor muzicale.

Prima ediţie a Festivalului ''George Enescu'', cu secţiuni de vioară, pian şi canto a avut loc în 1958. În cadrul festivalului a fost prezentată, în premieră românească, tragedia lirică ''Oedipe'' compusă de marele George Enescu, cu David Ohanesian în rolul principal şi Constantin Silvestri ca regizor. Acest eveniment cultural a fost dublat de inaugurarea Muzeului ''George Enescu'', în aripa stângă a Palatului Cantacuzino.

Spre sfârşitul anului 1963 a fost deschis noul magazin ''Muzica'', situat într-o construcţie nouă, exact pe locul unde fiinţase vechiul magazin, cu o suprafaţă totală de 1.500 mp, inclusiv o sală de concerte. A devenit un reper şi un punct de atracţie în peisajul cultural bucureştean al acelor ani.

Un moment de excepţie, sub aspect editorial, l-a constituit tipărirea, la Editura Muzicală (în urma unor convenţii cu editurile pariziene Enoch şi Salabert), a partiturilor enesciene, printre care s-a numărat şi partitura tragediei lirice ''Oedipe'', tipărită în condiţii de excepţie, sub formă de facsimil după manuscrisul autograf.

În 1969, la două decenii de la înfiinţarea uniunii, instituţia avea filiale la Cluj, Timişoara, Iaşi şi cenacluri la Braşov, Târgu Mureş şi Craiova. Existau inspectorate teritoriale pentru perceperea drepturilor de autor în toată ţara.

Nicolae Ceauşescu cere, în 1971, prin aşa-numitele ''teze din iulie'', ''îmbunătăţirea activităţii politice şi ideologice de educare marxist-leninistă'', ceea ce reprezenta începutul unei ''noi revoluţii culturale'', după modelul chinez şi nord-coreean. În 1976 s-a ţinut prima ediţie a festivalului ''Cântarea României'', iar uniunea a fost obligată să se implice în organizare. Cu o personalitate puţin predispusă la compromisuri, Ion Dumitrescu este demis în 1977 şi înlocuit cu Petre Brâncuşi.

După cutremurul din martie, Palatul Cantacuzino suferă avarii minore, ceea ce a devenit un pretext pentru ca Elena Ceauşescu să ceară rechiziţionarea clădirii, declarând-o avariată. A doua zi, după cutremur, s-a primit ordin de la comitetul central al PCR pentru evacuarea clădirii în 48 de ore, iar Uniunea Compozitorilor a fost mutată la Ateneul Român.

În 1982 a fost ales un nou preşedinte al uniunii, Nicolae Călinoiu, care era şi rectorul conservatorului ''Ciprian Porumbescu''. Singura acţiune de anvergură culturală a acestor ani (până în decembrie 1989) a fost declanşată de biroul de muzicologie al Uniunii şi a constat în valorificarea tezaurului de muzică veche din manuscrisele aflate în România.

După evenimentele din decembrie 1989, prima Adunare generală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (conform noii titulaturi), a avut loc în zilele de 29-31 ianuarie 1990, în sala ''George Enescu'' a Conservatorului din Bucureşti. S-au identificat priorităţile Uniunii, în noile condiţii de totală autonomie acordată Uniunilor de creatori prin Decretul Lege 27/1990 şi s-au conturat direcţiile de recuperare a tezaurului muzical şi muzicologic, începând cu muzica religioasă şi terminând cu opusurile unor autori contemporani rămase în afara sălilor de concert sau cu încorporarea în patrimoniul creaţiei a operelor aparţinând compozitorilor români din exil.

A fost anunţată, de asemenea, editarea a două publicaţii: ''Muzica'' (cu apariţie trimestrială şi conţinut ştiinţific) şi ''Actualitatea muzicală'' (revistă nouă, cu apariţie bilunară în care să fie consemnată viaţa muzicală). După discutarea şi votarea noului statut, în urma alegerii şi întrunirii noului Consiliu a fost ales secretariatul Uniunii, cu următoarea alcătuire: Pascal Bentoiu - preşedinte; Adrian Iorgulescu şi Cornel Ţăranu - vicepreşedinţi; Ştefan Niculescu, Irina Odăgescu, Octavian Lazăr Cosma, Gheorghe Firca şi Horia Moculescu - secretari.

Anul 1992 a marcat readerarea Uniunii în Consiliul Internaţional al Societăţilor de Drepturi de Autor (CISAC), eveniment realizat la 12 iunie. În urma demisiei lui Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu a devenit preşedinte, reales în 1994, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

În martie 1996, a apărut Legea Drepturilor de Autor şi a Drepturilor Conexe 8/1996 şi s-a constituit Asociaţia pentru Drepturi de Autor a UCMR (având ca obiect de activitate gestiunea colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical), în baza sentinţei judecătoreşti nr. 218/02.10.1996.

Uniunea s-a implicat în susţinerea concertelor şi festivalurilor de muzică nouă, cu precădere românească, a înfiinţat Studioul de muzică electronică şi înregistrări, dotat cu aparatură adecvată, în scopul realizării unor documente sonore de un nivel profesional. Totodată, în vederea stimulării, afirmării şi promovării creaţiei originale româneşti în domeniile compoziţiei muzicale şi muzicologiei, UCMR acordă anual premii menite să evidenţieze creaţiile de înaltă valoare artistică şi ştiinţifică.

În prezent, UCMR numără circa 400 de membri care constituie elita componisticii şi muzicologiei naţionale. Ei acţionează în cadrul celor 4 secţii: simfonică, operă şi camerală, corală, muzică uşoară şi jazz, muzicologie şi critică muzicală, şi a două subsecţii: fanfară şi respectiv, didactică. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)