Municipiul Craiova este reşedinţa judeţului Dolj, situat în NV Câmpiei Romanaţi, pe terasele de pe stânga Jiului, la 100 m altitudine.
Locuirea încă din neolitic pe teritoriul actualului municipiu Craiova este atestată de diverse vestigii, între care se remarcă ceramica pictată policrom. Au fost descoperite, de asemenea, şi urmele unei aşezări datând din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului aparţinând culturii Coţofeni (2.500-1.800 î.Hr.).
În acelaşi areal au fost descoperite urmele unei importante aşezări geto-dacice datând din secolul al IV-lea î.Hr. numită Pelendava, aici fiind găsit un tezaur compus din 80 de piese de harnaşament lucrate din argint, unele placate cu aur, aparţinând unei căpetenii geto-dace. La marginea oraşului, pe terasa Jiului, au fost descoperite urmele unei aşezări civile romane şi ale unui castru roman din secolele II-III, plasate pe drumul roman ce venea de la Drobeta la Romula. Datorită poziţiei geografice favorabile, protecţiei castrului roman şi a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viaţă înfloritoare, aşezarea fiind menţionată pe harta antică Tabula Peutingeriana.
La sfârşitul secolului al XV-lea Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti. Prima menţiune documentară a localităţii Craiova datează de la 1 iunie 1475. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică importantă, după domnie. În 1492, Vlad Călugărul, domn al Ţării Româneşti, a stabilit la Craiova reşedinţa banilor Olteniei, unde aceasta s-a menţinut până în 1761, când a fost mutată la Bucureşti (şi desfiinţată apoi în 1831). În 1593, când Mihai Viteazul este înscăunat domn al Ţării Româneşti, dregătoria de Mare Ban îi este încredinţată lui Preda Buzescu.
Craiova a fost în Evul Mediu un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi ţinut de declanşare a acţiunilor antiotomane. Oraşul a avut de suferit în urma războaielor ruso-turce din 1768-1774 şi 1806-1812, de pe urma jafurilor turceşti, apoi şi de pe urma ciumei şi a incendiului din 1795 care au decimat populaţia.
În secolele XVIII-XIX Craiova a fost şi un important centru cultural, prin înfiinţarea unei şcoli în limba română (1755) şi a alteia în limba greacă (1826), a unei tipografii (1837). Şcoala centrală din Craiova, al doilea colegiu al ţării după cel de la Sf. Sava, a fost înfiinţată în 1826. Trăsătura caracteristică a oraşului în primele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost dată de înflorirea economică, urbanist-edilitară, de dezvoltarea meşteşugurilor, a comerţului, a serviciilor publice. Craiova s-a menţinut şi în această perioadă ca important centru comercial al Olteniei. Cerinţele mereu crescânde ale exportului au determinat înfiinţarea aici, în 1846, a primei societăţi româneşti pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
Un rol deosebit de important în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 l-a avut corpul profesoral de la Şcoala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu. Dintre revoluţionarii cu rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova se remarcă Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu, care au intrat, după 1845, în rândurile societăţii secrete "Frăţia". De remarcat este faptul că oraşul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu, înainte ca acesta să ajungă la Bucureşti. În septembrie 1848, în faţa ameninţării intervenţiei străine contrarevoluţionare, populaţia Craiovei s-a ridicat în sprijinul revoluţiei.
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Ţării Româneşti ultimii doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856).
În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova Comitetul Unionist. Tot aici a luat fiinţă un puternic centru de presă unionist, fiind scoasă prestigioasa tribună ''Vocea Oltului''. La 9 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate programul naţional pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, la Craiova, într-o atmosferă de mare sărbătoare, ''peste 5-6.000 de oameni din toate clasele societăţii se adunaseră la flacăra torţelor şi în sunetul muzicii strigau cu toţii 'Ura! Să trăiască Unirea! Să trăiască noua Românie!''' - nota ziarul ''Oltul''. Participant la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea să o imortalizeze în celebrul său tablou ''Hora Unirii la Craiova'', pictat în acelaşi an.
Prin poziţia sa, Craiova a fost un centru important unde s-au luat măsurile necesare desfăşurării operaţiunilor militare din timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în război, când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.
După izbucnirea Primului Război Mondial, pentru România au urmat doi ani de neutralitate (1914-1916), perioadă în care Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al Armatei I. În august 1916, când România a intrat în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni. După lupte grele purtate la Turnu Severin, Tg. Jiu ş.a. armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova a fost ocupată de trupele germane şi austro-ungare la 21 noiembrie 1916.
La 7 septembrie 1940 la Craiova s-a semnat Tratatul româno-bulgar prin care partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul - judeţele Durostor şi Caliacra) a intrat în componenţa Bulgariei.
Începând cu anii '60 oraşul a devenit un puternic centru industrial, cu accent pe industria constructoare de maşini şi utilaje, de avioane, industria chimica, alimentară, electrotehnica, energetică ş.a.
Craiova a devenit municipiu la 17 februarie 1968. La recensământul din 2011 municipiul Craiova avea 269.506 locuitori.
Craiova se remarcă şi prin numărul mare de biserici şi alte monumente, dintre care amintim: Mănăstirea Bucovăţ, cu biserica cu hramul "Sfântul Nicolae", construită între 1506-1512 şi refăcută în 1571-1572 ; Biserica domnească, cu hramul "Sfântul Dumitru", ctitorie din 1651-1652 a lui Matei Basarab, ridicată pe locul uneia mai vechi construită în secolul al XV-lea de boierii Craioveşti, în prezent Catedrala Mitropolitană a Olteniei; biserica "Sfântul Ilie", construită în 1720 şi refăcută în 1893, care păstrează picturi murale executate de Gheorghe Tăttărescu; biserica având dublu hram "Sfântul Gheorghe şi Cuvioasa Parascheva" (1730); biserica "Sfânta Mina" (1731); biserica fostei mănăstiri "Obedeanu", cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", construită între 1748-1753, cu modificări ulterioare (pe lângă biserica acestei mănăstiri a funcţionat prima şcoală din Oltenia, înfiinţată în 1755); bisericile cu hramurile "Sfântul Gheorghe" - Vechi (1730-1775), "Sfântul Gheorghe" - Nou (1754-1755), "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" (secolul al XVI-lea); Casa Băniei, construită din iniţiativa domnului Constantin Brâncoveanu în 1699, având un elegant foişor pe coloane de piatră; Casa "Glogoveanu" (1802); Casa "Jianu" (secolul al XVIII-lea); clădirea fostului Palat de Justiţie, construită între 1880-1890 după planurile arhitectului Ion Socolescu, azi sediul Universităţii; clădirea Palatului Administrativ, construită între 1912-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu; Palatul lui Dinu Mihail, construit în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, azi Muzeul de Artă. De amintit este şi Parcul "Romanescu", realizat între anii 1900-1903 după planurile arhitectului francez Emile Redont. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu)