Croaţia, oficial Republica Croaţia, cu o suprafaţă totală de 56.594 km pătraţi şi o populaţie de 4.290.612 locuitori (recensământ 2011), sărbătoreşte la 25 iunie, Ziua naţională. La acea dată, în 1991, Croaţia şi-a declarat independenţa faţă de Iugoslavia.
Ţară central-europeană, Croaţia are ieşire la Marea Adriatică. Se învecinează la graniţa de Nord cu Slovenia şi Ungaria, la Est cu Serbia, cu Bosnia şi Herţegovina şi cu Muntenegru la Sud, iar la Vest este despărţită de Italia prin Marea Adriatică.
Relieful ţării este diversificat geografic; câmpii netede de-a lungul graniţei cu Ungaria; munţi înalţi în apropierea litoralului Mării Adriatice şi a insulelor. Cel mai jos punct - Marea Adriatică - 0 m şi cel mai înalt punct - vârful Dinara - 1.830 m. Din cele 1.246 de insule mai mari şi mai mici, aflate în componenţa teritorială a Croaţiei, 48 sunt locuite în permanenţă. Clima este mediteranean-continentală, predominând verile foarte fierbinţi şi iernile aspre; de-a lungul coastei iernile sunt, însă, blânde, iar verile uscate.
Croaţia este împărţită administrativ în 20 de judeţe şi oraşul-district, Zagreb: Judeţul Zagreb (Zagrebačka županija), Judeţul Krapina-Zagorje, Judeţul Sisak-Moslavina, Judeţul Karlovac, Judeţul Varaždin, Judeţul Koprivnica-Križevci, Judeţul Bjelovar-Bilogora, Judeţul Primorje-Gorski Kotar, Judeţul Lika-Senj, Judeţul Virovitica-Podravina, Judeţul Požega-Slavonia, Judeţul Brod-Posavina, Judeţul Zadar, Judeţul Osijek-Baranja, Judeţul Šibenik-Knin, Judeţul Vukovar-Srijem, Judeţul Split-Dalmatia, Judeţul Istria, Judeţul Dubrovnik-Neretva, Judeţul Međimurje. Judeţele sunt subdivizate în 429 de municipalităţi, 127 oraşe şi 2 districte regionale.
În antichitate, teritoriul actual al Croaţiei a fost locuit de triburi ilirice şi celtice. În anul 9 î. Hr. romanii invadează acest teritoriu. În timpul domniei lui Tomislav (910-930), Croaţia devine regat. În acest context, în 1102, Regatul Croaţiei încheie un acord de uniune personală cu Regatul ungar, regele Coloman fiind recunoscut ca rege al Croaţiei. În 1526 are loc destrămarea Regatului Ungariei, Croaţia fiind împărţită între Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman. În urma păcii de la Karlowitz (1699), nord-estul şi centrul teritoriului croat (aflate din 1526 sub stăpânire otomană) revin Imperiului Habsburgic. Austria, prin pacea de la Campo Formio (1797) anexează partea veneţiană a coastei dalmate.
Croaţia se reface, în 1822, în vechile sale frontiere, restabilind legăturile cu Ungaria. După instaurarea monarhiei austro-ungare, în 1866, şi pactul dualist din 1867, Croaţia, Slavonia şi regiunea Rijeka sunt anexate Ungariei şi supuse unei politici de maghiarizare forţată, în timp ce coasta dalmată şi insulele rămân Austriei. În 1868, Parlamentul croat încheie un acord cu legislativul de la Budapesta, prin care Croaţia beneficia de o relativă autonomie în cadrul imperiului şi de dreptul la folosirea limbii proprii.
La 28 noiembrie 1918, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Dieta (Parlamentul croat), proclamă independenţa ţării şi aderarea la Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (din 1929, Regatul Iugoslaviei).
În aprilie 1941, după ocuparea Iugoslaviei de către trupele naziste, şi dezmembrarea ţării, Croaţia se proclamă stat independent, sub conducerea lui Ante Pavelici, un stat-satelit al Italiei şi Germaniei naziste.
Din 1945, a devenit una din cele şase republici componente ale Republicii Populare Federative Iugoslavia, proclamată prin Constituţia de la 31 ianuarie 1946.
La 25 iunie 1991, Parlamentul croat proclamă independenţa şi suveranitatea Croaţiei, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în acelaşi an. Acest fapt a constituit începutul unei serii de atacuri ale armatei iugoslave împotriva Croaţiei, care s-au încheiat în 1995. Prima ţară care a recunoscut noul stat a fost Germania, în decembrie 1991. La 15 ianuarie 1992, Croaţia a fost recunoscută de membrii Comunităţii Economice Europene şi, apoi, şi de ONU.
La Summit-ul NATO de la Bucureşti (2-4 aprilie 2008), Croaţia a primit invitaţia de aderare la NATO, iar în aprilie 2009, Croaţia a devenit membru cu drepturi şi obligaţii depline NATO.
La 1 iulie 2013, Croaţia a devenit cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene, după ce la 30 iunie 2011 a încheiat negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, iar la 9 decembrie 2011, a avut loc semnarea Tratatului de Aderare.
Croaţia este membră în ONU, Consiliul Europei, OSCE, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Iniţiativa Central - Europeană, CEFTA, SEECP, SECI etc.
La Zagreb se află sediul Centrului pentru Securitate Regională - RACVIAC.
Croaţia este republică parlamentară democratică fapt stabilit de Constituţia adoptată la 2 decembrie 1990 şi revizuită la 16 iunie 2010. Până în 2000, a funcţionat ca o republică semiprezidenţială, după care a trecut la sistemul parlamentar. Din 2001, Parlamentul croat funcţionează cu o singură Cameră, cu 100 până la 160 de membri. Preşedintele Parlamentului este Josip Leko.
Preşedintele statului (mandat de 4 ani) este Ivo Josipovic (din 27 ianuarie 2010), iar primul-ministru este Zoran Milanovic (din 23 decembrie 2011).
Structura populaţiei din punct de vedere etnic este următoarea: 89,6% croaţi, 4,5% sârbi, 5,9% alte etnii.
În ceea ce priveşte religia, 87,8% dintre croaţi sunt romano-catolici, 4,4% sunt ortodocşi, 1,28% sunt musulmani, iar 5,52% aparţin altor religii.
Capitala este Zagreb, şi, dintre, principalele oraşe amintim: Rjieka, Split, Zadar, Dubrovnik.
Populaţia capitalei Zagreb este de 685.568 de locuitori (recensământ 2011). Oraşul este situat pe versantul muntelui Medvednica şi pe malul râului Sava, la o altitudine de 120 metri. Amplasarea favorabilă din punct de vedere geografic în partea de sud-vest a bazinului panonic, care se extinde spre regiunile alpină, dinarică, adriatică şi panonică, oferă cea mai bună conexiune de transport între Europa centrală şi Marea Adriatică. În Zagreb se află instituţiile administrative centrale ale statului.
Toate perioadele din istoria oraşului şi-au lăsat amprenta asupra aspectului monumentelor, al străzilor, parcurilor şi grădinilor. Edificiile în stil neo-baroc, precum Teatrul Naţional, Catedrala neo-gotică, Muzeul Mimara, Piaţa în aer liber Dolac sau Piaţa Ban Jelacic sunt doar câteva dintre punctele de reper ale Oraşului de Jos. Urcând cu funicularul, se ivesc străzile înguste ale Oraşului de Sus, cu Biserica Sfântul Mihail şi Poarta de Piatră. Aici se găseşte şi Turnul Lotrscak, ridicat în secolul al XIII-lea, din vârful căruia se poate vedea întreaga capitală croată.
În sudul Split-ului, principalul oraş este Dubrovnik. Întemeiat în secolul al VII-lea d.H., oraşul a avut o istorie extrem de agitată, care a lăsat, însă, nenumărate monumente de o frumuseţe rară - pieţe pavate cu marmură, case înalte, biserici, mănăstiri, palate, fântâni şi muzee, toate construite din aceeaşi piatră palidă. Împrejmuit de ziduri înalte de apărare, oraşul are o climă extrem de plăcută şi o vegetaţie bogată, graţie aşezării sale la extremitatea sudică a Coastei Dalmate. Deşi bombardat masiv în 1991, Dubrovnikul a fost restaurat. Printre atracţiile sale se numără Stradun, o promenadă superbă destinată exclusiv pietonilor, care străbate oraşul de la un capăt la celălalt. Lângă aceasta se găseşte Mănăstirea Franciscană, în care se află o farmacie deschisă încă din 1391. De cealaltă parte a promenadei se înalţă o biserică în stil baroc, precum şi palatul Rectorului, un edificiu gotic ridicat în 1441. Aici se află, în prezent, un muzeu în care sunt expuse diverse obiecte cu valoare istorică, picturi baroce sau piese de mobilier. Zidurile de apărare ale cetăţii au fost construite între secolul al XIII-lea şi al XVI-lea, păstrându-se intacte până astăzi. Fără îndoială cele mai impunătoare din întreaga lume, acestea au o înălţime de 25 metri, o lungime de 2 km şi nu mai puţin de 16 bastioane.
Croaţia are o bucătărie eterogenă, cu diferenţe de la o regiune la alta, rădăcinile proto-slave observându-se mai ales în regiunile continentale. În pelerinaje şi la târguri se consumă carne de porc şi cartofi, în Ajunul Crăciunului şi în Sfânta Vineri se mănâncă cod, iar în ziua de Anul nou se prepară carne de porc. Gogoşile sunt nelipsite la carnavaluri, iar în sud se prepară ceva similar gogoşilor, numite hrostule. De Paşte se mănâncă şuncă şi ouă fierte cu legume, iar desertul este compus din mai multe feluri tradiţionale. Kulen este un fel ce conţine cârnaţi picanţi şi este servit cu ocazia recoltelor. De Crăciun se prepară carne de gâscă, curcan şi alte păsări, dar şi sarmale. La nunţi se serveşte o varietate de feluri culinare şi zeci de prăjituri şi dulciuri. Printre felurile preferate de croaţi se numără carnea friptă de miel şi porc, peşte la grătar, şuncă afumată şi ciorbă de peşte.

Relaţii bilaterale între Republica Croaţia şi România
După ce Republica Croaţia şi-a proclamat independenţa, pe 25 iunie 1991, Guvernul României a recunoscut noul stat la 18 ianuarie 1992, iar la 29 august 1992, România şi Republica Croaţia au stabilit relaţii diplomatice.
La 16 februarie 1994, preşedinţii Croaţiei şi României, Franjo Tudjman şi Ion Iliescu, au semnat, la Bucureşti, Tratatul de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări.
În perioada 12-14 septembrie 2002, preşedintele Republicii Croaţia Stjepan Mesic a efectuat o vizită oficială la Bucureşti.
La 11 mai 2005, preşedintele Croaţiei Stjepan Mesic a participat la Summit-ul SEECP de la Bucureşti, organizat sub egida preşedinţiei române. De asemenea, preşedintele Mesic a participat la Sommet-ul Francofoniei de la Bucureşti din septembrie 2006, la Summit-ul şefilor de stat din Europa de Sud-Est ''Diversitatea culturală, punte între patrimoniu şi cultura viitorului'' din iunie 2007, precum şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti din aprilie 2008.
În perioada 1-3 iulie 2012, preşedintele Republicii Croaţia Ivo Josipovic a efectuat o vizită de stat în România, la invitaţia omologului român, Traian Băsescu.
Preşedintele României Ion Iliescu s-a aflat în vizite oficiale în Croaţia, între 17 şi 19 mai 1993 şi în perioada 26-27 mai 2003, iar preşedintele Emil Constantinescu între 7 şi 9 iunie 2000.
Preşedintele României Traian Băsescu a participat, la 18 februarie 2005, la Zagreb, la ceremonia de învestitură a preşedintelui Croaţiei, Stjepan Mesic. De asemenea, el a participat, la 14 octombrie 2005, la Summit-ul şefilor de stat din Europa de Sud-Est de la Zagreb, precum şi la Summit-ul energiei, desfăşurat tot la Zagreb, în data de 24 iunie 2007.
La 29 aprilie 2009, preşedintele Traian Băsescu a efectuat o vizită oficială în Republica Croaţia.
Preşedintele Senatului României Crin Antonescu a participat, la 30 iunie 2013, în calitate de reprezentant al statului român, la Ceremonia organizată, la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană începând de la 1 iulie 2013.
La 5 februarie 2014, ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean a efectuat o vizită oficială în Republica Croaţia, la invitaţia omologului său croat, prim-vice-prim ministrul şi ministrul Afacerilor Externe şi Europene Vesna Pusic.
Potrivit MAE, în prezent, cooperarea în domeniul Afacerilor Externe se desfăşoară în baza Protocolului de cooperare între cele două ministere de Externe, semnat la 28 ianuarie 2011. Cooperarea în domeniul economic se desfăşoară în conformitate cu Acordul privind cooperarea economică şi tehnică, semnat la Zagreb, la 29 aprilie 2009.
La 31 decembrie 2013, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Republica Croaţia a fost de 194,40 milioane euro, din care exporturi în valoare de 112,58 milioane euro, iar importuri în valoare de 81,82 milioane euro.
S-au exportat, în special, animale vii şi produse ale regnului animal, metale comune şi articole metalice, maşini, aparate şi echipamente electrice, materii textile şi articole din acestea.
Principalele produse importate au fost: maşini, aparate şi echipamente electrice, produse ale industriei chimice şi conexe, metale comune şi articole metalice. AGERPRES (Documentare - Irina Andreea Cristea, Doina Lecea; editor: Marina Bădulescu)