Municipiul Tecuci este situat în judeţul Galaţi, în nordul Câmpiei Tecuciului, pe malul râului Bârlad, la 50 de metri altitudine şi la 85 km NV de Galaţi, reşedinţa judeţului. Tecuciul este un nod feroviar important din ţară, fiind unul dintre puţinele care dispune de patru direcţii de orientare a liniilor ferate: spre Galaţi, spre Iaşi, spre Mărăşeşti şi spre Făurei şi tot atâtea pentru şosele: spre Galaţi, Bârlad, Tişiţa, Tg. Bujor.
Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată, ca punct de vamă, la 20 mai 1134, în ''Diploma bârlădeanăh, un hrisov emis de domnul Bârladului, Ivanco Rostislavovici, neguţătorilor de Misivria sau Mesembria.
La 1 septembrie 1435, aşezarea a fost menţionată din nou, de data aceasta într-o scrisoare trimisă de domnul Moldovei, Iliaş, regelui Poloniei, Vladislav al III-lea, în care îl înştiinţa pe acesta că s-a împăcat cu fratele său, Ştefan al II-lea, căruia i-a cedat, printre altele, ''oraşul Tecuci cu tot ocolul lui''. La 3 iulie 1460, Ştefan cel Mare acordă oraşului Tecuci dreptul de a încasa vamă negustorilor din Lvov. Ulterior, Tecuci a fost menţionat în diferite documente ale vremii: în ''Letopiseţul moldovenesc'', scris de călugării de la Putna (1466), într-un document al domnului Ştefan cel Mare, care atestă faptul că de aici a fost supravegheată retragerea turcilor (1475), pe o hartă tipărită la Viena de către Georg Reichersdorf (1541).
Tecuciul a fost recunoscut ca oraş în 1659. În 1711 a fost prădat de turci şi tătari şi devastat în războiul ruso-turc din 1719. Din 1769 s-a refăcut treptat, până în anul 1785. Până în 1834, oraşul a fost împărţit în mai multe proprietăţi domneşti.
La 13 septembrie 1872, a fost inaugurată staţia de cale ferată, perioadă în care Tecuciul a cunoscut o dezvoltare înfloritoare. În timpul Primului Război Mondial, mai exact în perioada 1916-1917, populaţia oraşului s-a dublat, aici refugiindu-se o parte dintre locuitorii Munteniei şi Olteniei, aflate sub ocupaţie străină. Pe de altă parte, de la Tecuci a fost condusă ofensiva de la Mărăşeşti, care a dus la înfrângerea forţelor germane.
Printre ipotezele privind originea etimologică a Tecuciului, se disting două mai importante: astfel, lingvistul Alexandru Philippide a scris în lucrarea "Originea românilor", că denumirea are rădăcini pecenego-cumane, provenind de la cuvântul ''tehek-uciu'', care înseamnă ''capătul'' sau ''marginea ţării''. Pe de altă parte, Iorgu Iordan explică, în lucrarea ''Toponimia românească'', faptul că Tecuciul are o etimologie slavă, derivând dintr-un verb care înseamnă ''a curge'', aceeaşi părere fiind susţinută şi de istoricul Ion Bogdan.
Municipiul Tecuci oferă vizitatorilor o serie de obiective turistice, printre care: bisericile cu hramurile ''Sfântul Nicolae'' (ante 1809), ''Sfinţii Voievozi'' (ante 1809), ''Adormirea Maicii Domnului'' (ante 1809), ''Sfântul Ilie'' (ante 1809), ''Sfântul Gheorghe'' (1813), ''Sfântul Dumitru'' (1855-1858), ''Sfântul Ioan Botezătorul'' (1850-1858), ''Sfinţii Voievozi'' - Nou (1856-1860), ''Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel'' (1866), monumentul eroilor ceferişti căzuţi în Primul Război Mondial şi sediile fostei Bănci Naţionale (1890), Primăriei vechi (1897) şi Prefecturii (1900).
Tecuci a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, iar la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor din 2011 număra 34871 de locuitori. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)