În urmă cu 15 ani, la 20 iunie 1999, în urma unor precipitaţii abundente, s-a produs o prăbuşire masivă a laturii sudice şi estice a Muntelui de sare de la Slănic Prahova. În urmă cu câţiva ani, la 28 mai 1993, avusese loc o prăbuşire a laturii sud-vestice a Muntelui de sare. În 2006, tot în urma unor precipitaţii, o parte din munte s-a prăbuşit în Grota Miresei. Din cauza inundaţiilor, şi Grota, cu o suprafaţă de 425 mp şi 20 m adâncime, a început să se surpe.
Precedentul acestor dezastre a fost creat odată cu producerea cutremurului din 4 martie 1977, care a afectat Muntele de sare, creând fisuri mari şi adânci, mai ales pe latura sa estică; la fel a avut de suferit şi tunelul de acces. După aceste evenimente, administraţia salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului, prin turnarea unor stâlpi de beton în sare şi prin montarea unor ancore cu cabluri de oţel. Metoda nu a fost, însă, eficientă.
Formarea aflorimentului denumit Muntele de sare şi a Grotei Miresei, din interiorul acestuia, are la origine acţiunea omului. Muntele de sare, declarat rezervaţie naturală geologică şi geomorfologică din 1954, are o suprafaţă protejată de două hectare. Grota Miresei (425 mp, 20 m adâncime) s-a format în 1914, prin prăbuşirea unei mine de sare. Numele de Grota Miresei a apărut după 1920, când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o localnică nefericită s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de sare.
Muntele de sare face parte din Complexul Baia Baciului alături de Grota Miresei şi Baia Miresei, Lacul Mare (numit şi Baia Baciului cu o suprafaţă de 5.100 mp, adâncime maximă 7 m, hipersalinic, cu o concentraţie de 300%) şi Baia Porcilor (suprafaţă de 1.460 mp şi adâncime sub 1 m, conţinând nămol terapeutic).
Exploatarea din interiorul Muntelui de sare a funcţionat până la 1852, cu o producţie de cca 150.000 tone. A fost o exploatare descendentă (salina verticală) în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, dintre care unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul şi al doilea oblic, pentru intrarea şi ieşirea lucrătorilor din ocnă.
Existenţa acestor exploatări a fost însă efemeră, ele fiind invadate de ape care au dizolvat sarea, ceea ce a dus la prăbuşirea tavanelor, pe locul lor rezultând forme depresionare, în care s-au format cele două lacuri cu apă sărată - Lacul Mare (Baia Baciului) şi Baia Porcilor.
Datorită prăbuşirilor celorlalte ocne şi a aportului de apă dulce, coperta ce acoperea ocna aflată mai sus, pe deal, a fost afectată de alunecări de teren. Alunecările au dus la dezgolirea masivului de sare de depozitele protectoare, fiind supus acţiunii de dizolvare a apelor meteorice. Apa a sculptat versantul, creând o mare diversitate de forme carstice, numite lapiezuri, ponoare, arcade şi concreţiuni de sare. În timp, muntele a suferit o eroziune lentă, apa din precipitaţii a acţionat mereu asupra sa, micşorând volumul exterior şi lărgind cavitatea interioară.
Muntele de sare de la Slănic Prahova se găseşte în localitatea ce a devenit cunoscută, în primul rând, datorită zăcământului de sare, care se exploatează de peste trei secole.
Situat pe valea pârâului cu acelaşi nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte - 20 km, Ploieşti - 40 km, Bucureşti - 100 km), Slănicul este una din staţiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cură şi a climatului plăcut, de curăţare, puternic ozonat. Staţiunea se înscrie în rândul staţiunilor balneare cu ape cloruro-sodice concentrate, cât şi în categoria celor ce pot oferi un microclimat subteran de salină.
Slănicul a fost atestat documentar în 1532, apoi în 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat o jumătate din moşia Slănic pentru a deschide ocne de exploatare a sării.
Prima exploatare s-a deschis, în 1688, pe Valea Verde, iar între anii 1689-1691, au fost deschise şi exploatările de la Baia Baciului. În 1713, spătarul Cantacuzino donează moşia sa din Slănic împreună cu ocnele de sare, Mănăstirii Colţea din Bucureşti.
În prima parte a secolului al XVIII-lea, sarea s-a exploatat din ocnele: Baia Verde, Baia Baciului (1800-1854), Ocna din Vale (1819-1865) şi Ocna din Deal (1838-1865), ultimele două fiind atestate documentar din 1847.
Din 1865 s-a trecut de la exploatarea de tip "clopot" la cea "sistematică cu mai multe camere". În 1881 s-a deschis mina Carol (Principatele Unite), ce a funcţionat timp de 61 de ani, până în 1935, din 1912 deschizându-se mina Mihai (23 August) ce a funcţionat simultan.
Din 1943, s-a trecut la o nouă exploatare - Unirea, din care s-a extras sare până în 1970, când s-a mutat în mina Victoria, iar din 1992 s-a trecut la exploatarea rezervelor din câmpul Cantacuzino.
Zona Baia Baciului a fost folosită ca decor pentru multe secvenţe filmate pentru seria ''Haiducilor'' cu Florin Piersic în rolul haiducului Anghel Şaptecai.
Vechea mină de sare Unirea a devenit obiectiv turistic în 1970, fiind amenajat, la 210 m adâncime, un sanatoriu unde se tratează diverse afecţiuni. În mină există lucrări de sculptură monumentale cu tematică istorică, precum şi colecţii de sare şi chihlimbar provenit de la mina Colţi din judeţul Buzău. În interiorul Salinei sunt doar 12 grade Celsius, indiferent de anotimp. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)