COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților; COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, Muzeul "Avram Iancu" din localitatea Câmpeni, judeţul Alba, aflat pe strada Revoluţiei 1848, prezintă câteva momente importante din istoria Ţării moţilor.
Înfiinţat în anul 1989, a fost inaugurat la 30 mai când s-au împlinit 140 de ani de la revoluţia de la 1848-1849 condusă de Avram Iancu. Muzeul este adăpostit de o clădire monument de arhitectură tipic mocănească, în care şi-a desfăşurat activitatea Cartierul General al armatelor lui Avram Iancu, ce era la vremea respectivă prefect al "Legiunii Auraria Gemina".
Exponatele muzeului, datând din perioada daco-romană, ori din timpul luptelor conduse de Horea, Cloşca şi Crişan, de Avram Iancu, sunt grupate în patru săli cu tematici diferite. Astfel, prima sală prezintă, cu ajutorul unor piese şi materiale, istoria veche şi străveche a Munţilor Apuseni, în timp ce în a doua sală sunt expuse manuscrise şi obiecte referitoare la momentul constituirii statelor feudale româneşti, înfăptuirea primei Uniri a celor trei ţări române sub Mihai Viteazul. În cea de a treia sală este prezentată Răscoala ţărănească din 1784 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
Cea mai importantă sală a muzeului, cea de-a patra, prezintă piese, imagini, documente, texte exemplificative privind evenimentele revoluţionare din Munţii Apuseni din 1848-1849 şi referitoare la personalitatea cea mai pregnantă a acestora, Avram Iancu. Această sală poate fi considerată, atât prin amplasarea cât şi prin tematica sa, spaţiul central al Muzeului din Câmpeni. Mărturie ale faptelor glorioase ale lui Avram Iancu stau fotocopii, scrisori trimise de către tribunii Crăişorului, ori documente scrise de însuşi Avram Iancu către luptătorii săi. Tot aici sunt expuse texte referitoare la jubileul din 1924, când s-au sărbătorit 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu, macheta statuii "Craiului Munţilor" executată de Constantin C. Bărbat şi chiar testamentul lui Avram Iancu. A rămas celebru în istorie un pasaj din acest testament: ''Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea fericită, pentru care după puteri am lucrat până acum, durere fără mult succes, ba tocmai acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă să prefac în nimica".
De asemenea pot fi văzute obiecte de uz casnic, macheta tunului de cireş şi un colţ etnografic cu obiecte tradiţionale.
Muzeul "Avram Iancu" a fost secţie a Muzeului Unirii de la Alba Iulia de la inaugurare până în anul 2003 când a trecut în subordinea administraţiei publice locale.
Clădirea muzeului adăposteşte şi biblioteca orăşenească cu un bogat şi variat fond de carte cuprinzând circa 37.000 de volume şi peste 500 de utilizatori înscrişi.
În anul 2012 sediile muzeului şi bibliotecii au fost inaugurate după un amplu proces de renovare şi modernizare, cele două instituţii fiind piloni ai vieţii socio-culturale din această zonă şi nu numai.
Muzeul a adunat prin activităţi de păstrare, catalogare, conservare, expunere, diverse obiecte, documente de interes cultural, prin care pot fi cunoscute pagini glorioase ale istoriei noastre şi reprezintă o poartă deschisă tuturor către istoria, valorile, către eroii noştri naţionali. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.