În general, utilizarea nămolurilor ca factor terapeutic are un efect cunoscut de mii de ani, fiind unul din cele mai vechi tratamente folosite încă din Egiptul antic şi, apoi, tot mai mult în decursul vremii, iar unele metode de aplicare a nămolului s-au moştenit până în ziua de azi.
Proprietăţile terapeutice ale nămolului de la Techirghiol sunt recunoscute în întreaga lume.
Potrivit unor documente, se pare că acestea au fost descoperite de legiunile romane staţionate în regiunea Dobrogei. În zona lacului s-au descoperit monede romane şi alte elemente care atestă activităţi economice pe malul Techirghiolului. Lacul a fost consemnat în scrierile antice ca un popas pe drumul principal ce lega cetăţile Tomis şi Callatis. Primele atestări scrise privind utilizarea nămolului în scopuri curative aparţin însă armatei otomane, ai cărei comandanţi obişnuiau să facă, la începutul anilor 1 800, împachetări cu nămol.
O legendă de prin partea locului, spune, însă, că beneficiile nămolului au fost descoperite de un bătrân olog şi orb, pe nume Techir, care călătorea pe un măgar. Acesta ar fi ajuns, din greşeală, în mâlul lacului care îi poartă numele. Ore în şir s-a chinuit bătrânul să iasă din noroiul mirositor, iar când a reuşit să scape, şi-a dat seama că ochii săi puteau distinge o geană de lumină, iar picioarele sale, până atunci neputincioase, începuseră să îl asculte. Cât despre tovarăşul său de călătorie, plăgile îi dispăruseră complet.
Prin aşezarea sa geografică, România dispune de o mare bogăţie de factori naturali (ape minerale, mofete, nămoluri, lacuri terapeutice) care sunt răspândiţi aproape pe întreaga suprafaţă a ţării.
Utilizarea nămolurilor în terapie a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Techirghiol (sapropelic) şi Vatra Dornei (nămol de turbă de la Copăceni şi Poiana Stampei). Apoi ea s-a extins la terapia practicată în diferite staţiuni balneo-climaterice de pe litoralul Mării Negre. La începutul secolului al XX-lea, echipe de specialişti români şi străini au studiat beneficiile tratamentului cu nămol de Techirghiol. Astfel, în 1924, nămolul sapropelic de la Techirghiol a primit medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris.
Lacul Techirghiol, situat pe ţărmul Mării Negre, între localităţile Techirghiol, Eforie Nord şi Eforie Sud, este cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 m şi salinitatea de peste 90 g/l. El se deosebeşte fundamental de celelalte lacuri prin aspectele sale fizico-geografice cu toate că geneza este aceeaşi (liman fluvio-marin). Temperatura medie a apei este în general apropiată de cea a aerului. Datorită mineralizării ridicate, temperatura apei lacului Techirghiol poate scădea sub 0°C fără să îngheţe.
Fauna nevertebratelor ce populează lacul Techirghiol este dominată de crustaceul Artemia salina, care împreună cu alga Cladophora cristalina furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic cu componenţi minerali activi care îi dau o valoare terapeutică deosebită. Nămolul se află sub formă sedimentată pe fundul lacului, în anumite zone ale acestuia, pe o arie totală de aproximativ 98 ha, într-un strat cu o grosime de cca 0,6 m.
Nămolul este o substanţă cu o compoziţie chimică complexă, formată în urma unui proces biologic extrem de îndelungat (numit peloidogeneză) în condiţiile specifice din lacul Techirghiol.
De culoare neagră, lucios şi onctuos, nămolul are un miros caracteristic (hidrogen sulfurat) şi posedă proprietăţi fizice care îl fac extrem de util în tratamentul diferitelor afecţiuni; el reprezintă un unicat din toate punctele de vedere. Astfel, nămolul are proprietatea de a se întinde, a se mula pe suprafaţa corpului (este plastic); absoarbe apa ca un burete, fiind capabil totodată să se şi amestece foarte bine cu ea (este hidropexic); înmagazinează uşor căldura (este termopexic) când este încălzit şi o cedează greu corpului nostru (are o termoconductibilitate redusă); de aceea, aplicat fierbinte pe piele, dă o senzaţie de căldură mai redusă decât o baie cu apă la aceeaşi temperatură.
Nămolul se foloseşte încălzit pentru diverse proceduri: împachetări, cataplasme şi în amestec cu apa sărată din lac, pentru băi la cadă. Modul de aplicare constă în împachetări parţiale cu nămol cald, de 45 - 50°, timp de 20-30 minute (eventual cu masaj), sau oncţiuni, care pot fi parţiale sau complete, cu nămol rece şi expunere la soare (metoda egipteană).
Nămolul sapropelic tratează afecţiuni reumatologice de tip inflamator sau degenerativ, sechele posttraumatice (ale muşchilor, pielii şi osului), afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (de la nevralgii la hemiplegii, hemipareze, scleroza multiplă şi Parkinson), afecţiuni ginecologice (anexite, cervicite, metrite, sterilitate secundară, tulburări funcţionale), afecţiuni dermatologice (psoriazis, sindrom seboreic, alergodermii), afecţiuni vasculare periferice (ischemie, insuficienţă circulatorie) etc.
Aplicarea nămolului pe întreaga suprafaţă a tegumentului declanşează reacţii funcţionale locale ale ţesuturilor şi generale, inhibând sau activând unele sisteme enzimatice şi metabolice. Cura balneară cu nămol sapropelic produce efecte favorabile ce persistă timp îndelungat prin modificarea capacităţii de răspuns adaptativ la diverşi stimuli.
Tratamentul cu nămol se mai numeşte şi peloidoterapie. Peloidoterapia trebuie folosită numai la indicaţia şi sub controlul medicului.
În prezent, turiştii care merg pe litoralul românesc pot să-şi trateze diferitele afecţiuni în centrele specializate aflate la Techirghiol, Mangalia, Eforie Nord şi Neptun. Acelaşi nămol sapropelic, regăsit pe fundul lacului Techirghiol, este utilizat în toate clinicile de pe litoralul românesc. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)