Soprana Ileana Cotrubaş, care a strălucit pe scenele Operelor din Viena, Berlin, Milano, apreciată de public, dar şi de critici, împlineşte, la 9 iunie 2014, 75 de ani.
S-a născut în 1939, la Galaţi şi a crescut într-o familie de muzicieni. Cariera muzicală a artistei a început la radio, într-o formaţie corală a copiilor, când aceasta avea nouă ani. În 1952 s-a stabilit la Bucureşti, pentru a urma cursurile Şcolii Speciale de Muzică. A debutat la Opera din Bucureşti, în 1964, remarcându-se, apoi, pe marile scene ale lumii.
''În realitate, cariera mea a fost mult mai lungă decât se crede! La vârsta de 14 ani, eram deja pe scena Operei din Bucureşti, într-un cor de copii: 'Carmen', 'Boris Godunov', 'Tosca'... Adevăratul meu debut datează din 1964, în rolul Yniold din 'Pelleas şi Melisande'. Îmi amintesc cu emoţie de prezenţa Nadiei Boulanger în sală şi de felicitările sale pentru calitatea francezei mele'', mărturisea soprana într-un interviu.
Artista declara că a avut şansa de a studia cu profesori foarte buni în România, dar şi de a colabora cu regizori, dirijori, parteneri de scenă de un mare talent.
''În general, am avut o şansă extraordinară de-a lungul carierei mele, care a fost la fel de frumoasă pe cât puteam să mi-o doresc: am întâlnit oameni excepţionali şi am păşit alături de cei mai mari parteneri, regizori şi dirijori. Fundamental, datorez totul educaţiei muzicale, absolut perfecte, pe care am primit-o în România. Mai întâi la Şcoala de muzică, apoi de la un remarcabil profesor de canto, Eugenia Elinescu, care m-a iniţiat treptat în bel canto. Am învăţat să fac vocalize, să cânt roluri uşoare precum Barbarina din 'Nunta lui Figaro', liduri (...) În sfârşit, a fost Conservatorul, în clasa lui Constantin Stroescu, un tenor care a cântat la Opera Comică (din Paris, n.r.), care a făcut turnee în America şi a jucat chiar în filme. Stroescu era o mare personalitate, un om foarte cultivat, cu care am studiat întreg repertoriul francez, acesta ocupând apoi un loc important în cariera mea. De fapt, tot ceea ce am învăţat în România mi-a servit în continuare şi nu pot spune că munca mea ulterioară cu cei mai mari dirijori mi-ar fi adus ceva nou", declara artista în interviu.
În 1965, Ileana Cotrubaş a participat la un concurs în Olanda, unde a câştigat primul său premiu în operă, de lied şi oratoriu. În 1966 a câştigat un concurs de radio-televiziune la Munchen (Germania). Datorită succeselor înregistrate, a apărut pe scena Operei de Stat din Viena, Hamburg, Berlin şi la Festivalul de la Salzburg şi a semnat un contract cu Opera din Frankfurt. În 1969, a debutat pe scena londoneză, susţinând spectacole la Royal Opera House, Covent Garden. A cântat în Chicago, la Lyric Opera (1973), au urmat apoi spectacole în Milano, La Scala (1975) şi în New York, la Metropolitan (1977).
''Debutul meu internaţional a avut loc în 1969, la Festivalul de la Glyndebourne, tot în 'Pelleas', dar de data aceea în rolul Melisande, sub conducerea lui John Pritchard şi în regia lui Pierre Médecin.(...) Apoi, în 1970, am debutat la Covent Garden din Londra, cu rolul Tatiana din 'Evgheni Oneghin', apoi la Opera din Viena, în anul următor, în 'Traviata', alături de minunatul Alfredo al lui Nicolai Gedda, sub conducerea lui Josef Krips, cu tempi foarte lenţi, împotriva cărora încercam să lupt!'', îşi amintea marea soprană.
Punctul culminant al carierei artistei l-a constituit spectacolul de la 'Scala' din Milano, din 7 ianuarie 1975, când a înlocuit-o pe Mirella Freni. Performanţa sa a fost apreciată atât de către critici, dar, mai ales, de public. S-a remarcat printr-o voce de o puritate şi expresivitate deosebită, în diferite limbi străine. Presa de specialitate a apreciat sensibilitatea şi extraordinara sa forţă dramatică.
De-a lungul carierei internaţionale a colaborat cu nume celebre aflate la pupitrul dirijoral de la Carlos Kleiber la Herbert von Karajan.
''A lucra cu Carlos Kleiber era o fericire incredibilă: de fiecare dată aveam sentimentul că mă depăşesc, într-atât eram de inspirată de muzicalitatea şi de personalitatea sa. Întâlnirea noastră a fost excepţională şi ea m-a împins incontestabil dincolo de posibilităţile mele naturale. (...) Niciodată nu am întâlnit un asemenea perfecţionist şi sunt foarte tristă că şi-a întrerupt cariera, căci era singurul şef de orchestră - şi totuşi eu am lucrat cu cei mai buni - care respira odată cu muzica. Pentru mine, Carlos Kleiber şi Sandor Vegh sunt cele două personalităţi (în sensul de veritabili artişti) ai secolului nostru. (...) Bineînţeles, am lucrat şi cu Hebert von Karajan, în special pentru 'Nunta lui Figaro' în producţia lui Jean-Pierre Ponnelle, la Viena. Dădusem audiţie la el pentru 'Pamina şi Gilda' la Filarmonica din Berlin, după debutul meu, din 1974, cu 'Boema', la Scala. Fusese încântat şi mă angajase pentru Susanna... În realitate, nu corespundeam într-adevăr vocii instrumentale pe care o căuta... şi nu eram prea docilă!'', spunea artista într-un interviu, în 1990.
Dacă ar fi să aleagă un rol, cel mai drag, din întreaga carieră, acela ar fi Violeta.
''Mi-au plăcut toate rolurile şi m-am dăruit fiecăruia dintre ele: bineînţeles Violeta îmi este foarte dragă, dar le-am iubit şi pe Tatiana, Antonia, Mélisande, Pamina, Susanna şi Mimi".
Cât priveşte scena de care o leagă cele mai frumoase amintiri şi momente, aceasta este Covent Garden, unde a cântat peste 20 de ani.
A făcut un neuitat cuplu cu Placido Domongo în ''Traviata'' şi ''Rigoletto'' de Verdi, ''Povestirile lui Hoffmann'' de Offenbach, dar şi în ''Elixirul dragostei'' de Donizetti, ''Carmen'' de Bizet, ''Beatrice şi Benedict'' de Berlioz, ''Louise'' de Charpentier şi ''Gianni Schicchi'' de Puccini. Cu Luciano Pavarotti a apărut în ''Favorita'' de Donizetti, ''Boema'' de Puccini şi ''Idomeneo'' de Mozart. În viaţă, disciplina, seriozitatea şi precauţia i-au fost coordonatele de bază.
Nu şi-a depăşit niciodată limitele vocale şi rezistenţa fizică, încadrându-se, după propriile-i mărturisiri, în 35 de spectacole şi câteva concerte sau recitaluri pe an.
Ileana Cotrubaş s-a retras din activitatea muzicală în 1990. Cu toate acestea, ea nu s-a retras definitiv din viaţa muzicală, predând lecţii tinerilor cântăreţi şi ţinând cursuri de măiestrie. Celebra soprană Angela Gheorghiu a fost eleva sa.
''Multă lume mă întreabă de ce vreau să mă retrag, dat fiind că aş putea să mai cânt încă 4-5 ani; găsesc însă că mai bine sau mai mult decât am făcut până acum, nu se va putea. Eu mi-am îndeplinit toate idealurile, vocea îmi mai sună încă, dar mi-am respectat întotdeauna limitele şi cred că am făcut bine. (...) Nu regret nimic, nici scena, nici succesele, şi trăiesc foarte fericită: vocea o mai am şi cânt pentru mine... Aş putea chiar să mai dau câte un recital cu melodii pentru prieteni!"'', spunea, într-un interviu, în 1990, soprana.
A scris o carte - ''Adevărurile operei'', în care sunt adunate idei în care artista în care a crezut întotdeauna.
"Niciodată nu mă gândisem să abordez o autobiografie, ca atâţia alţii dinaintea mea! Dar ceea ce se întâmplă în operă m-a convins că este de datoria mea să trag un semnal de alarmă şi de revoltă împotriva dictaturii tuturor acelor regizori care sunt pe cale să distrugă arta lirică! Aceşti oameni se pretind creatori, dar nu sunt decât nişte reproducători: creaţia există deja, iar talentul lor ar trebui să constea în arătarea, cât mai fidel posibil, a geniului lui Verdi, Mozart sau Wagner", spunea artista, referindu-se la carte.
A locuit câţiva ani la Viena, câţiva ani la Londra, zece la Monte Carlo, ocazional la New York, iar în 2007 a revenit la Viena, unde duce o viaţă obişnuită - citeşte, merge la spectacole şi concerte, împărtăşeşte din tainele sale artistice tinerilor solişti. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)