Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ramona Mănescu s-a născut la 6 decembrie 1972, la Constanţa.
Este licenţiată în Ştiinţe Juridice, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1999). A urmat studii postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (2005) şi în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii din cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională (2006). În 2006 a mai absolvit un master în Relaţii internaţionale şi integrare europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, precum şi cursuri postuniversitare de Drept internaţional public, Drept comunitar, Relaţii Internaţionale, Studii europene şi euro-atlantice, Diplomaţie la Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În perioada 2000-2005, a lucrat ca avocat la cabinetul individual de Avocatură 'Ramona Nicole Mănescu'.
În 1990, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL). În perioada 1996-1997 a fost preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal sector 6, iar între 1996-2004 a fost membru al Departamentului de relaţii externe a PNL. În perioada 2001-2002 a fost ofiţer internaţional al Tineretului Naţional Liberal (TNL) şi vicepreşedinte al TNL (2002-2005). Între 2003-2005 a fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) şi raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali a PNL.
Între 2002 şi 2004 a fost expert parlamentar, consilier al vicepreşedintelui Comisiei de Apărare, Afaceri Interne şi Securitate Naţională din Camera Deputaţilor, iar în perioada 2005-2007 a fost vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret.
Europarlamentar al PNL din 2007, reales în 2009 şi în 2014. În cadrul Grupului Alianţei Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE) a fost coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale şi în Comisia de Cultură şi Educaţie. De asemenea, a făcut parte şi din delegaţiile pentru relaţiile cu Peninsula Arabică şi Japonia.
În 2008, a fost declarată europarlamentarul anului 2008 la categoria Educaţie şi cultură în cadrul galei 'The Parliament Magazine Awards'.
A fost lector pentru diferite conferinţe având ca teme: 'Managementul conflictelor - instruirea tinerilor'; 'Dezvoltarea Parteneriatului Regional'; 'Globalizare, 90 de ani de Diplomaţie Românească (2003)'.
De asemenea, a fost coordonator al proiectului "Human Rights and International Law" (Strasbourg, Franţa, 2003) şi al proiectului "Empowerment of Women in Politics" (Polonia, 2004).
Este căsătorită cu Rareş Mănescu, primarul sectorului 6 din Bucureşti, membru al Partidului Naţional Liberal, şi are doi copii, Vlad şi Dragoş.
Vorbeşte limbile engleză, italiană şi franceză.
Ramona Mănescu a fost propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor, decizie luată în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL din 25 august 2013. La 26 august 2013, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire.
La 26 februarie 2014 şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor. AGERPRES (Documentare - Suzana Cristache Drăgan/Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.