Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cristian Silviu Buşoi s-a născut la 1 martie 1978, la Drobeta Turnu Severin.
A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (2003), Colegiul Naţional de Apărare (2005) şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii 'Titu Maiorescu' din Capitală (2007). Este doctor în Sănătate Publică şi Management Sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara .
A fost medic stagiar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în perioada 2003-2004. Din decembrie 2004 a fost medic rezident, iar din martie 2007, preparator universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara.
A devenit membru al Partidului Naţional Liberal (PNL) în 1996. A fost vicepreşedinte al organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi (1996-1998); membru al Biroului Permanent Judeţean TNL Mehedinţi (1996-2000); coordonator de programe TNL pentru zona Vest (Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara) (2000-2002); preşedinte TNL Timişoara (mai 2001-mai 2002); preşedintele naţional al Cluburilor Studenţeşti Liberale (mai 2002-februarie 2005); secretar al Comisiei pentru politici educaţionale şi formare profesională a PNL (iulie 2003-noiembrie 2004); consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (mai-decembrie 2004); consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu (octombrie 2002-mai 2004); secretar internaţional al PNL (aprilie 2005- ianuarie 2007); membru al Biroului Permanent Naţional TNL (martie 2005-martie 2007); secretar executiv responsabil cu coordonarea relaţiilor externe ale PNL (aprilie 2005-ianuarie 2007); vicepreşedinte PNL Mehedinţi (octombrie 2005-ianuarie 2007). Din ianuarie 2007 este membru al Biroului Politic Central al PNL, iar din iunie 2007 este vicepreşedinte al PNL Timiş.
La alegerile din 2004, a fost ales deputat în circumscripţia electorală Timiş. A fost membru al Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană (în perioada 20-31 decembrie 2006), membru al Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României (până la 23 mai 2007) şi a făcut parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale (până la 10 octombrie 2007). A fost membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din cadrul Camerei Deputaţilor până în noiembrie 2007.
A fost ales europarlamentar, în 2007, reales în iunie 2009. A făcut parte din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi a fost membru în Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, membru al Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, precum şi membru al Delegaţiei la Adunarea Parlamentară Euronest.
Cristian Buşoi a fost propus de premierul Victor Ponta, la 13 iunie 2013, la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), decretul de numire al acestuia în funcţie, fiind semnat, a doua zi.
La 26 februarie 2014, odată cu ieşirea de la guvernare a PNL şi-a dat demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Este căsătorit. Cunoaşte limbile franceză şi engleză. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.