Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Europarlamentarul Cătălin Sorin Ivan s-a născut la 23 decembrie 1978, în Galaţi.
Între 1993 - 1997, a urmat cursurile Liceului Teoretic ''Gh. Munteanu Murgoci'', Brăila, secţia matematică-fizică. Absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea ''Al. I. Cuza'' Iaşi, secţia ''Tranzacţii Internaţionale'' (2003), master în Afaceri Internaţionale, Universitatea ''Al. I. Cuza'' (2006) şi un master în "Management politic", Şcoala de Studii Academice Postuniversitare "Ovidiu Şincai" Bucureşti (2006). Doctorand, din 2006, în cadrul Universităţii ''Al. I. Cuza'' Iaşi.
Membru în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi (1999-2003); membru în Senatul Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi (1999-2003); membru activ al Sindicatului "Liga Studenţilor Economişti" Iaşi (1999-2001); vicepreşedinte al FASER, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Economie din România (2000-2003); membru în Comisia pe probleme profesionale a Consiliului Naţional al Studenţilor (2001-2003).
În ceea ce priveşte cariera politică, în cadrul PSD a ocupat sau ocupă mai multe poziţii: membru al Biroului Executiv al TSD la nivel naţional (2003-2004); vicepreşedinte al Organizaţiei TSD Municipiul Iaşi (2003-2005); membru în Biroul Executiv al Consiliului Judeţean al PSD Iaşi (2003-2005); preşedinte al Organizaţiei Municipale TSD Iaşi (2005-2007); secretar al Departamentului pentru Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport al PSD (2005-2008); preşedinte al TSD Judeţul Iaşi (2006-prezent); vicepreşedinte al TSD pe probleme de relaţii externe (2006-prezent). Din decembrie 2012, este purtător de cuvânt al PSD.
A desfăşurat şi o scurtă activitate în cadrul administraţiei locale: membru în Consiliul Judeţean al PSD Iaşi (2005-prezent); preşedinte al Comisiei de Sănătate, Consiliul Local Iaşi (2006-2008); preşedinte al Comisiei de Dezvoltare şi Relaţii Externe, Consiliul Judeţean Iaşi (2008-2009).
A fost ales europarlamentar pe listele PSD+PC în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. Activează în cadrul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.
Este vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu ţările din Comunitatea Andină, membru în Comisia pentru control bugetar, Comisia pentru cultură şi educaţie, Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia, Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest şi membru supleant la Comisia pentru bugete şi Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană.
La 6 februarie 2014, numele său a apărut pe lista primelor 13 nume propuse de PSD pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
Este căsătorit, vorbeşte limbile engleză şi franceză. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Marina Bădulescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.