Natura excentrică şi neîncetata autopromovare au făcut din Salvador Dali cel mai ieşit din comun reprezentant al mişcării suprarealiste. Savura curtarea maselor, iubea crearea de senzaţii şi mai ales de controverse. ''În comparaţie cu Velázquez, sunt nimic, dar în comparaţie cu pictorii contemporani, sunt cel mai mare geniu al lumii moderne'', spunea Dalí în 1960.
Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domenech s-a născut la 11 mai 1904, în Figueres, lângă Gerona, Catalonia, în apropiere de graniţa cu Franţa. Tatăl lui, Salvador Dalí y Cusiun, de profesie notar, a avut faţă de el o abordare mai strictă, în contrast cu cea a mamei, Felipa Domenech Ferres, care adesea trata cu indulgenţă inclinaţiile spre artă şi excentricităţile precoce ale tânărului Salvador. Alături de sora mai mică, Ana Maria, şi-a petrecut copilăria în Figueras şi la locuinţa de vară a familiei, în satul de pescari Cadaques. De la o vârstă fragedă, Salvador crea desene complexe, ambii părinţi susţinându-i talentul artistic şi amenajându-i un studio de pictură, înainte de a intra la şcoala de artă.
Urmează cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influenţate de impresionism şi de pictura spaniolă a secolului al XIX-lea. Prefera să viseze cu ochii deschişi şi să iasă în evidenţă drept excentricul clasei, purtând părul lung şi haine ciudate. Până în 1919, tânărul artist avea deja prima expoziţie deschisă, la Teatrul Municipal din Figueres.
În 1921, începe cursurile universitare la ''Real Academia de Bellas Artes de San Fernando'' din Madrid. În această perioadă îi cunoaşte pe scriitorul Federico García Lorca şi regizorul Luis Buńuel.
Prin picturile lui, în care experimentează cubismul, câştigă atenţia colegilor studenţi. Singurele informaţii despre cubism le dobândise din reviste şi dintr-un catalog primit de la Ramon Pichot. În 1924, încă necunoscutul Dalí ilustrează, pentru prima dată, o carte: prima ediţie tipărită a poemul catalan ''Las brujas de Llers'', scris de prietenul său Carles Fages de Climent. Dalí a experimentat şi curentul Dada, care i-a influenţat lucrările întreaga viaţă.
După o suspendare de la Academie pentru că provocase o revoltă între studenţi, este arestat în Gerona pentru susţinerea mişcării separatiste din Catalonia, deşi de fapt era apolitic. În 1926, este exmatriculat înainte de examenele finale pentru afirmaţia sa potrivit căreia niciun membru al facultăţii nu avea competenţa să-l examineze.
Între 1926 şi 1929, în timpul unor călătorii la Paris, întâlneşte personalităţi influente, precum Pablo Picasso, pe care îl venereză, şi Andre Breton, liderul mişcării suprarealiste. În acest timp, Dalí creează o serie de picturi care evidenţiază influenţa lui Picasso. Îl cunoaşte pe Joan Miró, pictor şi sculptor spaniol, care alături de poetul Paul Éluard şi pictorul René Magritte, îl iniţiază în suprarealism. Până la acea vreme, Dalí lucrase în manieră impresionistă, futuristă şi cubistă. Picturile lui ajung să fie asociate cu trei teme generale: universul şi senzaţiile umane, simbolismul sexual şi ilustrarea ideografică.
Unul din primele tablouri suprarealiste datează din 1927 - ''Le sang est plus doux que le miel''.
Toate picturile sale în ulei reprezentau colaje de imagini din visele lui. Lucrările presupuneau o tehnică clasică meticuloasă, influenţată de artiştii Renaşterii, în contrast cu spaţiul ireal de vis pe care îl crea cu personaje stranii şi halucinante. Contribuţia majoră a lui Dalí în suprarealism a fost aşa-numita ''metodă paranoico - critică'', un exerciţiu mental de accesare a subconştientului pentru stimularea creativităţii artistice.
În 1929, Salvador Dalí îşi extinde explorarea artistică în cinematografie, prin colaborarea cu Luis Buńuel la două filme, ''Un Chien andalou'' (Un câine andaluz, 1929) şi ''L'Age d'or'' (Vârsta de aur, 1930). Arta lui Dalí se face remarcată şi câţiva ani mai târziu, într-o altă peliculă, ''Spellbound'' (1945), în regia lui Alfred Hitchcock.
Începe să se bucure de notorietate internaţională, după ce trei din pânzele sale, între care şi ''Coşul de pâine'' (acum aflată în colecţia Muzeului Dali), au fost expuse la cea de-a treia expoziţie anuală internaţională de la Pittsburg (1928).
În 1929, Dalí o cunoaşte pe Elena Dmitrievna Diakonova, o imigrantă din Rusia, cu 10 ani mai în vârstă decât el, pe atunci căsătorită cu scriitorul suprarealist Paul Éluard. O puternică atracţie se naşte între Dalí şi Diakonova, şi în curând ea îşi părăseşte soţul. Cunoscută sub numele ''Gala'', Diakonova este muza şi inspiraţia lui Dalí, şi, în 1934, îi devine soţie. Va apărea pretutindeni în opera artistului, drept ''Galarina'' (1944-1945), ''Leda Atomica'' (1949) sau ''Galateea'' (1952). Gala se ocupă şi de problemele legale şi financiare ale artistului, îi negociază contractele pentru expoziţii şi promovare.
În 1930, artistul devenise o personalitate a mişcării suprarealiste. Una din cele mai faimoase lucrări din acea vreme şi poate cea mai cunoscută este ''Persistenţa memoriei'' (1931). În 1934, omul de afaceri Julian Levy îl prezintă pe Dalí la o expoziţie de la New York, moment marcat de controverse.
Influenţat de teoria psihanalizei enunţată de Sigmund Freud, creează în deceniile patru-cinci ale secolului XX, pânze înfăţişând creaturi fantasmagorice, scene contradictorii şi absurde: ''La girafe en feu'' (Muzeul de artă Bâle - 1935), ''Ruines Ataviques apres la pluie'' (colecţie particulară Roma - 1936).
Odată cu apropierea războiului, Dalí intră în conflict cu Breton şi grupul suprarealist din care va fi exclus în anul 1934. Acest lucru nu l-a împiedicat să-şi expună lucrările la toate expoziţiile internaţionale ale decadei, declarând, plin de infatuare: ''Le Surrealisme c'est moi''. La deschiderea expoziţiei suprarealiste de la Londra, din 1936, susţine o prelegere intitulată ''Fantômes paranoďaques authentiques'' (Fantome paranoice autentice), îmbrăcat într-un costum de scafandru, cu un tac de biliard, alături de doi câini. Mai târziu, a declarat că ţinuta lui descria ''cufundarea în adâncuri'' a minţii umane.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se mută împreună cu soţia în SUA, unde rămân până în 1948, când se întorc în Catalonia. Muzeul Metropolitan de Artă Modernă din New York îi găzduieşte o expoziţie retrospectivă, în 1941. În 1942, îi este publicată autobiografia ''The Secret Life of Salvador Dalí''.
În următoarele decenii Dalí pictează o serie de 19 pânze cu teme ştiinţifice, istorice şi religioase, în perioada supranumită chiar de el ''Misticism nuclear''. Include în operele sale iluzii optice, holografie şi geometrie. După 1945, studiindu-i pe Millet, Rafael şi Vermeer, pictorul creează noi capodopere precum ''La tentation de Saint Antoine' (1946), ''La Madone de Port Lligat'' (1950), ''Christ de Saint Jean de la Croix'' (1951), ''La cene'' (1955), ''Rose meditative'' (1958), ''La Decouverte de l'Amerique par Christophe Colomb'' (1959).
Anii ‘60 sunt dedicaţi unor alte experimente, demonstrând noi metode de a picta folosindu-se de o puşcă, creând aşa-numita ''Bombă a Apocalipsului'', dezvăluind capodopere de mari dimensiuni ca ''La Bataille de Tetouan'' (1962), ''Tuna Fishing'' (1966-1967), ''La torero hallucinogene'' (1968-1970), caracterizate printr-o surprinzătoare bogăţie tematică şi coloristică.
Din 1960 până în 1974, Dalí îşi dedică o mare parte din timp pentru crearea Teatro-Museo Dalí (Muzeul-Teatru Dali) în Figueres. Clădirea muzeului găzduise anterior Teatrul Municipal din Figueres, unde avusese loc prima expoziţie a lui Dalí, când avea 14 ani. La Biserica Sfântul Petru din apropiere, Dalí fusese botezat şi la mică distanţă se află casa în care s-a născut. Teatro-Museo Dalí s-a deschis oficial în 1974. Alături de creaţii proprii, aici au fost expuse pânze şi sculpturi ale prietenilor săi (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Pichot).
Tot în 1974, Dalí renunţă la colaborarea cu managerul Peter Moore şi toate drepturile asupra colecţiei sunt vândute fără permisiunea sa, pierzându-şi o mare parte din avere. Doi colecţionari americani de artă, A. Reynolds Morse şi soţia sa, Eleanor, pe care îi cunoscuse în 1942, înfiinţează organizaţia ''Prietenii lui Dali'' şi o fundaţie care ajută la restabilirea finanţelor artistului. Organizaţia înfiinţează şi Salvador Dalí Museum în St. Petersburg, Florida.
În anii '80, Dalí revine la teme mai vechi şi începe să-l studieze pe Michelangelo. Megalomania se transformă în umilinţă şi şovăială, în teama de a muri, dar artistul încă încearcă, prin ultimele lui puteri, să penetreze secretele marilor maeştri. Pentru că nu poate mânui pensula, din cauza unei afecţiuni care îi provoacă un tremur permanent şi o slăbiciune în mâini, îşi pierde abilitatea de a se exprima cum ştia mai bine.
La 10 iunie 1982, Gala moare, Dalí rămâne singur şi intră în depresie, având mai multe tentative de sinucidere. Se mută la Pubol, într-un castel pe care îl cumpărase şi îl refăcuse pentru Gala. Ajunge în scaun cu rotile, dar prietenii şi colegii artişti îl salvează şi îl readuc la Figueres, în Teatro-Museo.
La 23 ianuarie 1989, Salvador Dalí moare în urma unui atac de cord, la vârsta de 84 de ani. Ceremonia funerară are loc la Teatro-Museo, unde este înmormântat într-o criptă.
Salvador Dalí a realizat de-a lungul vieţii peste 1.500 de picturi, pe lângă ilustraţii de cărţi, litografii, decoruri şi costume de teatru, desene, zeci de sculpturi şi multe alte proiecte, inclusiv un film scurt de animaţie pentru Disney.
Imaginea lui Dalí, cu mustaţa inspirată de la maestrul spaniol al secolului al XVII-lea, Diego Velázquez, rămâne vie în istorie. A primit nenumărate critici, valoarea operelor sale fiind contestată şi după moarte, însă multe voci afirmă contrariul. ''Dalí ar trebui clasat, alături de Picasso şi Matisse, între cei mai importanţi trei pictori ai secolului XX'', a evidenţiat curatorul unei expoziţii, la Muzeul de Artă din Philadelphia, în 2005. AGERPRES (Documentare- Roxana Mihordescu, Suzana Cristache Drăgan, editor: Irina Andreea Cristea)