Fred Astaire (Frederick Austerlitz) a fost un superstar: actor, cântăreţ, dansator, coregraf. Pentru modul unic în care a îmbinat imaginea cu muzica şi dansul a primit un Oscar pentru întreaga activitate şi are o stea pe Walk of Fame din Hollywood.
S-a născut la 10 mai 1899, în Omaha. În 1905, pe când avea doar şase ani, a început, împreună cu sora sa Adele, cursurile de dans la şcoala Alvienne. Cei doi copii au cântat şi au dansat într-un vodevil, repurtând primul succes. Au adoptat numele de scenă "Astaire". Aşa a început o lungă carieră, cei doi fiind parteneri timp de 27 de ani.
În 1917, au optat pentru muzicaluri. Din acel moment până în 1932 au apărut în zece producţii muzicale de pe Broadway. Cele mai multe au fost de mare succes. Remarcabile sunt comediile muzicale semnate de George şi Ira Gershwin - "Lady, Be Good!" (1924) şi "Funny Face" (1927).
După ce în 1932 Adele s-a retras, Fred Astaire a continuat să lucreze nu numai ca dansator, ci şi ca coregraf şi regizor al multor producţii pe Broadway. În 1930 o cunoaşte pe Ginger Rogers, cea care îi va fi parteneră în cele mai multe dintre producţiile cinematografice.
În 1933, Astaire s-a căsătorit cu Phyllis Livingston Potter, ce făcea parte din una dintre familiile aristocratice din Boston. Au avut doi copii.
După căsătorie, artistul a plecat la Hollywood unde a apărut în "Dancing Lady" (1933). Odată cu "Flying Down to Rio" (1933) debutează colaborarea cu Ginger Rogers. Astaire joacă singur în "Damsel in Distress" (1937) şi pentru că filmul nu are succesul scontat, se reface cuplul Astaire-Rogers în "Carefree" (1938).
În această perioadă primeşte oferte pentru a înregistra la radio o emisiune, dar şi pentru a face reclamă unei mărci de ţigări. Cariera lui e relansată alături de Ginger Roger cu care joacă, dansează, cântă în ''Follow the Fleet'', ''Shall We Dance'', ''The Story of Vernon and Irene Castle''. Regizorii i-au dat libertate totală în realizarea coregrafiei. A întâmpinat puţine dificultăţi în a convinge studiourile să accepte cererile sale de a-i se mări onorariul.
Între 1940-1946 a făcut trei filme la Metro-Goldwyn-Mayer Studios (MGM), două la Columbia, şi trei la Paramount, şi apoi încă unul pentru Radio-Keith-Orpheum (RKO) Pictures: "Broadway Melody of 1940" (1940) cu Eleanor Powell, "Second Chorus" (1941) cu Paulette Goddard, "You'll Never Get Rich" (1941) şi "You Were Never Lovelier" (1942) cu Rita Hayworth, "Holiday Inn" (1942) cu Virginia Dale şi Bing Crosby, "The Sky's the Limit" (1943) cu Joan Leslie, "Yolanda and the Thief" (1945) şi "Ziegfeld Follies" (1945-1946) cu Lucille Bremer şi "Blue Skies" (1946) cu Joan Caulfield şi Bing Crosby.
Despre Rita Hayworth, alături de care a apărut în "You'll Never Get Rich" (1942) şi "You Were Never Lovelier" (1946), Astaire a spus mai târziu că a fost partenera sa favorită. A mai avut şi alte partenere, printre care: Lucille Bremer, Judy Garland, Betty Hutton, Jane Powell, Cyd Charisse şi Barrie Chase, dar cu niciuna nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. Cei doi mai joacă împreună în 1949 în "The Barkeleys of Broadway".
După o retragere temporară între 1945-1947, în timpul căreia a deschis Salonul de dans numit "Fred Astaire", a revenit la film pentru a juca în musicaluri, până în 1957. Dintre cele zece filme realizate de Astaire, între 1948-1957, şapte au fost făcute la MGM, iar şase dintre acestea au fost produse de Arthur Freed, figură dominantă în musicaluri la Hollywood în acea perioadă.
"Easter Parade" (1948), cu Judy Garland, a avut un mare succes. Cele mai multe dintre partenere sale din această perioadă au fost balerine: Vera-Ellen în "Three Little Words" (1950) şi "The Belle of New York" (1952), Cyd Charisse în "The Band Wagon" (1953) şi "Silk Stockings" (1957), Leslie Caron în "Daddy Long Legs" (1955) şi Audrey Hepburn în "Funny Face" (1957).
Această perioadă a fost marcată de moartea soţiei sale, un eveniment devastator pentru Fred Astaire. Profund răvăşit sufleteşte, a vrut să renunţe la filmările pentru "Daddy Long Legs" (1955), pentru care începuse deja filmările. Ulterior, a fost convins să le continue.
După ce a câştigat câteva Premii Emmy în anii 1950-1960, Fred Astaire a pus dansul pe locul al doilea, încercând să se concentreze mai mult pe cariera de actor. A avut roluri în multe filme, printre care: "On the Beach" (1959) şi "The Towering Inferno" (1974), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. A obţinut Globul de Aur pentru interpretarea din "Three Little Words" (1950) şi din "The Towering Inferno" (1974), pentru care a luat şi un Premiu BAFTA.
În 1981, la aproape 10 ani de când nu a mai dansat în public, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film.
A murit în 1987 ca urmare a unei pneumonii.
Cariera sa în filme şi televiziune a durat în total 76 ani, timp în care a făcut 31 de filme muzicale şi numeroase înregistrări. El a fost numit a cincea cea mai Mare Stea din toate timpurile de către Institutul American de Film. AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)