Atât pe scenă, cât şi pe marele ecran, Marlon Brando a fost un actor nemărginit, denumit "rebelul suprem, periculos, exploziv, pasional". Elia Kazan, regizorul producţiilor ''Un tramvai numit dorinţă'', ''On the Waterfront'' (Pe chei) şi ''Viva Zapata!'', a afirmat despre Brando: ''Aproape că poţi să-ţi pui mâna în interiorul lui''.
Marlon Brando şi-a canalizat dispreţul amar pentru autoritate şi cicatricile lăsate de copilăria nefericită în interpretări care au schimbat arta actorului pentru totdeauna - evidenţiază documentarul ''Agonia unui geniu''. Considerat un Mozart al generaţiei, Marlon Brando a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru actori precum: Robert De Niro, Al Pacino, Dustin Hoffman. Criticii lui şi-au exprimat opiniile la fel de sonor precum cei care îl apreciau. S-a spus că ar fi avut prea multă indulgenţă de sine, că s-ar autodistruge, iar unii i-au pus la îndoială echilibrul mintal. Moartea lui, la 80 de ani, i-a lăsat pe mulţi să se întrebe încă o dată: de ce geniul care a revoluţionat arta actorului pare să-şi fi respins darul remarcabil?
Marlon Brando Jr. s-a născut la 3 aprilie 1924, în inima Americii, în Omaha, Nebraska. Tatăl lui, Marlon Brando, era un agent de vânzări de succes, iar mama lui, Dodie, o actriţă amatoare la teatrul local din Omaha. În 1938, Marlon s-a mutat cu părinţii şi cele două surori la o fermă din Illinois. În spatele imaginii de familie americană fericită se afla drama abuzului de alcool şi a violenţei domestice. Era nevoit să-şi aducă acasă mama dărâmată de băutură şi să încerce să o trezească imitând vecinii şi animalele de la fermă. Astfel s-a produs un prim contact cu actoria, dar un contact dureros, spun biografii. După ce a fost exmatriculat de la Academia Militară, a săpat şanţuri până când tatăl i-a oferit finanţare pentru educaţie. S-a mutat la New York pentru a studia actoria, unde a avut-o ca mentor pe Stella Adler, la Studioul de Actorie Lee Strasberg. Adler a fost considerată principala sursă de inspiraţie pentru cariera timpurie a lui Brando, ei datorându-i şi ocazia de a cunoaşte mari opere literare, muzicale şi dramatice. Şi-a făcut debutul pe Broadway în spectacolul lui John Van Druten, ''I Remember Mama'' (1944). Criticii de teatru new-yorkezi l-au votat drept ''cel mai promiţător actor de pe Broadway'' pentru rolul din ''Truckline Caf'' (1946). În 1947, a interpretat cel mai apreciat rol de pe scenă, Stanley Kowalski, bruta din opera lui Tennessee Williams ''Un tramvai numit dorinţă'' (A Streetcar Named Desire).
Debutul la Hollywood şi l-a făcut cu un rol de veteran paraplegic din cel de-al Doilea Război Mondial, în producţia ''Bărbaţii'' (The Men - 1950). Deşi nu a cooperat cu maşina de publicitate a Hollywood-ului, a continuat cu rolul Stanley Kowalski în adaptarea cinematografică ''Un tramvai numit dorinţă'' - un succes atât la public, cât şi în ce priveşte critica. Producţia a fost recompensată cu patru premii ale Academiei de Film.
Următorul film, ''Viva Zapata!'' (1952), cu un scenariu de John Steinbeck, înfăţişează transformarea lui Emiliano Zapata de la ţăran la revoluţionar şi preşedinte al Mexicului. După depăşirea cifrelor cunoscute până atunci în box-office şi a limitelor din actoria convenţională în filme precum ''Iulius Cezar'' (1953, rol Marc Antoniu) şi ''Sălbaticul'' (1953, rol Johnny Strabler/Naratorul), a urmat ''Pe chei'' (On The Waterfront -1954), în care a jucat rolul Terry Malloy, pentru care a fost răsplătit cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
În următorul deceniu, rolurile cinematografice au fost variate: Napoleon Bonaparte în ''Désirée'' (1954), Sky Masterson în musicalul ''Guys and Dolls'' (1955), un soldat nazist în ''Leii tineri'' (The Young Lions - 1958). Între 1955 şi 1958, reprezentanţii industriei comerciale l-au votat în top 10 cei mai apreciaţi actori.
În anii '60, cariera tumultuoasă a actorului intră într-un declin abrupt. Un moment semnificativ a fost remake-ul realizat de studiourile MGM ''Mutiny on the Bounty'' (1962 - Revolta de pe Bounty), care nu a reuşit să returneze nici măcar jumătate din bugetul enorm alocat. În urma acestui eşec, au urmat valuri de critici la adresa actorului. A fost contestat pentru crizele de isterie de pe platou şi pentru că a încercat să modifice scenariul. Contractul lui pentru acest film prevedea o sumă de 5.000 de dolari pentru fiecare zi de prelungire peste programul stabilit. În acest fel, actorul ar fi câştigat în final 1,25 milioane de dolari.
În ciuda etichetelor primite, regizorul Francis Ford Copolla l-a propus pentru rolul principal din ''Naşul'' (The Godfather - 1972). Unii directori de la studiourile de producţie au insistat ca Marlon Brando să dea o probă pentru ecran înainte să fie acceptat. Fără să se simtă insultat, a trecut la treabă: s-a machiat, şi-a îndesat nişte şerveţele în gură şi a exersat la pronunţie. Nu numai că a primit rolul lui Don Vito Corleone, dar a câştigat şi Premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Cariera lui a renăscut, astfel, cu rolul şefului mafiot din primul film din această serie.
La ceremonia de decernare a Oscarurilor, Brando nu s-a prezentat să-şi ridice distincţia. În schimb, şi-a trimis o prietenă, Sacheen Littlefeather, îmbrăcată în port de amerindian, care a ţinut un discurs de protest faţă de modul în care Hollywood-ul înfăţişa indienii.
În următorul an, Brando apare în producţia controversată, totuşi mult apreciată, ''Ultimul Tango la Paris'' (Ultimo tango a Parigi). Continuă cu roluri mici, pentru care obţine remuneraţii consistente: ''Superman'' (1978) şi ''Apocalypse Now'' (1979). Este nominalizat la Oscar pentru interpretarea rolului secundar Ian McKenzie din ''A Dry White Season'' (Un anotimp alb şi uscat - 1989). Brando a apărut şi în comedia ''The Freshman'' (Novicele - 1989), alături de Matthew Broderick.
În 1994, a făcut parte din distribuţia filmului ''Don Juan DeMarco'', alături de Johnny Depp şi Faye Dunaway. În 1996, Brando a apărut în ''The Island of Dr. Moreau'' (Insula doctorului Moreau). Deşi presa a comentat că actorul a folosit o cască pentru a-şi aminti replicile, partenerul de platou David Thewlis a declarat că a fost impresionat de marele actor: ''Când intră într-o încăpere, ştii că e în preajmă''.
În 2001, Marlon Brando a jucat un rol de hoţ de bijuterii în vârstă, în ''The Score'' (Scor final), alături de Robert De Niro, Edward Norton şi Angela Bassett.
Deşi actorul a evitat să vorbească în detaliu despre căsătoriile sale, chiar şi în autobiografia sa, se ştie că a fost căsătorit de trei ori cu foste actriţe şi că a avut cel puţin 11 copii. Unul din fiii lui Brando, Christian Brando, a declarat la un moment dat pentru revista ''People'': ''Familia îşi tot schimba forma. Mă aşezam la micul dejun şi întrebam: cine eşti tu?''.
Marlon Brando a murit de fibroză pulmonară, la Los Angeles, în 2004, la vârsta de 80 de ani. A rămas în istorie ca actorul care a adus publicul în genunchi cu interpretarea din ''Un tramvai numit dorinţă'', iar rolurile sale rămân ca testament pentru capacitatea sa de explorare a multor aspecte din psihicul uman. Marlon Brando ocupă locul patru într-un clasament al actorilor americani de film ai tuturor timpurilor, întocmit de Institutul American de Film. AGERPRES/(Documentare - Roxana Mihordescu, editor: Cristian Anghelache)