COD GALBEN: 22-03-2025 ora 10 Intre 23 martie, ora 9 - 23 martie, ora 23 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înfiinţate în urmă cu peste 40 de ani, laboratoarele de cercetare Farmec au stat la temelia unei direcţii devenită ulterior tradiţie în cosmetica românească, de a da viaţă unor cercetări originale, conţinând în ele ani de studii şi experimentări făcute cu seriozitate, inventivitate şi profesionalism.
Rodul acestor cercetări poartă astăzi numele unor mărci de renume, care au făcut carieră pe piaţa românească şi externă: Gerovital H3, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec etc. Produsele ''made by Farmec'' acoperă o arie largă de domenii şi cerinţe ale consumatorilor, de la produse chimico-casnice până la produse cosmetice de întreţinere pentru corp şi ten.
Istoria companiei începe în 1889 când, la Budapesta, sunt înfiinţate Laboratoarele Molnar Moser. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, din acestea se desprinde un mic laborator, Mol-Mos, care îşi va desfăşura activitatea în Cluj-Napoca. Acesta producea apă de colonie şi pudră pentru copii.
În 1949, laboratorul este naţionalizat şi redenumit Fabrica de Produse Cosmetice Cluj nr. 21. Din acest moment începe producţia de creme, rujuri şi uleiuri de păr. Un an mai târziu, structura portofoliului de produse suferă o serie de modificări succesive, ele ajungând astfel să cuprindă 50 de repere, în majoritate creme şi loţiuni. În 1965 s-a produs pentru prima dată laptele demachiant Doina, care continuă, şi după aproape 50 de ani, să fie cel mai bine vândut demachiant de pe piaţa din România.
Întreprinderea fuzionează, în 1967, cu Fabrica de uleiuri vegetale Flacăra Cluj şi devine Flacăra. Prin decizia prof. dr. Ana Aslan, creatoarea primei reţete antiîmbătrânire din lume, de a încredinţa companiei dezvoltarea invenţiei sale, în toamna anului 1968, aceasta devine primul producător de creme şi emulsii Gerovital H3 din România. Astăzi, liniile de produse Gerovital au ajuns cunoscute pe toate continentele lumii, iar confirmarea calităţii lor a venit nu doar din direcţia premiilor obţinute, cât mai ales din încrederea consumatorilor dovedită în zeci de ani.
În octombrie 1972, Flacăra devine Fabrica de Produse Cosmetice Farmec, aflându-se în subordinea Ministerului Industriei Chimice. 23 de ani mai târziu, în 1995, compania este privatizată cu capital 100% românesc. Primii ani de după privatizare au fost dificili, existând greutăţi privind asigurarea cu fond valutar, aprovizionarea cu materii prime şi ambalaje sau politica fiscală descurajantă. Cu toate acestea, au avut loc numeroase investiţii - în mărirea capacităţii de producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor şi extinderea companiei în ţară, care au condus la creşterea constantă a cifrei de afaceri. Tot atunci a fost dezvoltat exportul, care s-a extins în ţări precum Spania, Italia, Japonia sau Thailanda, în paralel fiind formată propria reţea de distribuţie naţională ale cărei baze sunt puse în 2000, prin deschiderea unor noi reprezentanţe şi puncte de lucru.
În 2001, în paralel cu realizarea a numeroase investiţii, este lansată gama Aslavital, bazată pe 30 de ani de cercetări asupra argilei din Munţii Apuseni. În 2003 are loc inaugurarea parcului Farmec situat pe strada Bucureşti nr. 68-70, din Cluj-Napoca.
Apoi, în 2004, este modernizată gama Gerovital Plant, în 2006, este lansată gama Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, iar în 2007 este modernizată gama Farmec, pentru ca în 2008, Farmec să preia integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital şi să lanseze, în 2010, gama antiaging Gerovital H3 Evolution, cu un complex revoluţionar de ingrediente, după ce în 2009 lansase gama Aslavital Lift Instant.
La ora actuală, Farmec deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec, Aslamed, Doina, Obsesie şi Dermofarm.
Dacă în 1968, Farmec nu era decât o fabrică cu 40 de angajaţi care producea aproximativ 20 de produse cosmetice, în prezent este cel mai mare producător autohton de cosmetice, cu peste 600 de angajaţi şi un portofoliu de peste 400 de produse.
Astăzi, Farmec se situează în rândul marilor companii industriale din Europa, atât prin calitatea produselor, cât şi datorită investiţiilor în tehnologii moderne şi în laboratoarele sale de analize care sunt recunoscute în toată lumea.
Cu o capacitate extinsă de producţie, respectând cele mai înalte standarde de calitate, Farmec şi-a asociat numele cu mărci recunoscute pe plan internaţional, prin realizarea de produse sub mărci private şi prin dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu numeroşi parteneri de prestigiu, precum Societatea Română de Cosmetologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Iuliu Haţieganu'' din Cluj-Napoca, Clinicile de Dermatologie din Cluj-Napoca şi Bucureşti, clinici de testare a eficienţei produselor, Laboratoarele Dermscan Franţa şi Evic Internaţional România.
Dar poate cel mai impresionant este laboratorul de eficienţă, în care testele realizate de specialiştii laboratorului determină dacă un produs îndeplineşte într-adevăr rolul pentru care a fost creat, eficienţa fiind măsurată sub control dermatologic. Activitatea laboratorului este dublată de evaluările clinice realizate la institute specializate din ţară şi străinătate.
Compania Farmec S.A. Cluj-Napoca deţine din 2002 Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001:2008 şi se poate lăuda cu un avansat sistem al dezvoltării continue. Totul porneşte de la concepţie, cercetare şi formulare şi se bazează pe aplicarea strictă a legislaţiei europene în domeniul produselor cosmetice şi chimico-casnice armonizate cu cerinţele legislative ale pieţelor ţintă, precum America de Nord, America de Sud, Asia etc. Aprovizionarea anuală cu 1.500 tone de materii prime se bazează pe o prospectare şi monitorizare continuă a pieţei, pe identificarea unor furnizori alternativi, astfel încât să se poată asigura cea mai bună calitate la un preţ rezonabil. Şi nu în ultimul rând ţinând seama de faptul că sunt produse anual 16 milioane de bucăţi, pentru care este asigurată calitatea, dar şi ritmicitatea producţiei, urmărindu-se în permanenţă creşterea productivităţii muncii şi creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie. Asigurarea calităţii se bazează şi pe o permanentă instruire internă şi pe realizarea auditurilor interne.
Dezvoltarea companiei este susţinută şi de o consolidare permanentă a propriei reţele de distribuţie bazată pe reprezentanţele prezente în Timiş, Braşov, Neamţ, Galaţi, Argeş şi Bucureşti şi pe punctele de lucru din Sibiu, Vrancea, Prahova, Dolj şi Constanţa. Este absolut remarcabil faptul ca astăzi produsele Farmec sunt prezente şi apreciate deja aproape în toată lumea, ele fiind exportate în Japonia, Iran, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Cehia, Norvegia, Croaţia, Thailanda, Liban, Iordania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Republica Coreea şi SUA.
În 2012, compania a fost sponsor principal al Echipei Olimpice a României şi a lansat promoţia naţională ''Aur, Argint şi un Bronz Perfect'', prin care a donat un procent din vânzările generate de Gerovital Sun, echipei Olimpice a României. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.