COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Republica Populară Bangladesh este un stat situat în Asia de Sud. Bangladesh sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Naţională pe 26 martie, reprezentând data independenţei faţă de Pakistanul de vest. Bangladesh este învecinat cu India aproape în întregime cu excepţia părţii de sud-est, unde este Birmania (Uniunea Myanmar), iar în partea de sud fiind învecinat cu Golful Bengal.
Datorită unificării cu statul Indian al Bengalului de vest a fost creată o regiune numită Bengal. Bangladesh înseamnă în limba bengali "Statul Bengal". Suprafaţa totală a ţării este de 143.998 kmp. Diviziuni administrative: Barisal, Chittagong, Dhaka, Khulna, Rajshahi, Rangpur, Sylhet. Limba oficială este limba Bengali. Populaţia se cifrează în jurul a 161 milioane de locuitori, populaţia urbană fiind de 28%. Cele mai mari oraşe: Dhaka (capitala) - 14.251 milioane de locuitori; Chittagong - 4.816 milioane; Khulna - 1.636 milioane; Rajshahi - 853.000. Grupuri etnice: bengalezi - 98%, alte grupuri - 2% (grupuri tribale, musulmani non-bengalezi). Religia dominantă este islamismul - 89,5%, hinduismul - 9,6%, alte religii 0,9%.
Clima este tropicală: iarna blândă (octombrie-martie), vara caldă şi umedă (martie-iunie), musonul umed (iunie-octombrie). Relieful este format din câmpii, cel mai înalt punct fiind de numai 305 metri deasupra nivelului mării. Câmpiile sunt în special aluvionare, fiind străbătute de numeroase râuri. În Bangladesh se află şi Delta Gange-Brahmaputra, care formează cea mai mare deltă din lume. Debitul său de apă este depăşit doar de cel al Amazonului. La est de deltă se află ţinutul deluros Chittagong. Inundaţiile sunt un fapt obişnuit, locuitorii adaptându-şi stilul de viaţă acestor fenomene. La 12-13 noiembrie 1970, Bangladesh a fost lovit de un ciclon tropical care a dus la moartea a circa un milion de oameni. Acest ciclon este considerat cel mai distrugător sub raportul pierderilor de vieţi omeneşti. În sud-vestul ţării, se află una dintre cele mai mari păduri de mangrove din lume, zona fiind habitat pentru mai multe animale sălbatice, inclusiv tigrul regal bengalez, animalul naţional al ţării.
Deşi este o ţară preponderent agrară, Bangladesh nu reuşeşte să producă strictul necesar de hrană pentru întreaga populaţie, datorită ploilor musonice ce distrug recoltele şi provoacă inundaţii. Resurse naturale: gaze naturale, teren arabil, cherestea, cărbune.
Constituţia ţării a fost adoptată în 1972, a fost suspendată după lovitura de stat din 24 martie 1982 şi restaurată pe 10 noiembrie 1986. Preşedintele ţării este ales de Parlamentul Naţional pentru un mandat de 5 ani (eligibil şi pentru al doilea mandat). Membrii Guvernului sunt selectaţi de primul-ministru şi numiţi de preşedinte. Parlamentul Naţional (Jatiya Sangsad) este unicameral, având 300 de locuri, din care 45 sunt rezervate femeilor.
În Dhaka, oraş istoric şi capitală, poate fi vizitat centrul istoric. Aici se află clădiri de interes cum ar fi Fortul Lalbagh din secolul XVII, Palatul şi Muzeul Ashan Manzil (Palatul Roz), Chotta Katra şi un număr mare de moschee. La nord de centrul istoric exista cartierul european sau Oraşul Britanic, unde se afla Banga Bhavan, palatul prezidenţial, câteva parcuri şi Templul Dhakeswari. Diviziunea Rajshahi din nord-vestul ţării conţine un mare număr de situri arheologice. Cele mai importante sunt la Paharpur, unde este mănăstirea budistă Somapuri Vihara şi templul Satyapir Vita. În sudul ţării există două moschee pre-mongole. Prima, cu nouă domuri, se află în satul Qasba Guarnadi, iar cealaltă, construită în 1464, este lângă Patuakhali.
Alimentele uzuale ale bucătăriei bengaleze sunt orezul, legumele, leguminoasele pentru boabe, peştele şi carnea. Însă, gusturile diferă între grupurile musulmane şi cele de alte religii. Carnea de vită este preferată de musulmani, însă este considerată interzisă de către hinduşi. Toate comunităţile obişnuiesc să folosească mâna la masă, mai degrabă decât tacâmurile. La sărbători sau mese formale, musulmanii servesc adesea pilaf şi biriyani (un fel din orez cu carne şi legume), kebab (frigărui de carne) şi kormas (carne cu diverse sosuri). La aceste mese festive se serveşte şi ghi, unt topit. Laptele este un aliment foarte important, bengalezii fiind faimoşi pentru deserturile pe bază de lapte - sandesh (care se traduce "veste bună") este un desert cu brânză dulce, care se serveşte la sărbători şi festivaluri.
Teritoriul de azi al Bangladeshului a făcut parte, succesiv, din Imperiul Gupta (secolele V-IV î.Hr.) şi Maurya (secolele IV-III î.Hr.), din Imperiul Marilor Moguli (secolele XVII-XVIII) şi din colonia britanică India (secolele XVIII-XX). În august 1947 a fost proclamată independenţa statului Pakistan, format din două provincii aflate la 1.700 kilometri distanţă una de alta, ambele având o populaţie preponderent musulmană: Pakistanul de Vest şi Pakistanul de Est (actualul Bangladesh). Contradicţiile economice, politice, etnice, culturale şi religioase despart cele două provincii. În 1949, şeicul Mujibur Rahman formează Liga Awami care se pronunţă pentru autonomia Pakistanului de Est. După victoria în alegeri (1970) a partidului Liga Awami în Pakistanul de Est, acesta îşi proclamă independenţa (martie 1971). Trupele pakistaneze încearcă să înăbuşe mişcarea de independenţă. În condiţiile războiului civil şi, apoi, ale războiului indo-pakistanez, Pakistanul de Est devine stat independent (16 decembrie 1972), luând numele de Bangladesh (recunoscut de Pakistan în 1974). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.