Biserica Italiană, aflată în centrul Capitalei, pe Bulevardul Magheru, este o construcţie frumoasă care atrage prin solemnitate.
Biserica a fost realizată de arhitecţii Mario Stoppa şi Giuseppe Tirabosch, care au proiectat-o după modelul Bisericii Santa Maria delle Grazzie din Milano, construită în stil vechi lombard. Biserica din Bucureşti a fost construită cu scopul de a recrea atmosfera tipică a bisericilor italiene. În 1952, Biserica Italiană fost închisă. Din 1968 până în 1989, biserica a fost deschisă doar pentru demnitarii italieni pentru care se oficiau slujbe de cinci ori pe an. După 1989, Biserica Italiană a fost declarată drept parohie teritorială şi a fost deschisă publicului larg, care poate participa la slujbe şi liturghii.
Istoria bisericii începe o dată cu emigraţia italiană în România, după apelul adresat de către regele Carol I meşterilor de tot felul din ţările apusene, dar şi datorită apelului făcut în ziare de un "jurnalist garibaldin" aflat în Ţara Românească şi care, simţindu-se bine printre români, scria articole în ziarele italiene într-un spirit mobilizator: "Cetăţeni italieni, în loc să traversaţi oceanul spre America şi să vă confruntaţi cu surpriza ca magnaţii să nu vă integreze şi să muriţi de foame, mai bine veniţi în România, care este o ţară bogată şi are un popor foarte primitor, de origine latină, ca şi noi". Apelul se pare că a fost bine primit de conaţionalii săi, fapt care a condus la o emigrare substanţială spre România: meseriaşi, agricultori, intelectuali din toate părţile Italiei.
Numărul lor a fost destul de mare în Capitală, încât s-a simţit nevoia unei păstoriri proprii. Astfel, în 1914, în preajma primului Război Mondial, a fost trimis, ca pastor pentru italieni, preotul Antonio Mantica. Sfânta Liturghie se celebra la început într-o hală, iar din 19 august 1915 s-a sfinţit prima piatră a Bisericii Italiene, de către arhiepiscopul Raymond Netzhammer. Terenul pentru biserică a fost oferit comunităţii italiene de către municipalitate. Anul următor, la 2 iulie 1916, biserica a fost sfinţită de arhiepiscopul Netzhammer, fiind de faţă oficialităţi române şi italiene, precum şi credincioşi.
Biserica este construită în stil romanic într-o concepţie lombardă, având o frumoasă campanilă. Este considerată monument arhitectonic.
Interiorul este în stil romanic cu diferite picturi de îngeri, iar la mijloc are o cupolă în formă octogonală, cu picturi şi vitralii. Pe bolta presbiteriului este o pictură grandioasă ce reprezintă diferite biserici mai importante din Italia împreună cu sfinţii lor patroni, iar în mijloc domină persoana Mântuitorului. În campanilă sunt trei clopote care cântăresc circa 2 000 kg. Mai târziu, în 1924, a fost clădită şi casa parohială, în acelaşi stil romanic.
Biserica şi casa parohială sunt proprietatea statului italian.
Din cauza cutremurelor din 1940 şi 1977, biserica a suferit mari daune. A fost nevoie de reparaţii şi consolidări, dar şi de restaurări interioare.
În timpul regimului comunist, comunitatea italiană s-a micşorat, majoritatea emigrând în ţara de origine. Antonio Mantica, parohul care păstorise 35 de ani, este condamnat şi apoi expulzat în anul 1950, murind în drum spre ţară. După el, este adus un alt paroh, preotul Clemente Gatti, franciscan din mănăstirea din Hunedoara, dar şi el este închis, ca apoi să fie expulzat, murind după câteva luni (la 6 iunie 1952 lângă Padova).
După aceste procese, biserica italiană a fost închisă de către autorităţile comuniste şi abia în 1968, o dată cu vizita ministrului de externe italian, Amintore Fanfani, s-a obţinut de la guvernul român ca un preot italian să celebreze Sfintele Liturghii, de cinci ori pe an, pentru Corpul Diplomatic. Preotul Francesco Molinari a îndeplinit această misiune până în decembrie 1989. Tot el s-a îngrijit de repararea şi consolidarea bisericii.
La 1 noiembrie 1990, biserica a fost numită parohie teritorială. De la această dată biserica este deschisă şi se celebrează Sfânta Liturghie. Slujbele se oficiază în limbile italiană, polonă şi română, fiecare comunitate având preotul său.
La Biserica Italiană se organizează concerte de orgă, muzică barocă sau renascentistă, recitaluri de muzică sacră. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel editor: Horia Plugaru)
Biserica a fost realizată de arhitecţii Mario Stoppa şi Giuseppe Tirabosch, care au proiectat-o după modelul Bisericii Santa Maria delle Grazzie din Milano, construită în stil vechi lombard. Biserica din Bucureşti a fost construită cu scopul de a recrea atmosfera tipică a bisericilor italiene. În 1952, Biserica Italiană fost închisă. Din 1968 până în 1989, biserica a fost deschisă doar pentru demnitarii italieni pentru care se oficiau slujbe de cinci ori pe an. După 1989, Biserica Italiană a fost declarată drept parohie teritorială şi a fost deschisă publicului larg, care poate participa la slujbe şi liturghii.
Istoria bisericii începe o dată cu emigraţia italiană în România, după apelul adresat de către regele Carol I meşterilor de tot felul din ţările apusene, dar şi datorită apelului făcut în ziare de un "jurnalist garibaldin" aflat în Ţara Românească şi care, simţindu-se bine printre români, scria articole în ziarele italiene într-un spirit mobilizator: "Cetăţeni italieni, în loc să traversaţi oceanul spre America şi să vă confruntaţi cu surpriza ca magnaţii să nu vă integreze şi să muriţi de foame, mai bine veniţi în România, care este o ţară bogată şi are un popor foarte primitor, de origine latină, ca şi noi". Apelul se pare că a fost bine primit de conaţionalii săi, fapt care a condus la o emigrare substanţială spre România: meseriaşi, agricultori, intelectuali din toate părţile Italiei.
Numărul lor a fost destul de mare în Capitală, încât s-a simţit nevoia unei păstoriri proprii. Astfel, în 1914, în preajma primului Război Mondial, a fost trimis, ca pastor pentru italieni, preotul Antonio Mantica. Sfânta Liturghie se celebra la început într-o hală, iar din 19 august 1915 s-a sfinţit prima piatră a Bisericii Italiene, de către arhiepiscopul Raymond Netzhammer. Terenul pentru biserică a fost oferit comunităţii italiene de către municipalitate. Anul următor, la 2 iulie 1916, biserica a fost sfinţită de arhiepiscopul Netzhammer, fiind de faţă oficialităţi române şi italiene, precum şi credincioşi.
Biserica este construită în stil romanic într-o concepţie lombardă, având o frumoasă campanilă. Este considerată monument arhitectonic.
Interiorul este în stil romanic cu diferite picturi de îngeri, iar la mijloc are o cupolă în formă octogonală, cu picturi şi vitralii. Pe bolta presbiteriului este o pictură grandioasă ce reprezintă diferite biserici mai importante din Italia împreună cu sfinţii lor patroni, iar în mijloc domină persoana Mântuitorului. În campanilă sunt trei clopote care cântăresc circa 2 000 kg. Mai târziu, în 1924, a fost clădită şi casa parohială, în acelaşi stil romanic.
Biserica şi casa parohială sunt proprietatea statului italian.
Din cauza cutremurelor din 1940 şi 1977, biserica a suferit mari daune. A fost nevoie de reparaţii şi consolidări, dar şi de restaurări interioare.
În timpul regimului comunist, comunitatea italiană s-a micşorat, majoritatea emigrând în ţara de origine. Antonio Mantica, parohul care păstorise 35 de ani, este condamnat şi apoi expulzat în anul 1950, murind în drum spre ţară. După el, este adus un alt paroh, preotul Clemente Gatti, franciscan din mănăstirea din Hunedoara, dar şi el este închis, ca apoi să fie expulzat, murind după câteva luni (la 6 iunie 1952 lângă Padova).
După aceste procese, biserica italiană a fost închisă de către autorităţile comuniste şi abia în 1968, o dată cu vizita ministrului de externe italian, Amintore Fanfani, s-a obţinut de la guvernul român ca un preot italian să celebreze Sfintele Liturghii, de cinci ori pe an, pentru Corpul Diplomatic. Preotul Francesco Molinari a îndeplinit această misiune până în decembrie 1989. Tot el s-a îngrijit de repararea şi consolidarea bisericii.
La 1 noiembrie 1990, biserica a fost numită parohie teritorială. De la această dată biserica este deschisă şi se celebrează Sfânta Liturghie. Slujbele se oficiază în limbile italiană, polonă şi română, fiecare comunitate având preotul său.
La Biserica Italiană se organizează concerte de orgă, muzică barocă sau renascentistă, recitaluri de muzică sacră. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel editor: Horia Plugaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.