Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI, în engleză - International Maritime Organization, IMO) reprezintă o agenţie specializată guvernamentală în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Londra şi care a fost creată în 1948, când, la o conferinţă internaţională la Geneva, a fost adoptată o convenţie care stabilea, în mod formal, înfiinţarea organizaţiei maritime. OMI îşi începe, însă, activitatea în ianuarie 1959, în urma Conferinţei Maritime a Naţiunilor Unite de la Geneva. Convenţia a intrat în vigoare la 17 martie 1958, prin ratificarea acesteia de către 21 state.
Organizaţia a fost înfiinţată în scopul facilitării cooperării în domeniul navigaţiei maritime internaţionale, asigurării securităţii maritime, prevenirii poluării mărilor şi oceanelor şi al elaborării convenţiilor internaţionale privind navigaţia maritimă. Până la 22 mai 1982, s-a numit Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţie Maritimă.
OMI are 170 de membri (169 de membri ONU şi Insulele Cook), printre care şi România, precum şi trei membri asociaţi: Insulele Feroe, Hong Kong şi Macao. Primul stat care a ratificat convenţia a fost Marea Britanie în 1949. Cel mai recent membru este Palau, din 2011. Printre statele membre ONU, care nu sunt membri ai OMI se află: Afganistan, Andorra, Armenia, Belarus, Bhutan, Botswana, Burkina Faso, Burundi, Republica Centrafricană, Ciad, Kârgâzstan, Laos, Lesotho, Liechtenstein, Mali, Micronezia, Nauru, Niger, Rwanda, Sudanul de Sud, Swaziland, Tadjikistan, Uzbekistan şi Zambia.
România este membră a acestei organizaţii din 20 martie 1965 şi, în această calitate, este parte la toate convenţiile internaţionale majore privind siguranţa navigaţiei, prevenirea poluării şi facilitarea traficului maritim internaţional.
Obiectivele OMI pot fi comprimate într-o singură frază: "siguranţa navigaţiei şi oceane nepoluate". OMI contribuie la ameliorarea procedeelor de transport maritim internaţional şi a normelor de securitate pe mare, precum şi la reducerea poluării mediului maritim de către navele maritime. De asemenea, OMI are în vedere realizarea colaborării interstatale, a unui schimb de informaţii eficient şi armonizarea politicilor statelor membre în ceea ce priveşte reglementarea oricăror probleme tehnice legate de navigaţia comercială internaţională.
Structura maritimă internaţională elaborează convenţii internaţionale privind: încărcătura vaselor; responsabilitatea civilă în domeniul transportului maritim de materii nucleare; securitatea containerelor; prevenirea abordajelor în largul mării; facilitarea traficului maritim internaţional; crearea Organizaţiei internaţionale pentru telecomunicaţii maritime prin satelit INMARSAT; securitatea navelor de pescuit; reprimarea actelor ilicite împotriva navigaţiei maritime; prevenirea poluării mărilor de către nave. În acelaşi timp, OIM face recomandări privind transportul pe mare al bunurilor periculoase, semnalizarea pe mare, siguranţa vaselor comerciale nucleare etc. şi elaborează coduri de conduită.
OMI este constituită din următoarele organisme principale, direct răspunzătoare de modul de îndeplinire a obiectivelor asumate prin actul constitutiv şi modificările aduse acestuia: Adunarea, Consiliul, Secretariatul şi patru Comitete principale.
Adunarea este un organ plenar, compus din reprezentanţii tuturor statelor membre, se întruneşte la intervale de doi ani. Adunarea OIM aprobă programul bienal de lucru al organizaţiei, adoptă recomandări privind securitatea maritimă şi poluarea, precum şi alte instrumente internaţionale, aprobă bugetul, numeşte Consiliul şi aprobă numirea Secretarului General.
Consiliul este compus din reprezentanţii a 32 state membre. Acesta îndeplineşte totalitatea funcţiilor organizaţiei, cu excepţia emiterii de recomandări privind securitatea maritimă şi poluarea, şi numeşte Secretarul General.
Secretariatul este condus de un secretar general, care îndeplineşte atribuţii cu caracter administrativ. Actualul secretar general este Koji Sekimizu (Japonia), ales pentru un mandat de patru ani la sesiunea 106 a Consiliului OMI în iunie 2011 şi în cadrul sesiunii a 27-a Adunării OMI în noiembrie 2011. Mandatul său a început la 1 ianuarie 2012. Foşti secretari generali: 1959 - Ove Nielsen (Danemarca), 1961 - William Graham (Marea Britanie), 1963 - Jean Roulier (Franţa), 1968 - Colin Goad (Marea Britanie), 1974 - Chandrika Prasad Srivastava (India), 1990 - William O'Neil (Canada), 2003 - Efthimios E. Mitropoulos (Grecia).
Comitetele sunt organe cu caracter tehnic, gestionând probleme cum ar fi: securitatea maritimă, poluarea mediului marin, cooperarea tehnică, problemele juridice. Cele patru comitete principale sunt: Comitetul pentru siguranţa maritimă, Comitetul pentru protecţia mediului marin, Comitetul pentru probleme juridice şi Comitetul pentru cooperare tehnică. Acestora li se alătura o serie de subcomitete.
Bugetul organizaţiei constă în contribuţiile statelor membre, contribuţie stabilită în baza unei formule diferite de cele folosite de alte agenţii ONU şi anume tonajul flotei comerciale.
Prima sarcină a OMI a fost acea de a elabora o nouă versiune a Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), cel mai important dintre toate tratatele care se ocupă cu siguranţa maritimă. Acest lucru a fost realizat în 1960. OMI şi-a îndreptat atenţia asupra unor probleme cum ar fi facilitarea traficului maritim internaţional, liniile de încărcare şi transportul de mărfuri periculoase, în timp ce sistemul de măsurare a tonajului navelor a fost revizuit. O nouă problemă a început să apară la orizont, poluarea, mai ales după  dezastrul "Torrey Canyon" din 1967, când au fost vărsate în mare 120.000 de tone de petrol. În următorii ani, OMI a introdus o serie de măsuri menite să prevină accidentele ecologice marine. Cea mai importantă dintre toate aceste măsuri a fost Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, din 1973, modificată prin Protocolul din 1978 (MARPOL 73/78). Aceasta se referă nu numai la poluarea accidentală şi operaţională cu petrol, ci şi la poluarea cu substanţe chimice, produse în formă ambalată, poluarea cu ape uzate şi gunoi. Organizaţia a adoptat şi o serie de reglementări pentru furnizarea de compensaţii financiare, ca urmare a poluării. Au fost adoptate două tratate, în 1969 şi 1971, ceea ce a permis victimelor poluării cu hidrocarburi să obţină despăgubiri mult mai uşor decât înainte. Ambele tratate au fost modificate în 1992, şi din nou în 2000, când au fost mărite limitele despăgubirilor. De asemenea, în anii '70 a fost iniţiat un sistem de căutare şi salvare la nivel mondial, prin înfiinţarea Organizaţiei Mobile Satellite International (IMSO). În anii 2000, s-a pus un accent deosebit pe securitatea maritimă, odată cu intrarea în vigoare în iulie 2004 a unui nou regim de securitate pentru transportul maritim internaţional. În 2005, au fost adoptate modificările la Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime. Problemele-cheie de pe agenda OMI, în perioada actuală, se referă la: găsirea unor soluţii la flagelul pirateriei moderne, în special în apele din largul Somaliei şi în Golful Aden; problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la nave; menţinerea siguranţei navigatorului. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)