Scriitoare, om politic, o femeie răpitor de frumoasă, cu o inteligenţă strălucitoare, prinţesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene din secolul XX. Descendentă a ilustrelor familii Lahovary şi Mavrocordat, ea s-a remarcat şi ca gazdă a fastuoaselor întâlniri mondene de la Palatul Mogoşoaia, palat pe care îl iubea nespus.
Născută în urmă cu 125 de ani, la 28 ianuarie 1889, la Bucureşti, figură-cheie pentru diplomaţie, literatură şi, în general, "lumea bună" a Europei interbelice, prinţesa Martha Bibescu este un exemplu strălucit pentru supravieţuirea "sângelui albastru''.
Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl său, Ion N. Lahovary a fost, de-a lungul anilor, ministru al României la Paris, ministru de externe şi preşedinte al Senatului.
Crescută şi formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu şi-a împlinit educaţia primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească.
Prin forţa împrejurărilor, cercul prietenilor Marthei Bibescu a fost ilustru. O dată - abia se ridicase în picioare - a văzut pe o măsuţă din salonul Legaţiei de la Paris fotografia prinţului moştenitor şi "portretul unei tinere fete cu părul blond, pe care prinţul avea s-o ia în căsătorie: principesa Maria". I-a reîntâlnit câţiva ani mai târziu la Constanţa, unde au petrecut împreună vacanţa de Paşte. Avea 12 ani şi sfiiciunea unui copil crescut la mănăstire. Aşa a crezut prinţul Ferdinand, deşi ceva din acest copil îl magnetiza şi îl intimida. "Ceea ce-i era drag în mine era copilăria", îşi amintea ea peste un sfert de veac.
A fost mult timp, datorită calităţilor sale extraordinare, prietena principesei Maria, viitoarea regină a României. Aceasta o admira sincer.
''Martha intrase în viaţă înţeleaptă de la început şi plină de ştiinţă. De copilă, Martha era un om în toată firea. Am cunoscut-o fetiţă, în primii ani după venirea mea în România, căci era între noi o diferenţă de zece ani. O poreclisem 'poney' (...). Din prima ei copilărie, Martha dădea semne că va fi frumoasă şi visa măriri. O însufleţea tot ce era măreţ în astă lume, fie că era vorba de regi sau de orice alt lucru de seamă. Nume mari, succese mari, talente mari, cariere fabuloase, toate o vrăjeau pe mica fetiţă cu ochi căprui, cu minte ageră şi cercetătoare. Îmi plăcea să o am pe lângă mine; avea o fire nespus de bogată şi de învioratoare, iar adoraţia ce avea pentru mine îmi măgulea vanitatea de fiinţă tânără. Aveam doar un nume însemnat şi două lungi şiruri de străbuni în amândouă capetele Europei; toate acestea le ştia Martha. Ca toţi Lahovareştii era un soi de enciclopedie chiar la vârsta ei fragedă, şi avea o memorie minunată; niciodată nu uita nimic şi nici nu se înşela. Chiar când era copilă nu mi se părea că sunt lângă un suflet mult mai tânăr decât al meu. În 'poney' nu era nimic naiv, ochii erau pânditori şi mintea mereu în lucrare. Fetiţa frumoasă ajunse o femeie cât se poate de atrăgătoare, ba chiar o adevărată frumuseţe: cu ochii ei mari, (...) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a fermeca'', o descrie regina Maria în ''Povestea vieţii mele''.
Prin căsătoria, în 1905, cu prinţul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea a devenit prinţesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles şi Elena Văcărescu, dar şi cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.
Prinţul George Valentin Bibescu descoperise în "minunata copilă" femeia visurilor sale. Până în momentul oficierii căsătoriei, logodnicii au locuit în castelul de la Posada împreună ori sub supravegherea prinţesei de Beauffremont, Henriette de Caraman-Chimay, nepoata lui Napoleon I şi mama prinţului Bibescu. După dispensa Vaticanului - viitoarea mare scriitoare fiind catolică - s-a putut celebra căsătoria, cu mare fast, la biserica Domniţa Bălaşa. Martha nu împlinise 17 ani.
"Pe atunci îmi ascundeam vârsta şi asta din considerente contrarii celor ce provoacă îndeobşte asemenea minciuni. Căsătoria mea de o precocitate care din secolul al XVIII-lea nu-şi mai găsea locul în moravurile societăţii franceze, făcea mistificarea lesnicioasă: eram luată drept o fetişcană", - a mărturisit ea, peste ani.
Trei ani mai târziu, prima ei carte a propulsat-o printre elitele spiritualităţii europene. Totul a început de la o călătorie. Curând după căsătorie, soţii Bibescu au plecat în Persia, unde prinţul George Valentin Bibescu a primit o însărcinare diplomatică. Trei automobile decapotabile au străbătut, cu viteza neverosimilă de 30 de kilometri pe oră, şosele şi drumuri stăpânite până atunci doar de trăsuri şi de cămile. La întoarcerea în Franţa, "ispitită" de Maurice Barres să aştearnă pe hârtie impresiile de călătorie, prinţesa a devenit scriitoare. "Cele opt paradisuri", cheia ce i-a deschis poarta consacrării, a entuziasmat. Academia Franceză a premiat-o, Apollinaire şi Anatole France s-au întrecut în laude, iar Marcel Proust i-a declarat: "Sunteţi un scriitor desăvârşit, prinţesă..."
A scris lucrări autobiografice şi de inspiraţie istorică, unele publicate sub pseudonimul Lucille Duclos. A primit oaspeţi de seamă la Posada şi la Mogoşoaia, palatul primit în dar, în anul 1912, de la soţul ei. Asemenea rudei sale prin alianţă, Elena Văcărescu, a luptat pentru ţara sa. În Primul Război Mondial, din octombrie 1916 până în mai 1918, a condus Spitalul nr. 118, amenajat pe proprie cheltuială în grajdurile de pe Strada dr. Grozovici. Rolul ei exact se poate presupune din nota Zoiei Bengescu, datată 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijoraţi în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă". I-a cultivat pe germani pentru a culege informaţii. A acţionat astfel în memoria lui Ioan N. Lahovary, mort fulgerător în 1915, şi în acord cu soţul ei. Aviator pasionat, prinţul Bibescu se înrolase voluntar în Armata Română şi sub comanda lui cele două escadrile de recunoaştere ale forţelor aeriene române au efectuat numeroase raiduri deasupra liniilor germane.
''A fost acuzată de spionaj. S-a spus şi că lordul Thompson a fost cel care a iniţiat-o! Nu avea la ce să o iniţieze, că era mai deşteaptă decât Thompson, a moştenit şi de la Lahovareşti, şi de la Mavracordati toate calităţile lor'', spunea într-un interviu televizat academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.
A urmat publicarea volumului "Izvor, ţara sălciilor", o simfonie de culori pastelate, de verdicte şi de profeţii optimiste. "Va veni o vreme când acest popor român, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă... Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică, neamul acesta va renaşte după un mileniu de existenţă şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală", scria Martha Bibescu. Succesul cărţii a fost imens. "Cum să nu iubeşti România după ce-ai citit 'Izvor'"?! - se întreba retoric Rainer Maria Rilke.
Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, a primit vestea că dragul său palat a fost jefuit. Pagubele erau foarte mari: mobilierul distrus, perdelele smulse, vesela furată, iar bisericuţa ortodoxă din curtea palatului transformată în grajd. După 1925, Martha Bibescu a investit toţi banii obţinuţi din vânzarea moşiilor Lahovari şi a cărţilor sale pentru restaurarea palatului, iar la sfârşitul anului 1927, Mogoşoaia arăta fabulos.
După venirea la putere a lui Carol al II-lea, prietenul ei de-o viaţă şi partener de vânătoare, prima lovitură pe care a resimţit-o Martha Bibescu a fost asasinarea lui I.G. Duca. Din acel moment, între ea şi Mişcarea Legionară s-a deschis o prăpastie adâncă, devenită periculoasă după izgonirea lui Carol al Il-lea. Volumul ei "Izvor, ţara sălciilor" a fost ars în public, în Piaţa Victoriei, pe rugul format din "cărţi otrăvite". În dimineaţa zilei de 23 noiembrie 1940 i-au venit legionarii lui Horia Sima la uşă.
"Unul dintre valeţi se înfiinţează în camera chinezească şi-mi spune: 'Îmi pare rău să vă spun, este percheziţie legionară în casă. Treaba a durat de la 9 dimineaţa până la 6 seara... La şase seara, legionarii pleacă în camionul cu care au venit. Au jefuit spiritul acestei case (Palatul Mogosoaia, n.r.) fără niciun folos pentru nimeni", scria Martha. Patru zile mai târziu ea menţiona sec: "Legionarii au făcut dreptate: l-au asasinat pe Iorga!". Cine putea citi dincolo de cuvintele scrise, înţelegea durerea ei.
La 2 iulie 1941 a murit, în urma unui cancer pulmonar, prinţul George Valentin Bibescu. Martha scria: ''George - astăzi. La ora 10 şi 20. Agonia. Apoi moartea... Tot ce am scris despre tine în această zi, în care viaţa mea se sfârşeşte cu a ta, George...''. La Mogoşoaia, prin faţa catafalcului, s-au perindat, trei zile şi trei nopţi, oameni de toate culorile politice.
De altfel, legăturile Marthei Bibescu cu mari oameni politici ai vremii sunt binecunoscute. Frumoasă, şarmantă şi inteligentă, a ştiut întotdeauna să gestioneze cu naturaleţe relaţiile cu cei mai importanţi bărbaţi ai Europei. ''A avut relaţii uimitoare în cercurile politice europene şi americane: Asquith, şeful partidului liberal din Marea Britanie, Ramsay Mc Donald, fost de mai multe ori prim-ministru al Angliei, i-a cunoscut pe Winston Churchill, Anthony Eden, Neville Chamberlain, iar Sir Samuel Hoare a fost oaspetele ei la Mogoşoaia'', scrie Maria Brăescu în lucrarea sa de doctorat, în care a cercetat latura artistică a Marthei Bibescu.
Regina Maria spune în ''Povestea vieţii mele'': '''În caracterul omului stă scris destinul lui'. Martha îşi pusese în gând să se ridice cât de sus şi să izbândească: aşa a şi făcut. (...) Încetul cu încetul, aducând în jurul ei persoane de talent şi de mare renume. Mintea ei ageră descoperă orice îi poate fi de folos din punct de vedere social. Primeşte persoane regale, diplomaţi, oameni politici, artişti, scriitori, savanţi şi aristocraţi. Călătoreşte în multe ţări şi musafirii ei sunt întotdeauna dintre cei mai aleşi şi cu vază. (...) Martha a ajuns una dintre cele mai vestite şi preţuite scriitoare, o scriitoare apreciată de criticii cei mai critici. Cunoştinţa limbii franceze e la ea desăvârşită, stilul ei e de o migăloasă şi minunată dibăcie, descrierile bogate şi pline de poezie''.
După trei decenii de la participarea activă în Primul Război Mondial, maturizată şi luându-şi rolul în serios, Martha Bibescu se afla în ipostaza personificată de regina Elisabeta şi regina Maria, mamă a ostaşului român, în Al Doilea Război Mondial, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realităţile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea.
După alungarea regelui Mihai şi proclamarea republicii, i-a scris lui Paul Claudel aproape disperată: "Veştile care-mi vin din ţară sunt atât de triste, încât am nevoie, ca să mă distrez, să mă gândesc la dumneavoastră măsurând cu paşi mari terasa de la Branques...".
În 1945, Mogoşoaia i-a fost luată prinţesei. Ea a părăsit România în septembrie 1945, după ce s-a asigurat că Palatul Mogoşoaia este trecut pe lista monumentelor istorice.
''Mă simt ciudat de detaşată, liberă şi puternică, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pământ ameninţat: cele două case, cele două grădini ale mele, câmpiile şi pădurile moştenite de la tatăl meu, care ţinea la ele. Secretul celor care sunt legaţi de pământ, ca noi, e că moşiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar dacă le pierdem, ele ne rămân. Am în inimă balta mea, cu apele ei adormite, fagii şi munţii mei nu mă vor părăsi niciodată...'', spunea Martha Bibescu în însemnările ei.
Din 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limba şi literatura franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles. Cumnatul său, prinţul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul ''Au bal avec M. Proust'' (1928).
Este de asemenea autoarea jurnalelor sale - ''Jurnal Politic 1939-1941'', ''Jurnal 1915'', care constituie una dintre cele mai obiective priviri asupra acelor vremuri.
A murit la 28 noiembrie 1973, la Paris. În porţiunea de nord-est a cimitirului Pere-Lachaise din Paris se află cavoul familiei Bibescu, unde sunt înmormântate Martha Bibescu şi Ana, contesă de Noailles.

Aprecieri şi gânduri despre prinţesă şi scriitoare

''Admiraţia mea pentru prinţesa Bibescu era definitivă de când îl cunoscusem pe al ei Alexandru Asiatique; dar în intuiţia ei de mare poet a reuşit să stabilească una dintre cele mai profunde continuităţi umane''. (Rainer Maria Rilke)

''Cine sunteţi dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligenţă de femeie pe care o cunosc. Aţi scris cărţi mai importante decât acest 'Bal'; dar nu este vreuna care să mă mişte mai mult''. (François Mauriac)

''Întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinţei de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste 'capcane ale ideilor', cum le numeşte Sartre, clipa nestatornică, fiinţa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teamă să nu uite viaţa. Este expresia unui altruism mişcător şi, totodată, aceea a unui egoism înverşunat, a unei avariţii sentimentale''. (Tudor Ionescu)

''Cunoscută şi sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la 'Ora Culturii Franceze', a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după 'ţara sălciilor' şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară''. ( Şerban Cioculescu)

''Este un personaj misterios şi puţini bărbaţi pe lumea asta, şi când spun lumea asta nu mă refer la contemporanitate, lumea asta trăită de sute şi mii de ani... Pot spune că puţini dintre bărbaţii care au trăit în această lume s-au putut bucura măcar un an din viaţa lor de un astfel de suflet feminin''. (Adrian Majuru)

"Prinţesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, îndeosebi valoarea nepreţuită a culturilor populare şi funcţia dătătoare de viaţă a istoriografiei europene, în sensul că orice cercetare istorică adevărată ajunge la conştiinţa unităţii culturale şi spirituale a Europei". (Mircea Eliade) AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)