Polonia și România își consolidează cooperarea pe flancul estic al NATO

 •  Externe
672 afişări

Alianța dintre Polonia și România este una dintre cele mai strânse din Europa și relațiile dintre cele două țări sunt excelente, a apreciat Pawel Soloch, șeful Biroului Securității Naționale (BBN) al Poloniei, care s-a întâlnit la Varșovia cu Ion Oprișor, consilier pe probleme de securitate națională al președintelui român Klaus Iohannis, relatează agenția poloneză de presă PAP.

f00d4920-e745-4631-a01f-b27927a9e50b

Nivelul ridicat al relațiilor bilaterale "este atestat și de faptul că forțele armate ale României sunt staționate în Polonia sub auspiciile NATO cu o prezență avansată întărită, iar forțele armate poloneze participă similar la o prezență avansată a NATO în România", a subliniat oficialul polonez în declarații acordate miercuri agenției PAP, referindu-se la programele Alianței Nord-Atlantice de întărire a flancului estic. El a amintit că Polonia și România au semnat o declarație de parteneriat strategic în octombrie 2009, în timpul președinției lui Lech Kaczynski.

Șeful Biroului Securității Naționale al Poloniei a precizat că discuțiile cu consilierul prezidențial român, care s-a aflat în vizită oficială la Varșovia între 4 și 6 decembrie, la invitația BBN, au abordat și "subiecte deosebit de importante pentru președintele (polonez) Andrzej Duda, cum sunt summitul de anul viitor al NATO de la Bruxelles și reuniunile prealabile în așa-zisul format București, adică ale celor nouă țări din flancul estic al NATO".

Pawel Soloch a menționat că acest proiect a fost inițiat în comun de președinții Poloniei și României în 2015 și că reuniunile "celor nouă" vor ajuta la consolidarea poziției statelor din regiune înaintea summitului Alianței.

"În evaluarea noastră comună, summitul trebuie să reprezinte un pas înainte către adaptarea NATO la noua situație de securitate din Europa și să ia decizii privind continuarea întăririi capacităților alianței de a-și apăra flancul estic. Astăzi, estimez că există mari șanse să fie luate astfel de decizii", a spus oficialul polonez.

Potrivit lui Soloch, "la fel de important este că România va găzdui următorul summit al Inițiativei Celor Trei Mări în 2018, un alt proiect strategic inițiat de președintele Andrzej Duda".

Este vorba de forumul de cooperare dintre 12 state membre ale Uniunii Europene situate în spațiul dintre Marea Neagră, Adriatică și Baltică, inclusiv Polonia și România, menționează PAP.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Toth, editor: Ionuț Mareș, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe