Hammond: Londra va înainta propunerea privind 'factura pentru Brexit' până la Consiliul European din decembrie

 •  Externe
434 afişări

Marea Britanie își va înainta propunerile pentru rezolvarea obligațiilor sale financiare față de Uniunea Europeană până la Consiliul European din decembrie, a declarat duminică ministrul de finanțe Philip Hammond, potrivit Reuters.

8baf1d64-43f0-4084-b3f1-0f796e475b09

Liderii UE i-au transmis vineri premierului britanic Theresa May că mai este mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită, stabilit pentru începutul lui decembrie, până la care șefa guvernului de la Londra trebuie să facă propuneri privind factura ieșirii din UE.

"Vom înainte propunerile noastre Uniunii Europene la timp pentru Consiliu", a spus Hammond la postul de televiziune BBC.

Vineri, Theresa May s-a întâlnit cu liderii europeni cu ocazia unui summit al UE pe teme sociale la Göteborg, în Suedia, în încercarea de a debloca discuțiile privind suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la ieșirea din blocul comunitar, care ar trebui să se producă peste 16 luni.

Ea a semnalat din nou că va spori oferta inițială, estimată la 20 de miliarde de euro, aproximativ o treime din cât solicită Bruxellesul.

În același interviu pentru BBC, Philip Hammond a mai declarat că guvernul britanic se află într-un moment de cotitură, după un an dificil, Londra fiind aproape de punctul în care poate reduce datoria publică.

"Cred că ne aflăm într-un fel de punct de cotitură. Am avut un an dificil", a spus Hammond, adăugând că Marea Britanie este acum "pe punctul de a face progrese semnificative" în negocierile privind Brexit-ul și că inflația ar urma să scadă, după o creștere rapidă.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe