Numărul morților în atacuri teroriste, în scădere în 2016 comparativ cu anul precedent (raport)

 •  Externe
318 afişări

Numărul persoanelor ucise în atacuri teroriste în 2016 s-a redus comparativ cu anul precedent, însă în tot mai multe țări a avut loc cel puțin un atentat, relevă raportul Indicele terorismului mondial (GTI), raport elaborat de Centrul de studii australian din cadrul Institutului pentru Economie și Pace și dat publicității miercuri la Londra, transmite AFP.

71a346bf-eb18-40ae-b981-e6febf6b2266

''Principala constatare pozitivă este reculul global al numărului de victime ale atacurilor teroriste'', arată documentul citat. Astfel, anul trecut 25.673 de persoane au decedat în atacurile teroriste comise în întreaga lume, în scădere cu 22% față de anul 2015.

Numărul persoanelor ucise s-a redus 'semnificativ' în patru din cele mai afectate cinci țări — Siria, Pakistan, Afganistan și Nigeria. În aceasta din urmă s-a înregistrat chiar o scădere de 80% a numărului victimelor atacurilor teroriste în 2016 față de anul anterior.

În schimb, Irakul continuă să se afle pe prima poziție, din cauza multiplicării atacurilor comise de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) contra civililor. Anul trecut 9.765 de persoane au murit în Irak din cauza actelor teroriste, ceea ce reprezintă 38% din totalul victimelor la nivel mondial.

GTI mai indică faptul că în 2016 au fost afectate de atacuri teroriste 77 de țări, față de 65 în anul 2015.

Referitor la statele europene și alte țări dezvoltate, raportul constată că 2016 a fost cel mai sângeros începând din 1988, cu excepția atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar subliniază că scăderea puterii SI coincide cu o 'tendință pozitivă în prima jumătate a anului 2017, chiar dacă acest studiu exclude Turcia și Israel'.

GTI, creat în 2012 și care utilizează informații cuprinse în baza de date privind terorismul global a Universității Maryland, permite măsurarea evoluției atacurilor teroriste în 163 de țări începând din anul 2000.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe