Coaliția internațională: Este 'posibil' ca jihadiști străini să fi scăpat din Raqqa

 •  Externe
319 afişări

Este 'posibil' ca jihadiști străini din gruparea Statul Islamic să fi scăpat din Raqqa înaintea căderii orașului, a admis marți coaliția internațională condusă de SUA, după publicarea unui reportaj BBC în acest sens, potrivit AFP.

651f4f8c-0315-4954-9760-001517629636

Chiar înainte de căderea acestui oraș sirian, transformat de Statul Islamic în capitala 'califatului' său, un convoi prezentat ca transportând peste 3.000 de civili a părăsit Raqqa la 14 octombrie, în baza unui acord negociat cu 'Consiliul civil' — o structură locală înființată de combatanți antijihadiști kurzi și arabi ai Forțelor Democratice Siriene (FDS), susținute de coaliție.

Coaliția a afirmat atunci că a primit asigurări din partea FDS că luptătorii străini ai Statului Islamic nu vor putea părăsi orașul.

Dar într-un reportaj publicat luni, BBC redă afirmațiile mai multor șoferi ai unor vehicule din convoi, care au spus că au transportat câteva sute de luptători înarmați, inclusiv străini. Potrivit BBC, mulți dintre aceștia au reușit să ajungă în Turcia, de unde ar putea pregăti atentate în Europa.

Întrebat marți cu privire la acest subiect într-o teleconferință la Pentagon, un purtător de cuvânt al coaliției, colonelul Ryan Dillon, a recunoscut că 'din cei 3.500 de civili care au părăsit Raqqa la acea dată, cel puțin 300 au fost identificați ca posibili combatanți ai Statului Islamic'.

Acordul cu FDS a presupus ca fotografiile și amprentele digitale ale tuturor bărbaților cu vârstă de încorporare să fie verificate pentru a evita ca jihadiști cunoscuți să poată scăpa, a adăugat colonelul Dillon. Dar "eu nu pot spune cu 100% certitudine că fiecare combatant a fost identificat la plecarea sa din Raqqa", a adăugat el.

Când convoiul a plecat din Raqqa, el a fost supravegheat de drone ale coaliției, dar aceasta a decis să nu-l bombardeze din cauza prezenței acestor 3.000 de civili, a mai explicat el.

Statul Islamic a pierdut Raqqa la 17 octombrie după luni în șir de lupte cu FDS. Controlând un vast teritoriu în Siria și în Irak cu ceva timp în urmă, jihadiștii s-au retras acum într-o zonă din vestul Irakului și în estul Siriei.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe