Kurzii sirieni predau Rusiei familii cecene

 •  Externe
2182 afişări

Autoritățile autonome kurde din nordul Siriei au predat duminică unor oficiali ruși familii cecene - femei și copii - din orașul Raqa, recucerit în octombrie de la Statul Islamic, relatează AFP.

6139d2aa-c57a-4581-b863-9a72c4645d10

"Predăm familii ale Statului Islamic statului rus, în mod oficial, a anunțat Nouri Mahmoud, purtător de cuvânt al Unităților de Apărare a Poporului Kurd (YPG), principala grupare din cadrul Forțele Democratice Siriene (FDS), susținute de SUA.

"Am predat cetățeni ruși ale căror mâini nu sunt pătate de sângele sirienilor", adică 13 femei și 29 de copii, a declarat Abdel Karim Amr, oficial din cadrul autorităților kurde.

Cecenii au fost preluați de senatorul rus Ziyad Sabsabi, care reprezintă Cecenia în Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului Rusiei, și de generalul-locotenent Alexei Kim, comandantul centrului rus pentru reconciliere în Siria.

După cucerirea rapidă a unor teritorii din Siria și Irak, în 2014, Statul Islamic a atras mii de luptători străini, în special din Cecenia. Rebelii din Caucaz au jurat credință Statului Islamic la sfârșitul lui iunie 2015. Luptătorii kurzi și arabi din FDS au anunțat recucerirea completă a capitalei de facto a Statului Islamic în Siria, orașul Raqa, pe 17 octombrie anul acesta.

AGERPRES/(AS — editor: Marius Hosu, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Externe

Cele mai citite din Externe

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe