Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Hanoi, 11 nov /Agerpres/ - Ministrul canadian al comerţului, François-Philippe Champagne, a salutat sâmbătă "mari progrese" realizate pentru a relansa un vast acord de liber schimb Asia-Pacific (TPP) care era ameninţat după ieşirea brutală a Statelor Unite din acord anunţată de Donald Trump, relatează AFP.

Într-un mesaj pe Twitter publicat sâmbătă dimineaţă, François-Philippe Champagne a declarat că guvernul său a acceptat "un cadru pentru un nou parteneriat trans-Pacific complet şi progresist" după mai multe zile de negocieri aprinse între cele 11 ţări în cauză, reunite la Danang în Vietnam.

Delegaţia Canadei a precizat într-un comunicat că, totuşi, "rămân în suspans un anumite număr de probleme".

Acest progres în crearea unui TPP cu 11 ţări a intervenit la o zi după discursul preşedintelui american, Donald Trump, care a subliniat că America nu va mai semna "mari acorduri care o leagă de mâini şi o obligă să renunţe la suveranitatea sa".

Văzut ca o contrapondere la influenţa tot mai mare a Chinei, acest tratat a fost semnat în 2015, după aspre negocieri, de 12 ţări din zona Asia-Pacific reprezentând 40% din economia mondială.

Şefii de stat ai ţărilor din Asia-Pacific (APEC) sunt reuniţi cu începere de vineri pentru un summit de două zile la Danang, oraş de coastă din centrul Vietnamului.

APEC, ale cărei 21 de state reunesc 40% din economia mondială, numără diverse ţări ca Rusia, Peru sau Papua Noua Guinee.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.