COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 29 oct /Agerpres/ - Ministrul francez al Apărării, dna Florence Parly, a sosit sâmbătă în Emiratele Unite, venind din India, pentru o vizită de 24 de ore vizând consolidarea relaţiei strategice cu ţara din Golf, potrivit unei surse diplomatice, relatează AFP.

Vizita ministrului francez survine cu mai puţin de două săptămâni înaintea celei a preşedintelui francez Emmanuel Macron care urmează să participe pe 8 noiembrie la ceremoniile de inaugurare a Muzeului Luvru la Abu Dhabi, capitala Emiratelor.

Duminică, Florence Parly, care efectuează prima vizită oficială la Abu Dhabi, va fi primită de şeicul Mohammed ben Zayed 'pentru convorbiri privind consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării şi probleme regionale', între care situaţiile din Siria şi Libia, se arată într-un comunicat difuzat la Paris.

Ministrul va vizita forţele franceze staţionate în Emirate, în special al cincilea regiment de cuirasieri (soldaţi de cavalerie).

Franţa este un partener major al Emiratelor, ţară cu care are un acord în domeniul apărării şi unde dispune de mai multe baze navale şi aeriene, unităţi terestre, în total peste 700 de militari.AGERPRES/( AS - editor: Violeta Gheorghe)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.