Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 22 oct /Agerpres/ - Mii de manifestanţi au defilat duminică la Berlin pentru a protesta împotriva intrării în parlament a partidului de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), relatează France Presse.

Agitând pancarte cu sloganuri "Stop AfD!" şi "Inima mea bate pentru diversitate", manifestanţii au defilat cu două zile înainte ca deputaţii AfD să participe la prima şedinţă a Bundestagului, parlamentul federal format în urma alegerilor legislative din 24 septembrie.

Această mişcare antiislam şi antiimigranţi a obţinut 12,6 % din sufragii la alegerile respective, devenind al treilea partid al ţării ca importanţă. Un triumf electoral istoric pentru o astfel de mişcare, care sparge un tabu în ţară, după o campanie în cursul căreia şi-a radicalizat retorica.

Intrarea în Bundestag a deputaţilor AfD, care obţinuse un scor sub pragul electoral de 5% în 2013, constituie o cotitură în istoria postbelică a Germaniei.

AfD a ştiut să profite de nemulţumirea unei părţi a societăţii germane, generată de primirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, decizie luată de cancelarul Angela Merkel.

"În timp ce AfD va veni în Bundestag pentru prima oară la 24 octombrie, trebuie să se ştie că parlamentul nostru nu este o scenă pentru rasism, discriminare şi falsificare a istoriei", a declarat mişcarea Campact, care lansase şi apelul de a manifesta duminică. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.